de Dumitru Chisăliță,
Președinte Asociaţia Energia Inteligentă
Independența energetică este unul dintre cele mai abuzate concepte din discursul public. Politicienii o invocă atunci când bilanțul anual arată bine, când exporturile depășesc importurile sau când producția internă, pe hârtie, pare suficientă. Dar energie nu se consumă „pe hârtie” și nici „pe medie anuală”. Se consumă în timp real. În orele de vârf. În nopțile geroase. În crize.
Independența energetică este capacitatea unei țări, regiuni sau comunități de a-și asigura necesarul de energie din surse proprii, fără a depinde în mod semnificativ de importuri din alte state. Mai simplu spus: O țară este independentă energetică atunci când produce intern (gaz, petrol, cărbune, hidro, nuclear, eolian, solar etc.) suficientă energie pentru consumul său anual, zilnic și orar.
Un stat poate produce mai mult decât consumă într-un an. Însă dacă, într-o săptămână de iarnă severă, este obligat să importe pentru a evita întreruperi, acel stat nu este independent — este doar confortabil într-un an normal.
Independența energetică nu înseamnă echilibru contabil. Înseamnă capacitate operațională permanentă. Înseamnă să ai suficientă producție, stocare și capacitate de transport/distribuție, indiferent de temperatură, context geopolitic sau volatilitate a pieței, să poată alimenta economia populației fără a depinde de decizia sau disponibilitatea altcuiva.
Media anuală este irelevantă într-un sistem care trebuie să funcționeze 24/7. Vârful de consum definește adevărata putere a sistemului. Criza îi testează rezistența. Adevărata independență energetică există atunci când o țară are suficientă energie în mod constant — inclusiv la vârf de consum și în perioade de criză — fără a depinde de importuri.
Orice altă definiție este contabilitate. Nu independență.
Independența energetică este prezentată ca o medalie statistică, dacă, pe total an, produc mai mult decât consumi, ești independent. Dacă exporturile depășesc importurile, ești independent. Dacă ai excedent într-un sector, ești independent.
Aceasta abordare este incorectă. Este greșită. Este falsă.
Energia nu se consumă anual, pe medie. Se consumă în fiecare secundă. În vârf de iarnă. În criză geopolitică. În momente în care piețele nu mai funcționează normal.
Adevărata independență energetică nu este contabilă, ci operațională. Înseamnă capacitatea surselor din producția internă de a acoperi integral consumul — în toate formele lui — în orice moment, inclusiv la vârf și în situația de criză, fără a depinde structural de importuri.
O țară cu adevărat independentă energetică este aceea care, chiar și într-o iarnă grea, poate acoperi vârful fără să depindă de bunăvoința altora .
Aici apare ruptura dintre discurs și realitate.
România poate fi, în anumite perioade, aproape autosuficientă la electricitate. Sunt surse nucleare, hidro, eoliene, solare, gaz. Poate să fie autosuficientă în consumul de gaze în anumite perioade. Poate chiar exporta în anumite momente. Dar energia unei economii nu înseamnă doar electricitate și gaze. Transportul, industria, logistica funcționează pe petrol. Iar România importă în prezent aproximativ 77% din necesarul de țiței și produse petroliere și ponderea importurilro va crește în viitor pe măsura depletării zăcămintelor naționale. Aceasta nu este o fluctuație sezonieră. Este o dependență structurală și este în creștere.
Dacă un sector esențial al economiei — cum este transportul — depinde masiv de importuri, atunci, conform definiției independenței energetice, țara nu produce intern suficientă energie pentru consumul său total. Prin urmare, Romania nu va fi este independentă energetic.
Excedentul anual dintr-o formă de energie nu schimbă acest lucru. Exporturile temporare nu schimbă acest lucru. Autosuficiența pe un segment nu compensează dependența majoră pe alt segment.
Independența energetică înseamnă:
- acoperirea integrală a tuturor formelor majore de energie consumate,
- capacitate de a acoperi cu energie suficientă vârfurile de consum,
- reziliență în perioade de criză,
- absența unei dependențe structurale de import pentru sectoare critice.
Astfel România nu este independentă energetică și, în actuala structură de consum bazată pe petrol importat, nici nu poate fi. Nu poate fi ținând cont de necesarul de import de care România are și va avea nevoie la fiecare episod de criză energetică (ger, secetă, valuri de căldură etc.).
Independența nu înseamnă să arăți bine într-un tabel. Independența înseamnă să nu depinzi de nimeni atunci când situația devine dificilă.
Independența energetică este rară în economia globalizată. Dar tocmai de aceea conceptul de indepedență energetică trebuie să fie înlocuită cu autonomie energetică (aici găsiți pe larg de ce conceptul de „independență energetică” a fost abandonat în ani ”80 și conceptul de „autonomie energetică” este singurul pe care România trebuie să-l abordeze)
