de Ciprian Dumitru Muscă,
președintele Asociației Forestierilor din România (ASFOR)
În ultimele zile, o nouă producție mediatică – semnată de postul public german ARD și preluată în România de publicația Libertatea – a descoperit, cu o „indignare de export”, ceea ce românii știu deja de 30 de ani: că există tăieri ilegale, că există corupție, că există oameni care trăiesc din pădure și alții care trăiesc din a vorbi despre ea. Diferența e că primii plătesc taxe, creează locuri de muncă și plantează. Ceilalți, din păcate, plantează doar suspiciuni.
Reportajul ARD, intitulat „Corupția distruge pădurile valoroase ale României”, nu este o simplă investigație. Este o lecție de morală geopolitică predată de un stat care și-a terminat propriile păduri în secolul al XIX-lea și care, astăzi, importă lemn pentru a-și menține industria prosperă și încălzirea sustenabilă. Și da, o face inclusiv din România. Cu acte, cu avize, cu controale – dar aceleași acte și controale pe care același reportaj le numește, paradoxal, „complice la tăieri ilegale”.
România – suspectul de serviciu
De fiecare dată când Europa își caută un exemplu negativ pentru a-și confirma superioritatea morală, România e acolo: săracă, pitorească, dar vinovată. De la „mistrețul cu colți de argint” până la „mafia lemnului”, povestea e aceeași: o țară balcanică, coruptă, care, chipurile, distruge ceea ce Occidentul pretinde că a învățat să conserve.
Dar să vedem faptele, nu fabulațiile.
România are astăzi una dintre cele mai detaliate și digitalizate platforme de trasabilitate a lemnului din Europa – SUMAL 2.0. Fiecare transport de lemn este înregistrat în timp real, geolocalizat, fotografiat și accesibil publicului. Germania, Austria, Franța sau Italia – statele moralizatoare din reportaj – nu dispun de un sistem nici măcar comparabil. Dar, în logica reportajului, România, care monitorizează fiecare camion, e țara coruptă. Iar țările europene, care cumpără lemn românesc și îl vând ca mobilă premium, sunt țări etice.
Cum ar fi spus Caragiale: „Onorabili concetățeni, să fim morali, dar să nu ne coste moralitatea!”
Pădurea românească, oglindă și țintă
Cine are interesul să proiecteze constant imaginea unei Românii incapabile să-și gestioneze pădurile? Simplu: cei care, din lipsă de păduri, au nevoie de materia noastră primă și de alibiul moral care să justifice de ce o cumpără. Pentru că dacă România este „coruptă” și „defrișată”, atunci nu mai e un partener economic, ci o sursă de resurse ieftine. Un exportator de vinovăție cu valoare adăugată negativă.
În același timp, în Germania se taie anual peste 70 de milioane de metri cubi de lemn, conform datelor FAO – de aproape trei ori mai mult decât în România. O mare parte din aceste volume provin din tăieri de necesitate, cauzate de fenomenul uscării masive a pădurilor (în special a celor de molid) din Austria și Germania, rezultat al schimbărilor climatice și al dăunătorilor. Dar acolo se numește „gestionare forestieră sustenabilă”. În România, aceeași acțiune devine „defrișare ilegală”.
Aceasta este dubla măsură – lemnul altuia e întotdeauna suspect.
Jurnalismul care confundă drumul forestier cu drumul spre senzațional
În materialul video difuzat de ARD, utilajele forestiere care construiesc drumuri pentru prevenirea incendiilor sau accesul la lucrări silvice sunt prezentate ca „distrugeri ale pădurii virgine”. Aceeași tehnologie pe care Germania o finanțează acasă ca „măsură de adaptare la schimbările climatice” devine, în Carpați, „mașina apocalipsei”.
Așa se face că, din lipsă de pădure proprie, unii și-au construit o industrie mediatică ridicată pe trunchiul pădurilor altora.
România nu e perfectă, dar e pe drumul bun
Da, România are probleme reale: lipsă de personal în control, instabilitate legislativă, absența unei reforme clare în administrarea pădurilor de stat. Dar are și specialiști, asociații, firme, școli silvice, universități, ONG-uri și mii de oameni care își fac treaba în tăcere. Ei nu apar în reportajele europene. Nu dau bine pe ecran. Pentru că imaginea de victimă colectivă a unei țări balcanice vinde mai bine decât imaginea unei industrii care se modernizează.
Ce avem nevoie, de fapt
România nu are nevoie de lecții de morală de la state care și-au tăiat pădurile, ci de parteneriate corecte, investiții în prelucrarea lemnului și respect pentru munca celor care trăiesc din și pentru pădure.
Nu avem nevoie de documentare-spectacol, ci de adevăr complet: cu cifre, cu context, cu responsabilitate. Critica e binevenită – dar numai atunci când e făcută cu onestitate.
Și, dacă ne mai permitem un zâmbet amar, îl lăsăm pe Caragiale să închidă această replică:
„Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, și anume în punctele esențiale.”
Poate că ar fi timpul să se revizuiască și felul în care se vorbește despre România.
