A fost o săptămână aglomerată pentru patru companii din grupul celor „7 Magnifici” – giganții tehnologici americani, care și-au publicat rapoartele financiare pentru primul trimestru al anului: Meta, Microsoft, Amazon și Apple. Deși toate au raportat creșteri ale veniturilor, doar în cazul uneia din ele, Microsoft, rezultatele au reușit să împingă performanța acțiunii în teritoriu pozitiv de la începutul anului. Înainte de publicarea acestor rezultate, investitorii aveau semne de întrebare cu privire la cererea de legată de AI, dar și la impactul tarifelor vamale.
Microsoft a risipit rapid aceste îngrijorări, înregistrând o creștere masivă de 35% a vânzărilor cloud-ului Azure, cu mult peste așteptările analiștilor de 30%, și demonstrând cât de bine monetizează inteligența artificială. Veniturile totale au crescut cu 13%, până la 70,1 miliarde de dolari, în timp ce profitul ajustat a fost de 3,46 dolari pe acțiune. Cheltuielile de capital în primul trimestru din 2025 au crescut la 21,4 miliarde de dolari, mai puțin decât în trimestrul anterior – prima scădere trimestrială în doi ani – dar cheltuielile de capital prevăzute pentru întregul an rămân neschimbate. Este important de menționat că Microsoft se așteaptă la o ușoară creștere a marjelor operaționale de la an la an, în ciuda cheltuielilor masive, ceea ce întărește teza că Microsoft este o mașină de făcut bani.
Meta Platforms, proprietara Facebook, WhatsApp și Instagram a raportat, de asemenea, rezultate solide pentru primul trimestru al anului 2025, cu venituri în creștere cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 42,3 miliarde de dolari, depășind cu 4% așteptările analiștilor. Profitul net a crescut cu 35%, până la 16,6 miliarde de dolari (6,43 dolari pe acțiune), impulsionat de veniturile solide din publicitate, de 41,4 miliarde de dolari, din segmentul familiei sale de aplicații. Meta a descoperit însă că metaversul este costisitor, divizia respectivă raportând o pierdere operațională de 4,2 miliarde de dolari. Compania și-a majorat însă previziunile privind cheltuielile de capital pentru 2025 la 64-72 miliarde de dolari (de la 60-65 miliarde de dolari) pentru a accelera infrastructura de AI, inclusiv centrele de date și hardware-ul de ultimă generație. CEO-ul Mark Zuckerberg a subliniat progresele înregistrate de Meta AI, care se apropie acum de 1 miliard de utilizatori lunari. Meta a estimat venituri pentru trimestrul al doilea de 42,5-45,5 miliarde de dolari, dar analiștii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul tarifelor vamale dintre SUA și China asupra cheltuielilor de publicitate, în special din partea firmelor chineze de comerț electronic, precum Temu.
Amazon a raportat, de asemenea, rezultate solide, cu vânzări nete în creștere cu 9% față de anul precedent, până la 155,7 miliarde de dolari, și un profit net care a sărit la 17.1 miliarde de dolari. Veniturile sale din serviciile cloud Amazon Web Services au crescut cu 17%, până la 29,3 miliarde de dolari (aproape egalând consensul de 29,4 miliarde de dolari), în timp ce veniturile din publicitate au crescut cu 19%, până la 13,92 miliarde de dolari. Cu toate acestea, acțiunile au scăzut cu aproape 4% după închiderea pieței, investitorii reacționând la previziunile prudente pentru trimestrul al doilea, care nu au îndeplinit estimările Wall Street, ceea ce a stârnit îngrijorări cu privire la profitabilitate în contextul noilor tarife impuse de SUA asupra produselor chinezești. De fapt, Amazon a menționat că estimările sale fac obiectul unei „incertitudini substanțiale”.
Acțiunile Apple au scăzut, de asemenea, cu peste 2% după închiderea pieței, în ciuda rezultatelor financiare peste așteptări pentru trimestrul al doilea al anului 2025, cu venituri în creștere cu 5,1%, până la 95,36 miliarde de dolari, și un profit pe acțiune de 1,65 dolari. Vânzările de iPhone au depășit așteptările, atingând 46,84 miliarde de dolari, în timp ce veniturile din servicii (26,65 miliarde de dolari) au ratat la limită estimările. Vânzările din China au scăzut la 16 miliarde de dolari, cu 2,3% mai puțin decât estimările, pe fondul concurenței din partea Huawei, Xiaomi și Oppo, în timp ce guvernul chinez a interzis utilizarea tehnologiei străine în anumite locuri de muncă. Investitorii rămân prudenți din cauza riscurilor legate de tarifele impuse de SUA asupra Chinei. Apple se așteaptă la o creștere a costurilor cu 900 de milioane de dolari din cauza tarifelor vamale în perioada actuală, dacă acestea rămân neschimbate, a declarat compania. Veniturile vor crește cu un procent cuprins între 1% și 5% în acest trimestru. Analiștii au estimat o creștere medie de 5%.
Dintre cei „7 Magnifici”, de la începutul anului, doar Microsoft înregistrează o performanță pozitivă a acțiunilor, de +0,93%. Cea mai mare scădere a prețului acțiunilor de la începutul anului se înregistrează la Tesla (-31%), urmată de Apple și Nvidia, ambele cu aproape -16%, Alphabet (Google) și Amazon, cu aproximativ -15%. Meta se apropie de zona pozitivă, cu -2,27%. Toate acțiunile companiilor din grupul celor „7 Magnifici” sunt printre cele preferate de investitorii individuali români pe platforma de tranzacționare și investiții eToro, Nvidia fiind cea mai deținută acțiune, urmată de Tesla, Apple pe locul 4, Microsoft pe 5, Amazon pe 7, Alphabet pe 8 și Meta pe locul 10 la sfârșitul trimestrului 1 al anului 2025.