Declarații ale Oanei Ijdelea, membru în consiliu de Administrație al Black Sea Oil & Gas în cadrul conferinței „România 2025-2040. Politici de industrializare a României prin promovarea unor industrii inovative bazate pe cunoștințe și digitalizare, IT, IA, biotehnologii, nanotehnologii, industria cosmosului” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), pe 16 octombrie 2025, la Banca Națională a României.
Noi, la Black Sea Oil & Gas, suntem americanii care au dezvoltat resursele de gaze din Marea Neagră. Descoperiri de gaze făcute acum aproape 20 de ani au stat în nelucrare timp de aproape opt ani, apoi au stat zece ani stat într-o fază de dezvoltare, avizare, autorizare, reglementare – procese legislative necesare pentru a face asemenea proiecte. Am avut noroc că am avut investitori și acționari care au avut încredere și răbdare. Am început acum trei ani și un pic, pe 15 iunie 2022, să producem gaze din Marea Neagră. În acest moment, noi furnizăm peste 15% din din producția totală de gaze naturale a României. Pentru că proiectul nostru a fost de succes, am început să ne uităm la modalitatea prin care o companie tradițională din hidrocarburi poate să meargă mai departe și să devină un vehicul de tranziție energetică, cu o diversificare de portofoliu de activități. Primul lucru la care ne-am uitat a fost potențialul eolian ușor al României. Am lucrat activ în această direcție, care, dacă ar fi fost valorificată cu trei ani în urmă (așa cum inițial România își propusese) și dacă aveam strategii și politici în aliniere cu Bruxelles-ul, probabil că România acum ar fi avut producție de energie electrică din vântul din Marea Neagră. Ulterior, am spus să revenim mai aproape de businessul nostru și de ceea ce se poate face pe uscat și am identificat fantastica oportunitate a biometanului. Biometanul este gaz metan produs din surse biologice: gunoi de grajd, bălegar, găinaț, reziduuri agricole, reziduuri alimentare, reziduuri vegetale, care, printr-un proces chimic relativ simplu de digestare și fermentare, face o separație între fracția umedă, fracția uscată și partea gazieră, rezultând o moleculă extrem de curată de CH 4. România a fost identificată de Uniunea Europeană ca având unul dintre cele mai mari potențiale din cadrul UE în ceea ce privește producția de biometan, deoarece avem suprafețe agricole foarte mari. În același timp, avem dezavantajul că agricultura și tot ceea ce înseamnă industrie alimentară este relativ fragmentat și situat izolat, doar în anumite zone ale țării, ca niște clustere. Noi credem cu tărie că putem să dezvoltăm acest potențial în așa fel, încât ceea ce există acum în strategia energetică, o țintă de cel puțin 5% producției de biometan din totalul producției naționale de gaze naturale până în 2030, să provină din biometan. Am vorbi de 4 milioane de megawați pe an, dacă ar începe producția în 2027, așa cum OMV și Romgazul își doresc. Din 2027 până în 2030, această valoare ar fi de patru ori mai mare. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor noastre și ale altor actori din industrie (OMV Petrom, Engie, EON), România încă nu a reușit să aibă cadrul legislativ necesar care să permită realizarea acestui gen de proiecte. Tehnologie există, opțiuni operaționale există, furnizori de materie primă există extrem de doritori să-și pună la dispoziție aceste reziduuri, cei mai mulți dintre ei având o cheltuială cu modul în care scapă de ele. Am lucrat împreună cu ANRE și cu Ministerul Energiei la un draft de ordonanță de urgență care să rezolve această problemă de reglementare și legislativă. În prezent, nu știm unde este această legislație, între ce ministere și ce avizator preliminar se află.
Țări pe care, în mod tradițional, România le ia ca exemplu (Germania, Olanda) au niște industrii de producție de biometan extrem de robuste, cu portofolii foarte mari de proiecte. Moleculele de biometan, la modul ideal, circulă prin sistemele naționale de transport ale Uniunii Europene, intrând inclusiv în sistemul național de transport românesc operat de Transgaz, prin importurile de gaze pe care România le face. Fără să sune politic sau sloganistic, avem un mare potențial de dezvoltare pe orizontală, dincolo de industrie, pentru agricultură, pentru fermieri, pentru prestatorii de servicii. 90% din ceea ce înseamnă proiectul nostru de producție de gaze din Marea Neagră este făcut cu companii românești, cu tehnologii românești, cu muncitori români. Acest model poate fi replicat și la biometan. Avantajul fantastic al genului acestuia de proiect este că el este economic și fezabil, precum și ușor de realizat și de către investitori mai mici, nu doar de către investitori foarte mari, care au un aparat organizațional și birocratic cu care este greu de lucrat în hățișul legislativ și în instabilitatea fiscală și politică pe care România o are și despre. Poți să faci și proiecte de 1 megawatt, poți să faci și proiecte de 50 de megawați. În felul ăsta, am crea o industrie total nouă, care să se alăture mixului energetic extrem de echilibrat și extrem de valoros pe care România îl are. Am putea să avem o contribuție reală și obiectivă, pe măsura puterilor noastre ca stat membru, în tranziția energetică pe care o dorește Uniunea Europeană și în tranziția către industria verde. Permiteți-mi să spun că nu ne putem iluziona că mâine în România poate să oprească gazul și țițeiul și să trăim doar din fotovoltaice și eolian. Nu ne putem permite să facem lucrul acesta, pentru că noi nu avem industria pe care o are Europa de Vest.
Lumea a evoluat în ultimii 40 de ani mai mult decât în ultimii 200. Într-un asemenea ritm, Uniunea Europeană este la limita de a decide dacă dorește să continue cu politici frumoase, care însă, raportat la lucrurile care se întâmplă pe planetă, nu vor schimba nimic, pentru că sunt ca o picătură într-un pahar cu apă sau dacă dorește, într-adevăr, să capitalizeze ceea ce îi va asigura independența și prosperitatea pe mai departe, adică industrie. Altfel, piața europeană va fi exclusiv o piață de consum dependentă de Statele Unite, de China, care sunt foarte, foarte bogate în tot ceea ce înseamnă resurse naturale. Este necesară transparența, este necesară stabilitatea fiscală. Să nu ne trezim cu taxe noi, cu impozite noi, cu alte măsuri care nu încap juridic în definiția impozitelor și taxelor din Codul fiscal, dar care tot erodează modelul financiar al unor investiții, mai ales, investiții mari. Să nu cumva să vedem cum investitorii de bună calitate, care-și plătesc taxele, impozitele, nu fac evaziune fiscală cu TVA-ul vor evita jurisdicții ca România și se vor orienta pentru investițiile lor către alte țări din zonă, cu predilecție către Polonia. A spus foarte frumos, în deschidere, faptul că România se gândește doar până diseară, nu și până mâine. Îmi amintesc fraza de final din romanul „Pe aripile vântului”, în sensul că „o să mă gândesc la problema asta mâine, pentru că și mâine este o zi”. Eu cred că pentru noi, „mâine” este „astăzi” și a fost „astăzi” de foarte mult timp. Nu știu cât va continua să fie „astăzi” valabil pentru viitorul de mâine.
Evenimentul se înscrie în ciclul de conferințe cu tema „Restructurarea și reconstrucția economiei naționale românești într-o lume în schimbare” organizate de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești (ASAS), Academia de Studii Economice din București (ASE), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), un demers comprehensiv de prefigurare a unor direcții de evoluție în orizontul următoarelor decenii.
Sponsori ai seriei de evenimente:
