TimișoaraFoodSummit 2025, ediția a IV-a, aduce tehnologiile viitorului în atenția antreprenorilor prezenți în cea de-a treia zi a summit-ului din Banat, eveniment desfășurat la Universitatea Politehnică Timișoara.
Rectorul UPT, conf. univ. dr. Florin Drăgan, prezintă realizările universității în materie de tehnologie de ultimă oră, cum este primul program de licență din România dedicat dronelor și informaticii aplicate sau proiectele de microsateliți. Devine tot mai clar că senzorii, roboții, dronele sau AI (Inteligența Artificială) sunt cuvintele cheie pentru succesul în agribusiness, iar oamenii de afaceri sunt conștienți de acest lucru.
La fel gândesc și reprezentanții mediului academic și ai instituțiilor statului care susțin dezbaterea la un nivel ridicat. Iau naștere discuții intense, constructive, iar pe alocuri aprige, mai ales când la mijloc se află Varujan Pambuccian, membru în Parlamentul României, sau Adrian Chesnoiu, șeful AFIR.
Ne aflăm la Timișoara, o zonă agricolă importantă a țării și un centru economic care contribuie semnificativ la PIB-ul României. Prefectul județului, Cornelia – Elena Micicoi, spune că Timișul are toate ingredientele pentru a deveni un hub regional al inovației și sustenabilității.
„Viitorul industriei alimentare în Timiș nu ține doar de ceea ce producem, ci de cum producem, consumăm și cum ne respectăm resursele, este un viitor în care inovația și responsabilitatea merg în aceeași direcție, iar Timișul are șansa de a fi lider în această direcție. Îi invit pe toți cei prezenți, antreprenori, inovatori, tineri și instituții publice să colaborăm, să experimentăm, să testăm și să implementăm soluții care aduc valoare reală comunității și mediului”, arată Cornelia Micicoi.
Teodor Mihăescu, proprietarul Castel Salbek, ne prezintă o inițiativă de succes, care poate fi replicată în multe zone din țară și să ajute astfel comunitățile locale să obțină venituri importante. Regenerarea rurală începe să prindă și la noi, mai ales că se văd și primele rezultate.
„Am început să încercăm să convingem comunitatea că există un potențial agricol extraordinar de mare… (…) De vreo doi ani și jumătate am făcut o societate care să-i ajute să vândă produsele, am înființat prima fermă avicolă pentru creșterea puilor de carne, acum am dat drumul și la o fermă de găini ouătoare, iar de anul viitor vom dezvolta ferme de rațe, gâște, curcani și iepuri. Încerc să-i conving că pot să muncească mai puțin, dar cu rezultate mult mai bune. Anul acesta vrem să finalizăm și un proiect de sere”, declară Teodor Mihăescu, fondatorul Castel Farms Group din Petriș, județul Arad.
Viitorul începe acum
Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, face trecerea de la dronificare, capitol la care România stă destul de bine la acest moment, ocupând locul doi în Europa după Franța, la fermele automate. Vrem, nu vrem, acesta este viitorul.
„Vorbim despre un viitor care este foarte apropiat, multe lucruri componente ale lui există deja, este vorba de fermele automate, în care intervenția umană este zero și în care tot lanțul se construiește pe IoT (Internet of Things), în principal, pentru partea de senzori, pe servomecanisme de tip robot. Aici este cheia. Deocamdată automatizarea completă este încă un deziderat, această cale este cheia succesului într-un viitor foarte apropiat”, ne atrage atenția Varujan Pambuccian.
Dan Țone, fondatorul Eutron ne aduce cu picioarele pe pământ: „Roboții sunt viitorii noștri colegi, ei ne ajută și o vor mai face, nu ne elimină. Ne ajută să câștigăm timp pentru angajații noștri”, afirmă Țone.
Roboții și-au făcut deja apariția în multe sectoare de activitate, iar HoReCa, care apelează la lucrători străini în lipsa ofertei de forță de muncă la nivel intern, este un astfel de exemplu. Unul din șase angajați este din Nepal și Sri Lanka. Dacă un angajat străin presupune costuri de circa 10.000 euro pe an, un robot costă 6.000 de euro. Concluziile le trageți singuri.
Arc peste timp
Adrian Chesnoiu, director general al AFIR, probabil instituția din România care stă cel mai bine la capitolul automatizare, declară că nu avem cum să ne opunem progresului și nici nu este cazul să ne temem de toate aceste noutăți tehnologice care vin peste noi – „Important este să știm cum le interconectăm. Oamenii întotdeauna vor fi deasupra mașinilor și le vor utiliza, astfel încât să le producă mult mai multă valoare și să aibă și o relaxare mai mare, să folosim timpul mult mai bine”.
Așa cum ne-a obișnuit, Adrian Chesnoiu trage și concluziile summit-ului din Banat: cu puțin ajutor business-urile antreprenoriale locale vor putea să capete anvergură nu doar națională, ci și regională. Iar timpul o va demonstra, poate nu peste câțiva ani, dar peste 15 ani, de exemplu, să nu ne mirăm dacă unele dintre firmele prezente astăzi la TimișoraFoodSummit vor fi jucători importanți la nivel internațional.
„Timișul este cel mai mare județ agricol din România, cu cel mai mare număr de ovine și un potențial uriaș, se investește mult în fabrici de procesare, sunt produse excepționale în țara aceasta și trebuie să existe sprijin din partea autorităților statului și pe partea de promovare, astfel încât consumatorul român să se îndrepte către ele, în felul acesta susținând niște producători minunați.
Eu vă dau în scris, când vom participa la TimișoaraFoodSummit peste 15 ani o mare parte dintre ei vor fi extrem de puternici pe segmente de piață bine determinate și vor face față atât la nivel național, cât și la nivel regional”, se arată încrezător Adrian Chesnoiu.
Timpul va demonstra câtă dreptate are, dar noi suntem convinși că așa va fi!
Sponsori TimișoaraFoodSummit 2025: Smart Home Development (Sponsor Platinum), Computerland (Sponsor Gold), Profi (Sponsor Silver), Eutron Invest România, Centrul General de Arhivare (Sponsori Sustenabilitate), Lactate de Ibănești – Mirdatod (Sponsori Brand & Product Exposure).
Expozanți: Serele SupeR Cooperativa Agricolă
Parteneri: Biris Goran SPARL, Academia De Științe Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti”, Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Castel SALBEK, Auchan.
Parteneri media: Food Biz, Agrostandard News, Lumea Banilor, Revista Economistul, Ziua de Vest, Capital, Money.ro, InfoFinanciar, Radio Timișoara, Evenimentul Zilei, #romaniafuncționează



