De-a lungul ultimei sute de ani lumea a traversat câteva crize economice severe, dar – era sau nu de așteptat – iată că trăim azi cea mai proastă perioadă de la Al Doilea Război Mondial încoace.
Marea Depresiune din 1929–39 este considerată cel mai mare dezastru financiar și economic al secolului al XX-lea. Depresiunea a durat aproape 10 ani și a dus la pierderi masive de venituri, rate record ale șomajului și pierderi de producție, în special în țările industrializate. Apoi, în 1973 lumea a fost lovită de costul petrolului, atunci când țările membre ale OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol) au declarat embargoul țițeiului, oprind brusc exporturile către Statele Unite și aliații săi. Acest lucru a cauzat lipsuri majore și o creștere severă a prețurilor petrolului și a dus la o criză economică în SUA și țările dezvoltate, în care s-a manifestat apariția simultană a unei inflații foarte ridicate (declanșată de costul energiei) și a stagnării economice. Economiștii au numit-o perioadă de „stagflație” (stagnare plus inflație) și au fost nevoie de câțiva ani pentru ca producția să se redreseze, iar inflația să scadă la nivelurile sale precriză.
A urmat Marea Recesiune din 2007-2009, cea mai severă criză financiară de la Marea Depresiune, care a făcut ravagii pe piețele financiare din întreaga lume. Declanșată de prăbușirea bulei imobiliare din S.U.A., criza a adus multe instituții financiare și companii importante în pragul colapsului, spulberând milioane de locuri de muncă și venituri de miliarde de dolari și a necesitat intervenții guvernamentale de proporții fără precedent. A durat aproape un deceniu pentru ca lucrurile să revină la normal.
Acum avem în față „mama tuturor crizelor” sau „permacriza”: o stare de crize multiple ce riscă să se permanentizeze: un război în Ucraina care provoacă foamete în Africa și o severă criză energetică în Europa, o pandemie încă nerezolvată (devenită permanentă), o criză climatică (permanentă și ea) și o profundă criză economică și financiară (cu risc major să nu se sfârșească prea curând). Costul energiei și creșterea prețurilor la alimente erodează veniturile reale ale populației de pretutindeni, dar mai ales țările sărace și oamenii săraci vor suporta greul acestor șocuri. Pentru economia globală perspectiva este sumbră: riscul de recesiune, inflația alarmant de ridicată și persistentă și incertitudinile crescute cu privire la evoluțiile geo-politice aruncă lumea într-o criză globală a costului vieții.
Recent, profesorul Daniel Dăianu – președinte al Consiliului Fiscal – sublinia că trăim „sindromul economiilor de război”, care se vede mai ales prin inflația foarte ridicată. „Costul energiei este costul tuturor costurilor” (spunea Dăianu), îl regăsim și în prețul pâinii și al kilogramului de carne, dar și în prețul telefoanelor inteligente, al telecomunicațiilor sau al unei mașini noi.
Iar costul costurilor amplifică criza tuturor crizelor.
