Companiile Membre UNSAR au achitat în perioada 2019-2024 despăgubiri de circa 128 milioane lei doar pentru acoperirea pagubelor produse de furtuni locuințelor asigurate, în baza polițelor facultative.
Severitatea acestui fenomen stabilește noi recorduri. Astfel, dacă în anul 2019 valoarea totală a despăgubirilor plătite pentru riscul de furtună abia depășea 10 milioane lei, în 2024 suma a crescut spectaculos, depășind 56 milioane lei – deci de aproape șase ori mai mult.
Acești 56 milioane lei au fost plătiți pentru peste 7.500 dosare de daună, în creștere cu 150% față de numărul dosarelor înregistrate în 2019. Deci, vorbim de o frecvență de producere a acestui risc deloc de neglijat.
„Furtunile tot mai frecvente care au lovit România ne reamintesc cât de vulnerabili suntem în fața naturii, dar și cât de important este ca locuințele noastre să fie protejate printr-o asigurare adecvată. Riscul de furtună este doar unul dintre multitudinea de riscuri și situații neprevăzute care pot fi acoperite printr-o poliță facultativă pentru locuință – un instrument esențial pentru orice proprietar sau chiriaș”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.
Prima jumătate a anului 2025 confirmă tendința ascendentă: deja au fost avizate peste 5.250 dosare de daună pentru daune provocate de furtuni și inundații care au afectat locuințe, vehicule și afaceri.
„În contextul schimbărilor climatice, este esențial să conștientizăm importanța protejării locuințelor. Cea mai mare despăgubire achitată în ultimii ani pentru daune cauzate de furtună, în baza unei polițe facultative de locuință, a fost de circa 400.000 lei – un exemplu concret al sprijinului financiar oferit de asigurători în momente critice”, a precizat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.