Cum îți torpilezi singur credibilitatea financiară pe plan internațional

0
de Bogdan Petre, analist, vicepreşedinte al Asociației pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES), redactor-șef revista Economistul

de Marius-Bogdan Petre, vicepreședinte ASPES și
redactor-șef revista Economistul

Există declarații care nu mai sunt simple opinii politice, ci arme economice cu efect de explozie. Când un oficial iese și spune, la nivel internațional, că România riscă să intre în incapacitate de plată, nu mai vorbim de un avertisment, ci de o condamnare publică a propriei economii. Astfel de afirmații nu rămân în aer: ele se traduc imediat în costuri mai mari pentru împrumuturi, în retragerea capitalului, în pierderea de încredere și în lovituri directe asupra bursei și asupra pieței financiare. De ce ar face cineva acest lucru? Care este adevăratul interes din spatele unui asemenea mesaj? Pentru că realitatea transmisă de BNR este complet diferită: România are probleme structurale, dar are și resurse, iar soluția este una singură, absorbția accelerată și corectă a fondurilor europene, nu aruncarea țării în panică pe piețele externe.

Când spui asta nu mai e o simplă declarație, ci o sentință care urcă instant dobânzile, crește percepția de risc și aruncă asupra României eticheta de țară instabilă. O astfel de afirmație nu se face nici din neatenție, nici din neștiință. Se face cu un scop. Și aici apare întrebarea care trebuie pusă apăsat: cine are interesul să transmită în exterior că România e insolvabilă?

Ce ni se ascunde în spatele acestor mesaje? Este vorba de justificarea unei austerități forțate, de crearea unei presiuni artificiale pentru a împinge anumite reforme fără dezbatere, de manipularea piețelor pentru avantaje speculative sau de o simplă inconștiență politică? Fiecare dintre aceste variante e periculoasă.

În realitate, România nu este la marginea incapacității de plată. Da, avem deficite mari, o colectare fiscală dezastruoasă și o datorie publică în creștere, dar nu există fundament obiectiv pentru a transmite piețelor că nu vom mai putea plăti salarii, pensii sau obligații externe. Când BNR iese și transmite calm că soluția este absorbția corectă și accelerată a fondurilor europene, mesajul este clar: există instrumente, există resurse, există soluții pentru a stabiliza finanțele. Banca centrală protejează credibilitatea țării și nu dă foc casei doar ca să demonstreze că știe unde e butelia cu gaz.

Din păcate, declarațiile politice iresponsabile fac exact asta: aprind scânteia în fața investitorilor, scumpesc împrumuturile, lovesc bursa de valori și sperie capitalul privat. Investitorii nu citesc nuanțe, nu așteaptă corecturi; reacționează imediat. În câteva ore, percepția se traduce în randamente mai mari cerute de piețe, în retragerea plasamentelor și în imaginea unei țări instabile.

O țară care își anunță singură falimentul nu e decât o țară care își taie craca de sub picioare. Iar dacă astfel de declarații sunt intenționate, atunci trebuie să întrebăm răspicat: cui folosesc? Pentru că sigur nu folosesc economiei reale, companiilor românești, populației care va plăti nota prin taxe mai mari și prin dobânzi sufocante.

Adevărul este simplu: România nu e într-o situație roz, dar nici în incapacitate de plată. Avem nevoie de reforme reale, de o colectare fiscală eficientă și de absorbția accelerată a fondurilor europene. Restul e fum, panică și manipulare.