de Horia Neamțu,
membru ASPES
Curtea de Conturi ocupă un loc important în arhitectura instituțiilor statului român. Aceasta rezidă în primul rând din faptul că reluarea activității ei după anul 1990 a fost prevăzută în Constituția din 1991, deci are un temei constituțional.
Am folosit expresia „reluarea activității” deoarece ea este o instituție cu o veche tradiție, fiind înființată încă din anul 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
În al doilea rând, importanța ei rezultă din faptul că reluarea activității ei nu a fost făcută printr-o lege ordinară, ci printr-o lege organică, Legea 94/1992.
Această lege a fost rezultatul unui proces de documentare foarte laborios, în cadrul căruia au fost analizate o multitudine de legi, cum ar fi: legea Înaltei Curți de Conturi a României, care a funcționat între anii 1929 și 1943, legislația specifică din peste zece state europene, normele și principiile elaborate de INTOSAI pentru Instituțiile Supreme de Audit.
Rezultatul acestei documentări a fost elaborarea unei legi foarte apreciate de către toate Instituțiile Supreme de Audit din Europa, motiv pentru care, la congresul al XIV-lea al INTOSAI, de la Washington D.C., din noiembrie 1992, România a fost votată de către țările membre ale EUROSAI, ca să devină membră a Boardului INTOSAI, pe perioada 1992-1995.
România a intrat în Boardul INTOSAI la propunerea Ungariei, care fusese membră a acestui board în perioada 1989-1992. Legea 94/1992 fusese promulgată de președintele României în luna mai 1992 și publicată, în aceeași lună, în Monitorul Oficial.
Astfel, membrii EUROSAI luând la cunoștință conținutul ei și apreciindu-l în mod favorabil, au susținut intrarea României în boardul acestui prestigios organism internațional, INTOSAI.
Trebuie menționat faptul că accederea României în Boardul INTOSAI a precedat crearea
propriu-zisă a Curții de Conturi,
care s-a realizat la începutul anului 1993.
Prevederile Legii 94/1992, în baza căreia Curtea de Conturi era construită, în principiu, după modelul latin, atribuiau Curții de Conturi suficiente pârghii pentru a pune în practică rolul său de instituție supremă de audit.
Astfel, Legea 94/1992 conferă Curții de Conturi atribuții de control ex-ante (preventiv), atribuții de control ulterior, precum și atribuții jurisdicționale.
În timp, însă, atribuțiile care reveneau Curții de Conturi au fost reduse. Astfel, în anul 1999, prin Legea nr. 99, a fost eliminat controlul preventiv.
În anul 2003 au fost eliminate și atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi. Dacă eliminarea controlului preventiv s-a făcut prin lege, eliminarea atribuțiilor jurisdicționale s-a realizat cu ocazia revizuirii Constituției din anul 2003, în care s-a prevăzut că litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi vor fi soluționate de către instanțe judecătorești specializate, iar până la înființarea acestora, de către instanțele judecătorești ordinare.
Principalul argument adus pentru a susține eliminarea atribuțiilor jurisdicționale l-a reprezentat faptul că s-ar încălca principiul „unității jurisdicționale” prin menținerea acestor atribuții la Curtea de Conturi.
Or, acesta nu este un argument pe deplin justificat, deoarece într-un raport al său, Comisia de la Veneția menționa că unele curți de conturi din Europa sunt considerate jurisdicții, precizând faptul că și în aceste condiții, principiul „unității jurisdicționale” poate fi respectat dacă în lege se prevede posibilitatea ca litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi să fie înaintate spre a fi soluționate în ultimă instanță Înaltei Curți de Casație și Justiție*.
Trebuie menționat faptul că aceste atribuții jurisdicționale eliminate din sfera Curții de Conturi se regăsesc, în prezent, la unele curți de conturi din Europa.
Astfel, curțile de conturi din Grecia, Italia și Portugalia au atât atribuții de control preventiv, cât și atribuții jurisdicționale. Curtea de Conturi din Slovenia are și atribuții de control preventiv.
În ceea ce privește atribuțiile jurisdicționale, acestea se mai regăsesc și în cazul curților de conturi din Belgia, Italia și Spania.
Prin eliminarea atribuțiilor de control preventiv și a celor jurisdicționale, Curtea de Conturi a trecut de la modul de organizare de tip latin, la cel anglo-saxon, în care atribuțiile sunt preponderent de audit.
Evident, toate aceste decizii de reducere a atribuțiilor Curții de Conturi au fost decizii politice, adoptate de către Parlament.
Dacă, în ceea ce privește controlul preventiv, acesta ar putea reveni cândva la Curtea de Conturi, tot printr-o decizie politică, o lege dată de Parlament, în privința atribuțiilor jurisdicționale, acestea au fost eliminate aproape definitiv deoarece această prevedere fiind prevăzută în Constituție, nu se poate reveni asupra ei prea curând.
Câteva observații/propuneri care ar putea contribui la creșterea rolului Curții de Conturi și la o mai bună valorificare a constatărilor ei ar putea fi, printre altele, următoarele:
- accelerarea procesului de pregătire economico-financiară a judecătorilor, deoarece în prezent aceștia nu dispun de cunoștințe profesionale suficiente în acest domeniu.
Astfel, se vor putea înființa acele instanțe judecătorești specializate, prevăzute de lege, care să soluționeze litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi.
Ca soluție tranzitorie s-a optat pentru soluționarea acestor litigii de către secțiile de contencios administrativ și fiscal care se ocupă, în principal, de acte administrative.
- în Legea 94/1992, actualizată, se prevede faptul că singurele entități care pot dispune Curții de Conturi să efectueze anumite controale și audituri, în limita competențelor sale, sunt Senatul și Camera Deputaților [Art. 3(3)].
Pentru valorificarea superioară a pregătirii profesionale a auditorilor din cadrul Curții de Conturi, ar fi util ca cele două camere ale Parlamentului să apeleze mai des la prevederile acestui articol din lege, în sensul dispunerii unor controale/audituri în unele domenii în care ele urmează să adopte o lege.
În acest fel, legislativul ar intra în posesia unor informații prețioase în legătură cu un anumit domeniu de activitate în care intenționează să emită o lege, ceea ce, implicit, ar conduce la elaborarea unor legi utile pentru acel domeniu;
- un alt aspect care ar trebui să fie mai bine reglementat în vederea respectării prevederilor din Legea 94 vizează o serie de paragrafe din Regulamentul Curții de Conturi care impun norme juridice în materia sesizării instanțelor competente sau urmăririi penale și care nu sunt cuprinse în
- Legea 94.
Pe lângă norme și proceduri referitoare la activitatea curentă a Curții de Conturi, în regulament sunt prevăzute și dispoziții referitoare la modul de valorificare a controalelor și auditurilor.
Ar fi cazul ca atunci când se apreciază că există un prejudiciu să fie sesizat Ministerul Public.
Acesta analizează și stabilește natura prejudiciului, astfel:
- în cazul în care constată existența unei infracțiuni (contra patrimoniului sau de serviciu) soluționarea se face potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală și actelor normative de specialitate;
- în cazul inexistenței elementelor constitutive ale unei infracțiuni, dosarul, cu rezoluția Parchetului, se trimite instanțelor judecătorești competente general, material și teritorial.
Procedându-se în acest mod se vor respecta se vor respecta, pe de o parte, dispozițiile Art. 1 al. 2 (4) din Legea 94, și anume „litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate” și, pe de altă parte, se realizează controlul judecătoresc și principiul constituțional „justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți”.
Astfel, s-ar realiza și o apropiere de modul în care erau soluționate prejudiciile constatate de Curtea de Conturi în perioada în care avea și atribuții jurisdicționale, în prima formă a Legii 94/1992 (controlor, procuror și secție jurisdicțională).
Acest mod de valorificare nu ar necesita nici cheltuieli suplimentare, fiind folosiți procurorii și judecătorii deja existenți.
- în Legea 94 se prevede la Art. 5 al. 2 (6) că, la solicitarea Curții de Conturi, autoritățile publice cu atribuții de control financiar, control fiscal, precum și de control sau de supraveghere prudențială cu obligația să efectueze, cu prioritate, astfel de verificări.
Această prevedere ar putea fi mai bine pusă în valoare dacă solicitările formulate de către Curtea de Conturi către aceste entități ar viza diverse programe sau acțiuni de investiții care pot antrena un mare volum de fonduri bugetare, înainte de demararea lor propriu-zisă. Astfel, ar putea fi cunoscută îndeplinirea condițiilor de legalitate, economicitate și chiar oportunitate înainte de angajarea și cheltuirea acelor fonduri bugetare.
În felul acesta s-ar asigura o cheltuire mai rațională a fondurilor bugetare și, eventual, o revedere a volumului și destinației lor, în care verificările ar conduce la concluzii negative în privința cheltuirii banului public.
- un alt aspect care ar trebui să fie îmbunătățit în activitatea Curții de Conturi vizează modul în care aceasta este condusă. Există ISA monocrate, conduse de o singură persoană (auditor general) și ISA conduse de organ colegial (Consiliu, Colegiu, Plen).
Curtea de Conturi a României se încadrează în cea de-a doua categorie, și anume, ISA conduse de un organism colegial, Plenul.
Încadrarea Curții de Conturi în această categorie presupune că rolul președintelui este unul preponderent de natură administrativă.
Deciziile importante, de natură profesională, atât cele tactice, cât și cele strategice, trebuie adoptate de către Plen, în urma unor analize temeinice care se materializează în „Hotărâri de Plen”.
Se constată însă o tendință de concentrare a câtor mai multe decizii la nivelul președintelui, ceea ce contravine principiului enunțat anterior.
De asemenea, o astfel de abordare generează și o serie de nemulțumiri în rândul auditorilor publici externi care reprezintă „albinele” acestei instituții, în sensul că ei realizează toate acțiunile circumscrise obiectivelor Curții de Conturi.
Aceste nemulțumiri au devenit tot mai frecvente, unele dintre ele transformându-se în conflicte de muncă deduse instanțelor de judecată. Toate aceste nemulțumiri din partea profesioniștilor instituției conduc la crearea unei imagini nefavorabile pentru Curtea de Conturi și a unui climat de muncă mai puțin favorabil obținerii de rezultate de înaltă calitate.
Tot o imagine nefavorabilă asupra Curți de Conturi o creează și politizarea excesivă a instituției, în ceea ce privește desemnarea celor 18 consilieri de conturi care compun Plenul.
Astfel, în loc ca preponderentă să fie pregătirea profesională și experiența în domeniul auditului, partidele care desemnează consilierii de conturi, care compun Plenul, se preocupă în mod deosebit de legătura acestora cu partidul, chiar dacă aceștia nu sunt membri ai partidului respectiv.
Acestea sunt doar câteva aspecte care ar putea conduce la creșterea importanței Curții de Conturi în arhitectura instituțiilor statului român și a rolului ei în utilizarea banului public.
