Câştigul salarial mediu nominal net a crescut în octombrie cu 34 de lei

Date:

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna octombrie de 3.116 lei, în urcare faţă de luna precedentă cu 34 lei (+1,1%), arată datele transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,6%, potrivit News.ro.

În luna octombrie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5090 lei, cu 49 lei (+1%) mai mare decât în luna septembrie 2019.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7118 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1801 lei).

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 9,8% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 3% şi 5,5% în industria metalurgică, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea echipamentelor electrice, transporturi pe apă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cercetare-dezvoltare, potrivit sursei citate.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3,8% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în administraţie publică (+1,3%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,8%).

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Groupama: profit net de 285 de milioane lei în 2024

Valoarea totală a primelor brute subscrise de Groupama în...

Sergiu Neguț este noul Președinte al Romanian Business Leaders               

Romanian Business Leaders (RBL), fundația care reunește peste 550...