La o lună după tragedia din cartierul Rahova, din 17 octombrie 2025, OMNIASIG Vienna Insurance Group continuă să fie alături de asigurați și de comunitatea afectată și oferă sprijin prin soluționarea cu celeritate a dosarelor de daună.
Situația la zi este următoarea:
- Au fost deschise:
- 3 dosare de daună pentru apartamentele afectate din blocul în care a avut loc explozia. Toate cele 3 dosare au fost finalizate – două dintre ele au fost încadrate ca fiind daună totală și au fost plătite deja, iar unul este aprobat și urmează să fie finalizat imediat după ce se va stabili situația apartamentelor de la etajele inferioare ale zonei afectate de explozie.
- 3 dosare de daună pentru autovehiculele avariate, în baza unei polițe CASCO. Două dintre acestea sunt deja în procesul de finalizare a reparației, iar un dosar este în așteptarea deciziei de reparare din partea asiguratului.

Până la acest moment, OMNIASIG a plătit deja despăgubiri pentru aceste dosare în valoare de aproape 590.000 lei, iar rezerva aprobată pentru dosarele în curs este de peste 440.000 lei. Astfel, valoarea totală estimată a despăgubirilor aferente tuturor dosarelor deschise în urma tragicului eveniment se ridică la aproximativ 1 milion de lei.
„În fața unei tragedii de o asemenea amploare, prioritatea noastră a fost și rămâne grija față de oameni. Am fost prezenți la fața locului încă din primele ore, cu echipe specializate în teren, pentru a documenta situația și a oferi sprijinul necesar celor afectați, Am depus eforturi să plătim despăgubirile într-un interval cât mai scurt, într-un moment în care siguranța și stabilitatea financiară sunt esențiale pentru familiile afectate de acest eveniment dureros”, a declarat Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.
În urma exploziei din cartierul bucureștean Rahova au fost rănite 15 persoane, 38 de autovehicule au fost avariate, iar 108 apartamente au fost afectate. OMNIASIG rămâne angajată pentru soluționarea rapidă a tuturor dosarelor aflate în curs și pentru sprijinirea comunității locale afectate.



