Declarații ale lui Adrian Chesnoiu, director general al AFIR, fost ministru al agriculturii și dezvoltării rurale în cadrul conferinței „România 2025-2040. POLITICI ȘI RESURSE PENTRU DEZVOLTAREA RURALĂ: AGRICULTURĂ, INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI SILVICULTURĂ” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 4 noiembrie 2025, la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”(ASAS).
Vorbim permanent despre balanța comercială dezechilibrată în toate domeniile. În contextul de față, ne preocupă în mod deosebit deficitul de balanță comercială în sectorul agroalimentar. Sunt lucruri care se spun mereu, în sensul că exportăm materii prime și importăm produse procesate sau produse finite. Consider că trebuie să fim realiști, să nu fim atât de critici cu noi înșine. Noi avem tendința să spunem că nu suntem în stare de nimic și că nu facem lucrurile cum ar trebui să le facem, ceea ce, în mare parte, este real. Spunem că asta se întâmplă din cauza politicienilor. Trebuie să ne întrebăm cu toții politicienii aceia cum ajung acolo. Majoritatea oamenilor care pot schimba ceva în țara asta nu intră în politică, adică exact în arena din care ar putea să schimbe lucrurile. Atunci, de la aceste realități trebuie să plecăm. Totodată, trebuie să ținem cont și de faptul că suntem o democrație tânără. România, înainte de Primul Război Mondial, avea o anumită agricultură, între cele două războaie, un alt tip de agricultură, după Al Doilea Război Mondial, alt tip de agricultură și industrie alimentară, iar după 1989, o bună parte din timp, n-am mai avut nimic. Din 2000, am început să regândim strategic și să facem investițiile de rigoare și iată că suntem la 35 de ani după schimbarea modelului de economie, din economie planificată, într-o economie de piață, capitalistă, în care companiile românești au pornit destul de lent. Astăzi și în viitor, cred că viteza de creștere a companiilor din sectorul agroalimentar și al industriei alimentare va fi destul de mare.
Produsele finite despre care vorbim și care ne dezechilibrează balanța comercială sunt ultimele într-un lanț cu mai multe verigi. Excelăm la producție vegetală, la materii prime și în zona de zootehnie. La materie primă, avem pozitiv la cereale, avem pozitiv la animale vii, în sectorul de ovine și în sectorul de bovine. Excelăm la comerțul cu cereale, bovine și ovine. Dacă facem această analiză, să ne uităm acolo unde ne doare de fapt și unde ne lipsesc verigile din tot acest lanț, până la produsul finit, care ajunge la clientul, la cetățeanul, la consumatorul acestor produse. Eu cred și susțin cu tărie lucrul acesta și l-am susținut și în negocierea pe care am avut-o cu Comisia Europeană în 2022, Planul Național Strategic (PAC – Strategia agricolă la nivelul României pentru perioada 2023-2027), cu versiunea extinsă (PNSU) în domeniul agriculturii, că ne trebuie unități mari de procesare, dacă vrem să fim competitivi. Competitivitatea nu vine din manufactură și din unități mici de producție. Unitățile mici de producție trebuie să le separăm într-o gândire conceptuală, pentru că ele au rolul și locul lor, anume, să facă produse extrem de sănătoase, foarte bune calitativ, din materii prime de calitate, produse cu trasabilitate elocventă, care să se adreseze unei piețe proxime, locale sau regionale. Sunt acele tipuri de produse pe care o anumită categorie de consumatori și le permite. Nu poți să faci un produs de calitate scump și să vrei să-l vinzi și să îl pui în competiție, ca nivel de preț, cu cel mai de jos produs aflat pe raftul hipermarketului.
În același timp, să ne uităm de ce este invadată piața românească cu produse din afară. Nu pentru că noi nu știm să producem, ci pentru că nu avem unități mari de procesare. A fost unul dintre motivele pentru care am insistat ca, în PNSU 2023-2027, să ridicăm nivelul de finanțare din fonduri nerambursabile de la 2,5 milioane de euro la 15 milioane de euro. La final, negocierile s au dus la 10 milioane, pentru că vrem să punem laolaltă niște producători de materii prime (de cereale, cu care suntem exemplu pozitiv de export) să-i aducem pe toți împreună într-o unitate de procesare care să poată să aibă continuitate, putere economică și de negociere, fie cu furnizori de materii prime sau de inputuri, fie cu zona de vânzare de retail și toate acele produse, la un moment dat, să înlocuiască produsele pe care astăzi le importăm.
2025-2040 este o perioadă critică și extrem de importantă. Sper să mă regăsesc în 2040 cu majoritatea dintre dumneavoastră, să vedem dacă ceea ce spun astăzi are și susținere, și fundament. Eu cred că în acești 15 ani, unitățile mari de producție din România, concentrarea capacității economice a jucătorilor din piața de agri-business și de industria alimentară din România, toate acestea, vor conta foarte mult și aceasta o vom vedea atât la nivel național, cât și la nivel regional.
E foarte greu să obții finanțare, dacă ai o investiție mică. Este foarte greu să fii competitiv, dacă te bați cu jucători mari. Mereu dau exemplul unităților de procesare a laptelui. Gândiți-vă ce se poate face din punctul de vedere al competitivității: o făbricuță de lapte, care are o investiție de 5 milioane de euro și dorește să ajungă pe raftul hipermarketului se debarasează de trecutul nostru istoric al produselor lactate de super calitate, care să se adreseze unui public țintă din proximitatea lui, unde părinții vor să cumpere produse cât mai bune, naturale, sănătoase pentru copiii lor și pentru prevenirea șubrezirii sănătății, o asemenea făbricuță să vrea să intre în competiție cu cele mai ieftine produse care se regăsesc pe raftul hipermarketului, produse făcute de o unitate de același tip, care a investit 250-300 de milioane de euro în procesarea acelor materii prime. Acea unitate scoate făbricuța din competitivitate din prețul etichetelor și al ambalajelor pe care le pune la produse. Atunci, cred că statul, Ministerul Agriculturii, are rolul să vină cu niște politici publice coerente, care să se întâlnească în viitor cu nevoile pieței. Nu poți să modifici balanța comercială dacă astăzi ai o anumită strategie, mâine se schimbă guvernul și vine altă strategie și noi trăim permanent în mitul Anei lui Manole, ce construim ziua, dărâmăm noaptea. Aici avem nevoie de continuitate care să se bazeze pe date statistice și pe analize profunde. Politicile publice sunt cum sunt. Mă uit cu îngrijorare că avem un program de guvernare votat în Parlament la punerea în exercițiu a unui guvern și după aceea, acel program de guvernare este dat deoparte și principalul instrument de funcțiune a guvernului sunt ordonanțele de urgență. O ordonanță de urgență n-are capacitatea să răspundă unei nevoi pe termen lung, că de-aia îi spune ordonanță de urgență. Într-un program de guvernare, sunt politici sectoriale, care provin din departamentele de specialitate ale fiecărui partid și ar trebui puse în aplicare cu indicator de rezultat, cu ținte de atins, cu evaluare la o anumită perioadă. Noi nu mai putem să evaluăm un program de guvernare, pentru că nu e aplicat. Specialiștii academicieni și profesori universitari, departamentele de analize economică, cele de statistică ce să analizeze?! O ordonanță de urgență răspunde unei urgențe, nu are niște indicatori de rezultat setați pe perioade de timp scurte, medii și lungi.
Unul din aspectele care țin de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este noua propunere a Comisiei Europene pentru bugetul 2028-2035. Constat, cu stupoare, o schimbare de paradigmă și de strategie a Comisiei Europene în ceea ce privește politica agricolă comună. Este ceva similar cu ce se întâmpla prin 2018-2019, când brusc ne-am trezit în față cu Green Deal și cu un milion de strategii, una mai aberantă decât alta, fără niciun fel de argument din punct de vedere științific și, mai ales, cu niciun fel de evaluări ale impactului și ale efectelor negative pe care această schimbare de paradigmă le va avea în timp. Spuneam la vremea respectivă, în toate comitetele de negociere de la Bruxelles, că nu cred că e cineva capabil să ne dea garanții că această modificare de viziune la nivelul Comisiei nu va produce mai mult rău decât bine. Spuneam atunci că nu cred într-un concept potrivit căruia, în 2050, în Uniunea Europeană, o să respirăm aer curat și o să mâncăm lăcuste, într-un glob de sticlă, în care să fim unici la nivel global. Înțeleg ambiții de mediu, înțeleg anumite concepte, dar trebuie luate la nivel internațional, ca angajamente. Dacă noi, în Uniunea Europeană, în cele 27 de state, vedem lucrurile izolat față de ce se întâmplă în jur, în lumii, ne creăm probleme mari de competitivitate. Iată că s-a dovedit că ne creăm probleme mari de sustenabilitate în timp, iată că le trăim. Ne creăm probleme mari de a înțelege rolul și locul nostru în economia mondială. Mai nou, acum iar schimbăm lucrurile. O spun din perspectiva unui om care se preocupă de și de geopolitică, și, mai ales, de ceea ce înseamnă astăzi dezvoltarea Uniunii Europene. Ne mirăm de ce cresc anumite curente extremiste. Cresc pentru că cei care trebuie să decidă nu fac ce trebuie și lumea simte și vede asta. După ce învățasem și noi, la nivel statal, cum funcționează regulile Uniunii Europene, după ce au învățat beneficiarii noștri la ce trebuie să se aștepte în relația cu autoritățile statului și mai ales cu autoritățile europene, iarăși schimbăm paradigma și spunem că nu mai avem nevoie de o politică agricolă comună bazată pe doi piloni – subvenții și dezvoltare rurală – și ne preocupă doar subvențiile. Să înțelegem foarte bine ce înseamnă subvențiile, că de multe ori sunt prezentate ca un coș plin cu bani, din care se îndoapă și fermierii români. Nu, subvențiile plătite din bugetul Uniunii Europene reprezintă niște pierderi de venit pe care fermierii români le au în competiția lor la nivel global cu fermierii din alte state, care nu sunt supuși unor regulamente și reglementări limitative, așa cum sunt supuși fermierii români. Fermierii români nici măcar nu au ajuns la nivelul suficient de compensare a pierderilor, pentru că a fost nevoie de o confruntare militară la granițele României, ca să vedem cât de dezechilibrați suntem în politicile publice europene și de competitivitate în relație cu economiile, cu agriculturile din alte state. Mă refer la cele limitrofe nouă, pentru că noi suntem în bazinul Mării Negre, într-o piață unică europeană, cu 27 de state, dar în bazinul Mării Negre sunt prezente cele mai mari puteri agricole din lume, Rusia și Ucraina. Mai nou, vine Comisia Europeană și spune „stați liniștiți, noi veghem pentru voi, muncim, suntem foarte bine adaptați la viitor și vrem să încheiem un acord Mercosur”. Referitor la un astfel de acord, n-aș vorbi neapărat de subvenții, ci aș spune mai mult exporturi pe fonduri europene din România în statele net contributoare, pentru că un producător român, ca să fie competitiv, trebuie să aibă acces la tehnologii de înaltă calitate, care să-l pună pe picior de egalitate cu ceilalți competitori din piață. România nu e producătoare de înaltă tehnologie. Noi luăm fondurile europene de la Bruxelles, cumpărăm tractoare, utilaje, mașini de înaltă tehnologie din statele membre net contributoare. E o realitate și trebuie să ținem cont de ea. În același timp, trebuie să ne uităm că, fără competitivitatea obținută prin utilizarea noilor tehnologii sau a ultimelor tehnologii, nu poți să joci în această piață externă. Comisia Europeană ce face? Spune „dragi fermieri ai Uniunii Europene, noi vrem să importăm produse agricole din America de Sud (carne de vită, cereale, șroturi de soia). În Uniunea Europeană nu este permisă utilizarea și cultivarea soiurilor modificate genetic, dar în America de Sud este permisă. Condițiile de productivitate din Uniunea Europeană sunt total defavorabile în competiția cu America de Sud și lucrul va crește nivelul de nemulțumiri al fermierilor europeni în raport cu deciziile politice care se iau în Comisie. În negocierea tripartită Consiliu – Parlament – Comisia Europeană cred că intervine rolul nostru. Decidenții noștri, indiferent din ce partid politic sunt, trebuie să vadă care sunt nevoile fermierilor din România în raport cu cei din Uniunea Europeană și de la nivel internațional. Cred că aici avem nevoie, în continuare, de Pilonul 2, de o politică agricolă comuna, așa cum a fost ea din momentul în care a luat ființă Uniunea Europeană cu cei doi piloni, subvenții și dezvoltare rurală.
Propunerea să creștem de la 14 miliarde la 16 miliarde doar în zona de subvenții este ceva urât, care vrea să ni se împacheteze în ceva frumos sau benefic. România, în exercițiul 2021-2027, a avut 21 de miliarde de euro. O propunere cu 16 miliarde este net inferioară, dar este foarte importantă. Comisia spune „veți avea la dispoziție 60 de miliarde, pentru că unim agricultura cu fondurile de coeziune. OK! 60 de miliarde sună foarte bine. Acum cinci ani, sunau și mai bine 80 de miliarde, însă din 80 de miliarde, n-avem încă luate decât 4-5 miliarde din PNNR. Dacă analizăm după indicator de rezultat pe stilul PNNR-ului, la agricultură, cred că, în 2035, s-ar putea să constatăm că a fost mai mult rău decât bine. Eu, personal, n-am garanția că în 2028, o să avem un guvern care să iubească agricultura, fermierii români, industria alimentară românească, care să înțeleagă ce fac oamenii aceștia. Eu nu am văzut, până acum, pe cineva care să-și îngroape banii, la propriu. nouă luni de zile: să semeni în septembrie și să culegi la anul, în iunie, rugându-te la Dumnezeu să plouă, să nu fie arșiță, să nu știu ce să se mai întâmple. Nu vreau să mergem pe ideea că întâi adoptăm propunerea Comisiei și apoi ne întâlnim noi la Ministerul Fondurilor Europene și discutăm cum împărțim banii. Am trecut prin procese de negociere și știu bine care sunt nevoile și cât de greu și de complicat este să împarți puținul la mult. Aici, cred că va interveni capacitatea celor care fac analize și politici, a fermierilor și a reprezentanților fermierilor, să încurajeze concentrările de resurse.
Observ tot mai mult apetența fermierilor pentru procesare. Am avut 400 de milioane de euro, fonduri europene pentru o măsură de procesare. S-au depus proiecte de aproape 1 miliard. Am venit pentru prima dată cu un concept complementar cu Investalim-ul – pe lângă fondurile europene, să avem fonduri naționale pentru procesarea produselor agricole și punerea lor pe piață. Sunt absolut convins, când aceste două etape de finanțare vor fi închise, vor fi finalizate investițiile și produsele vor ieși pe piață, indicatorii de rezultat în balanța comercială vor fi în mod pozitiv modificați în favoarea României. Am prins în programul de guvernare la care am lucrat și o continuare a programului Investalim printr-un nou pachet Romaliment, în valoare de 1 miliard de euro credite de angajament, urmând ca, în funcție de momentul când pornește, să stabilim creditele bugetare, dar doar pentru unitățile de producție care vor să se extindă, să se modernizeze și să se retehnologizeze, adică exact pentru aceia care sunt pe piață, care au accesat programe ori s-au dezvoltat din surse proprii în trecut și acum au nevoie să rămână competitivi în competiția cu tehnologia existentă pe piață. Mulți dintre oamenii de afaceri și antreprenorii din agribusiness nu cer decât statul să nu-i încurce – nimic altceva! – dar, în același timp, cred că avem nevoie de susținere și de investiții, acolo unde avem posibilitatea să creștem. Eu sunt un optimist convins și spun tot mereu că putem, că facem, dar doar trebuie să avem răbdare cu noi și să nu încercăm să ardem tot acest timp.
Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.
Sponsori ai seriei de evenimente:
