Andreea Paul, INACO: „Se împlinesc șapte ani de când am ieșit în spațiul public să propun crearea grupului de lucru pentru economia viitorului”

0

Declarații ale doamnei Andreea Paul, INACO în cadrul conferinței „ROMÂNIA 2025-2040: CAPITALUL BANCAR ȘI PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA – SURSE PRINCIPALE DE FINANȚARE PENTRU ECONOMIA ROMÂNEASCĂ” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 13 noiembrie 2025, la Banca Națională a României (BNR).


Prezint două studii de caz, două companii românești.

1. Cerealcom Dolj – numărul unu în agribusiness, cel mai mare exportator de cereale, care câștigă la GAFTA, anul acesta, vreo 450 de milioane de dolari pe un contract de export de 15 milioane de tone de cereale și care a fost în punctul de risc de faliment din pricina relației cu sistemul financiar-bancar. A trecut ca prin urechile acului această companie românească, cu capital autohton românesc, reușind în condițiile în care n-a avut sprijinul de acasă și a câștigat la Londra la GAFTA. 

2. O companie mică, de data aceasta, Sonimpex Serv Com. Topoloveni – numărul 1 în lume la gustul autentic românesc, magiunul de Topoloveni, care are aceleași dificultăți majore în relația cu sistemul bancar românesc și luptă pentru supraviețuire. În egală măsură, se luptă și cu o concurență neloială, pentru că brandul i-a fost copiat de către un investitor străin și se luptă în continuare în instanță. 

Sistemul bancar poate să ia aceste studii de caz. Mai sunt multe. Am ales un caz mare și unul mic. Dacă vrem cu adevărat să schimbăm pragmatic lucrurile în bine, să pornim de la ceea ce poate fiecare să facă. 

Se împlinesc șapte ani de când am ieșit în spațiul public să propun crearea grupului de lucru pentru economia viitorului. Nu avem o strategie și un plan de țară cu o semnificativă componentă de gândire anticipativă. Șapte ani înseamnă că am intrat în clasa întâi cu această idee. Poate este totuși timpul să o facem. Era anul 2018. În 2018, am creat GLEV – Grupul de Lucru pentru Economia Viitorului. Cum am fi pregătit strategiile actuale de finanțare, naționale și cu fonduri europene, dacă am fi avut o această dezbatere într-un context așezat, cu toți stakeholderii implicați și cu cei care înțeleg ce înseamnă transformarea?!

Teoria economică actuală vorbește despre reglobalizare într-o lume multiplexă, nu multipolară, cum ne-am tot obișnuit să vorbim, cu multe centre de putere. Multiplex înseamnă alianțe diferite în funcție de contexte diferite, cu parteneri diferiți și cu piețe diferite în funcție de interesul punctual pe care îl au actorii economici majori statali. Să ne adaptăm și să ne trezim, căci fără economia viitorului nu mai vorbim nici de strategie națională, nici de competitivitate și nici de gradul foarte slab de implementare! 


Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.

Sponsor PRINCIPAL: BCR
Sponsori: Aqua Carpatica, Banca Transilvania, Murfatlar vinul, SCC Erbaşu, ComputerLand Romania, Magyc MYG MG, Coral, ASFOR, Halley Cables, Nutrifoliar, Aromatic