RAFINOR, liderul industriei de prelucrare a metalelor prețioase din România, anunță extinderea operațiunilor prin lansarea unei linii de rafinare a argintului, începând cu anul viitor. Decizia marchează un nou capitol în dezvoltarea companiei și vine ca răspuns la cererea tot mai mare pentru argint din sectoare strategice – energie regenerabilă, vehicule electrice, microelectronică și tehnologii digitale.
„Extinderea operațiunilor RAFINOR prin lansarea unei linii de rafinare a argintului este un pas natural și necesar. Suntem convinși că acest metal va juca un rol esențial în transformarea industrială și tehnologică a economiei globale. Dacă aurul a fost mereu simbolul stabilității, argintul devine metalul inovației – un element cheie al tranziției către sustenabilitate și digitalizare”, afirmă Claudiu Diaconu, fondator și CEO RAFINOR.
Potrivit directorului general al rafinăriei românești, argintul nu mai este doar „fratele mai mic al aurului”, ci tinde să devină o resursă cu rol strategic în economia globală. Cu o dublă natură – activ de refugiu și materie primă indispensabilă în anumite industrii – argintul urmează tendința ascendentă a aurului, având însă un potențial și mai mare de creștere, datorită utilizării sale extinse în sectoare tehnologice și energetice.
Argintul, un nou pilon al dezvoltării RAFINOR
Prin lansarea noii linii, RAFINOR va produce argint certificat cu puritate de 999,9‰, respectând cele mai înalte standarde internaționale. Producția locală va permite livrări rapide, trasabilitate completă și costuri optimizate pentru companiile din România și din regiune, oferind o alternativă sigură și competitivă la importurile de materii prime.
Această extindere consolidează poziția RAFINOR ca partener strategic pentru industriile emergente, oferind acces direct la un metal esențial pentru dezvoltarea tehnologiilor verzi și a economiei circulare.
„Ne aflăm într-un moment în care prin rafinarea locală a metalelor prețioase, România nu mai este doar un consumator, ci un jucător activ în industria europeană a metalelor prețioase”, adaugă Claudiu Diaconu.
Aurul și argintul, direcții complementare în portofoliul RAFINOR
Rafinarea argintului vine în completarea activității principale a RAFINOR – producția de aur de investiții cu puritate 999,9‰. Compania deține cea mai avansată linie de rafinare din România, cu o capacitate actuală de peste 6 tone de aur pe an și planuri de extindere la 8 tone în 2026.
RAFINOR este în prezent singura rafinărie de aur din România, producând lingouri de aur de investiții cu greutăți cuprinse între 2,5 g și 100 g. Cererea pentru aceste produse a crescut constant în 2024–2025, în special din partea distribuitorilor autorizați care aprovizionează piața de retail, confirmând interesul tot mai mare al românilor pentru aurul fizic ca formă de economisire și protecție financiară.
RAFINOR este un reper de încredere pentru investitori, producători și distribuitori, oferind produse certificate, sustenabile și realizate integral în România.



