REI Grup: Investiție de peste 1,5 mil. de euro în finalizarea cu succes a Hotelului Imperial din Câmpulung

Date:

Investiție de peste 1,5 milioane euro în primul hotel la standarde și dotări de4 stele și primul proiect de anvergură din ultimii 50 de ani în domeniul hotelier a fost realizată la Câmpulung Muscel, unde recent a fost inaugurat Hotelul Imperial.

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 7.788.593,26 lei, din care 70% reprezintă fonduri europene, sumă ce a fost atrasă cu succes de echipa REI Grup, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.

„Hotel Imperial este prima investiție de anvergură din orașul nostru, în domeniul hotelier, din ultimii 50 de ani. Lucrările au început în urmă cu 5 ani, iar la începutul lunii decembrie acesta a fost inaugurat. Ne bucurăm că am finalizat lucrările, iar buna colaborare cu echipa REI ne-a ajutat să atragem finanțarea nerambursabilă cu succes”, a declarat Marilena Dumitrache, administrator al hotelului Imperial.

Noua unitate hotelieră este situată chiar în centrul orașului Câmpulung și dispune de camere single, duble și triple, cu dotări de 4 stele. Hotelul Imperial mai beneficiază și de un restaurant spațios, ce poate fi închiriat pentru evenimente private și o zonă de relaxare, cu saună și jacuzzi.

„Domeniul hotelier este unul dintre principalii beneficiari ai fondurilor nerambursabile în ultimii ani. Tot mai multe investiții noi sau modernizări s-au realizat în ultimii 4-5 ani cu fonduri europene, iar acesta este un semn clar că există un interes tot mai mare din partea investitorilor, iar accesul la finanțarea nerambursabilă este un plus de încredere dat acestora. Ne bucurăm că familia Dumitrache a ales să realizeze această investiție apelând la expertiza REI. Cu acest proiect, încheiem anul 2024 cu peste 400 proiecte depuse și gestionate cu succes, atât pentru companii, cât și autorități publice locale”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup, lider în domeniul serviciilor de consultanță specializată în atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este succesorul Programului Operațional Regional 2007-2013 și unul dintre programele prin care România a accesat fonduri europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada 2014-2020.

Axa prioritară 2 a vizat îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii și a beneficiat de o alocare totală de circa 900 milioane euro[1].

Printre investițiile potențial realizabile de către IMM s-au numărat construcția/ modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii crearea/ modernizare/ extinderea incubatoarelor/ acceleratoarelor de afaceri, inclusiv dezvoltarea serviciilor aferente.

Creștere a turismului în România: peste 13.500
structuri de cazare și circa 450.000 locuri, în 2024

Potrivit datelor INSSE, la jumătatea acestui an, erau înregistrate peste 13.500 de structuri de cazare în România[2], cu un total de aproximativ 450.000 locuri de cazare, în ușoară creștere față de același interval analizat, din 2023.

Din cele peste 13.500 de structuri de cazare, doar 12% reprezentau hoteluri, marea majoritate a unităților de cazare fiind concentrată în apartamente sau camere de închiriat (32%), respectiv pensiuni agroturistice (26%). Mai mult, din totalul hotelurilor, peste 80% erau clasificate cu 3 şi 4 stele.

Peste 60% din totalul structurilor de cazare din România sunt încadrate în regimul de 3 stele, în timp ce aproximativ 10% din unitățile de cazare din țara noastră sunt de 4 stele și doar 1% – 5 stele.

Primele trei judeţe, ierarhizate după numărul total de structuri de primire turistică existente (inclusiv apartamente și camere de închiriat), au fost Constanţa (1.630 structuri de cazare), Braşov (1.332 structuri de cazare) şi Suceava (831 structuri de cazare).

Din numărul total de locuri de cazare turistică existente, judeţul Constanţa se află pe primul loc(26,3%), urmat de judeţul Braşov(7,9%) și de Municipiul Bucureşti(6%).

În luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare inclusiv apartamente și camere de închiriat din România au crescut cu 5,6%, în timp ce înnoptările crescuseră cu 4,5%, mai arată datele INSEE[3].

Potrivit datelor Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, peste 2.500 de angajați ar lucra în domeniul HoReCa[4]în județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman – ce fac parte integrantă din regiunea Sud-Muntenia.

Alocare de 86 mil. EUR fonduri nerambursabile pentru turismul de pe litoral și din regiunea de Sud-Est a României

Autoritatea pentru Dezvoltarea Regională „ADR” Sud-Est a publicat ghidul consultativ pe Programul Regional SE destinat investițiilor turistice din Sud-Estul României, ce finanțează, cu până la 1,5 milioane euro – fonduri nerambursabile, investiții in domeniul turistic. Alocarea programului se ridică la 86 milioane euro.

Programul de finanțare face parte din Prioritatea.1 -Obiectiv Specific OS 1.3 – Intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive (FEDR) – Acțiunea 1.6 – Stimularea activităților inovatoare și creșterea competitivității IMM-urilor – Operațiunea A.2 – Creșterea competitivității IMM-urilor în cadrul Programului Regional Sud Est 2021-2027.

Obiectivul general al PR Sud-Est 2021-2027 este creșterea competitivității economice regionale și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a infrastructurii și serviciilor, în scopul reducerii disparităților intraregionale și dezvoltării sustenabile, prin gestionarea eficientă a resurselor, valorificarea potențialului demografic și de inovare, precum și prin asimilarea progresului tehnologic.

PR Sud-Est 2021-2027 urmărește ca Regiunea de dezvoltare Sud-Est să devină una dintre cele mai dinamice regiuni europene în ceea ce privește creșterea inteligentă și sustenabilă a economiei, valorificând diversitatea locală și stimulând inovarea în vederea diminuării disparităților și creșterii standardului de viață.

Solicitanții eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii non-agricole din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, cu sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal în mediul urban, și pentru întreprinderi mici și mijlocii non-agricole, cu sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal, în mediul rural, cu excepția teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării.

Ghidul final este așteptat să se publice în jurul datei de 20 decembrie, cu o alocare de 86 milioane euro, iar depunerea proiectelor este estimată pentru luna aprilie 2025.Pentru un punctaj mai bun, companiile ar trebui să susțină o cofinanțare de 40%.

„Invităm companiile care au înregistrat creștere și vor să construiască / extindă spații de servicii, hoteluri, clinici medicale, să achiziționeze echipamente și să demareze pregătirea prin selectarea unei companii de consultanță cu experiență în implementarea unor proiecte cu componentă de construcții pentru a avea absolut toate documentele pregătite în luna aprilie, atunci când este planificată deschiderea apelului. La depunere va fi nevoie de un proiect matur, cu avize obținute, inclusiv autorizație de construire”, a mai adăugat Roxana Mircea.


[1]https://www.fonduri-ue.ro/por-2014

[2]https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/capac_ro31iul2024.pdf

[3]https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/turism10r24.pdf

[4]https://www.adrmuntenia.ro/economie/static/1434

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate