NAI Romania: Creșterea TVA va duce la recesiune economică

0

Creșterea TVA va duce la recesiune economică, atrăgând reducerea consumului și diminuarea profitabilității companiilor, precum și la scăderea veniturilor intrate la bugetul de stat, consideră reprezentanții Appraisal & Valuation SA, compania deținătoare a brandului NAI Romania & Moldova și emitent listat pe BVB (simbol: APP).

Impactul creșterii TVA va fi resimțit la cel puțin niveluri: (1) creșterea prețurilor; (2) diminuarea consumului și încetinirea creșterii economice; (3) presiunea asupra mediului de afaceri; și (4) impactul negativ asupra bugetului de stat. 

„Atunci când apare o nevoie stringentă de majorare a veniturilor bugetare, primul impuls este să te uiți la majorarea cotei TVA. Pare a fi cel mai simplu, având în vedere că taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect pe consum aplicabilă tuturor bunurilor și serviciilor realizate în economie, plătit de consumatorul final. Deși pare că prin majorarea cotei standard TVA se poate rezolva rapid și eficient problema deficitului bugetar prin creșterea veniturilor, în realitate, o astfel de creștere are multiple efecte negative în economie și asupra veniturilor populației, iar în ultimă instanță chiar asupra bugetului de stat”, consideră Andrei Botiș (foto), CEO al Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova).

Creșterea prețurilor

Primul efect și cel mai vizibil al creșterii cotei TVA este legat de creșterea prețurilor. Fiind un impozit pe consum, TVA se aplică ca o cotă procentuală aplicabilă tuturor bunurilor și serviciilor. România a mai trecut o dată prin efectele creșterii cotei TVA în anul 2010, atunci când, sub presiunea crizei financiare, a deficitului bugetar și instituțiilor financiare internaționale, cota standard TVA a crescut de la 19 la 24%.

Consiliul Director al Fondului Monetar Internațional a aprobat revizuirea ţintei de inflaţie pentru 2010 stabilită în acordul stand-by încheiat cu România, de la 3,5% la 7,9%, după creşterea TVA la 24%. Și Banca Națională a României a apreciat la finalul anului 2010 că creșterea ratei anuale a inflației la 7,96% a fost determinată în special de majorarea TVA.

Diminuarea consumului și încetinirea creșterii economice

Creșterea prețurilor conduce direct la o scădere a puterii de cumpărare cu consecințe în descurajarea consumului. În plus, creșterea prețurilor generează inflație față de care banca centrală se vede obligată să acționeze prin creșterea dobânzilor – ceea ce conduce în final tot către diminuarea consumului.

Presiunea pe mediul de afaceri

Deși se poate anticipa că creșterea cotei TVA va fi transferată de către companii direct în prețuri, sub presiunea concurențială și nevoia de a menține nivelul vânzărilor, o parte din creșterea cotei TVA va fi suportată de firme din profitabilitatea propriei activități, cu efecte asupra dezvoltării și asupra pieței muncii.

Pe de altă parte, odată cu presiunea inflaționistă și creșterea dobânzilor cresc costurile financiare suportate de companii. Scăderea profitabilității, asociată cu diminuarea generală a consumului cu consecințe asupra volumului de vânzări ale companiilor, descurajează investițiile și pun o presiune greu de suportat pe mediul de afaceri.

În 2010, România a înregistrat o scădere a PIB-ului de 1,6%, față de o prognoză inițială de creștere. Multe companii au fost nevoite să facă restructurări sau chiar să se închidă. Șocul creșterii TVA a fost resimțit pe piața muncii. Deși numărul de salariați a revenit la nivelul de dinainte de majorare abia după aproape doi ani (în martie 2012), în luna următoare deciziei din iulie 2010, s-a înregistrat o scădere de peste 16.000 de angajați.

Efecte negative asupra bugetului de stat

În pofida speranțelor că, prin creșterea TVA, se vor aduce mai mulți bani la buget, efectele ar putea fi contrare, deoarece:

  1. Creșterea cotei TVA cu consecințe directe asupra creșterii prețurilor conduce la o creștere direct proporțională a cheltuielilor statului cu achiziția de bunuri și servicii.
  2. Reducerea profitabilității companiilor și creșterea numărului de încetări de activitate conduc în mod direct la o reducere a veniturilor statului din impozitul pe profit.
  3. Diminuarea creșterii economice sau chiar o situație de recesiune economică înseamnă implementarea unei cote mărite de TVA, dar aplicată la o bază de impozitare mai mică, punând astfel sub semnul întrebării eficacitatea reală a unei astfel de măsuri.
  4. Creșterea evaziunii fiscale cu consecințe asupra bazei de impozitare. Este evident că tentația de a migra către zona gri sau neagră din economie crește odată cu creșterea „bonusului” realizat de către cei care nu plătesc TVA de ordinul zecilor de miliarde. În plus, presiunea pe profitabilitatea firmelor mici și reducerea vânzărilor vor obliga o parte din aceste afaceri să ia în considerare venituri nefiscalizate, așa-zisele vânzări „cash-only”.