de Tiberiu Protopopescu,
avocat senior Schoenherr
În prezent, majoritatea companiilor și antreprenorilor caută noi modalități de a-și îmbunătăți eficiența și de a reduce costurile, mai ales când cea mai mare parte a activității comerciale implică utilizarea unei platforme online sau a unui site web. Intră în scenă: platformele No-Code/Low-Code.
Platformele No-Code/Low-Code („NC/LC”) permit utilizatorilor să dezvolte aplicații cu unelte predeterminate și instrumente vizuale, accelerând procesul de creare și automatizare a fluxului de lucru. Utilizatorii variază de la tineri antreprenori, care urmăresc reducerea costurilor, până la programatori experimentați care au nevoie de un raport low-input/high-output pentru proiectele actuale.
Pe măsură ce aceste platforme extind accesul spre lumea dezvoltării de software chiar și pentru aceia mai puțin tech-savvy, acestea permit acelora care nu sunt programatori să creeze aplicații sofisticate prin intermediul interfețelor drag-and-drop și al programării vizuale. La rândul său, acest demers aduce noi provocări noțiunilor tradiționale de proprietate asupra software-ului și protejarea drepturilor de autor.
Software, ca drept de autor
În ceea ce privește software-ul sau programele de calculator pe teritoriul UE, acestea sunt protejate prin drepturi de autor ca opere literare, în conformitate cu articolul 1 din Directiva 2009/24/CE și Convenția de la Berna. Sub această umbrelă de protecție sunt incluse și materialele de concepție pregătitoare și expresia sub orice formă a unui program de calculator (de exemplu, codul sursă și codul obiect).
Acestea fiind spuse, ideile și principiile care au stat la baza dezvoltării respectivului program de calculator și a interfeței sale nu beneficiază de protecția drepturilor de autor.
Versiunea supra-simplificată a acestor dispoziții poate fi, teoretic, rezumată ca ori de câte ori o persoană scrie linii de cod, acestea sunt protejate prin drepturi de autor, însă ideile care au stat la baza creării algoritmului pot fi utilizate liber de oricine. Motivul pentru care conceptele nu sunt protejate în mod similar este acela de a evita crearea unui potențial monopol și, astfel, de a menține o piață liberă.
În plus, pentru a se acorda protecție prin drepturi de autor, este necesar un aport creativ care să reflecte alegerile libere și personale ale autorului, astfel cum a fost reținut în Cauza C-406/10 SAS Institute Inc. vs. World Programming Ltd.
În ceea ce privește proprietatea asupra acestora, regula generală este că persoana fizică sau grupul de persoane fizice beneficiază automat de protecția drepturilor de autor descrisă mai sus. Prin excepție, proprietatea asupra drepturilor de autor aparține angajatorului, atunci când angajații au dezvoltat software-ul respectiv în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, sub instrucțiunile directe ale angajatorului, cu excepția cazului în care se prevede în mod contrar prin dispoziții contractuale.
Această regulă privind dezvoltarea în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu este deosebit de relevantă pentru companiile europene care utilizează platforme NC/LC, deoarece determină dacă drepturile de autor aparțin direct angajatorului sau este necesar un contract separat de cesiune.
Decodarea No-code/Low-code
Pentru multe companii și dezvoltatori, înțelegerea cadrului de proprietate intelectuală care reglementează platformele NC/LC este esențială, dat fiind faptul că aceste platforme sunt utilizate tot mai des în serviciile financiare, sănătate, tehnologie și administrație publică. În același timp, ridică probleme dificile în materie de proprietate intelectuală.
Platformele NC/LC vizează simplificarea dezvoltării de aplicații furnizând utilizatorului un set de instrumente sau funcții preexistente prin intermediul unei Interfețe Grafice de Utilizator, în care utilizatorul poate implementa aceste componente prin funcția drag-and-drop și aloca parametrii necesari, unde scopul final este de a reduce codarea manuală.
Mai simplu spus, în loc să scrie cantități considerabile de cod, utilizatorul poate alege și combina elementele într-un proces similar cu cel de a construi un castel din cuburi de jucărie.
Fără cod. Fără drepturi de autor
Deși la prima vedere lucrurile pot părea simple, dacă aprofundăm puțin analiza juridică a modului în care funcționează platformele NC/LC și protecția drepturilor de autor, descoperim o ușoară contradicție.
Având în vedere faptul că platformele NC/LC nu sunt, în general, deținute de utilizator și toate instrumentele utilizate sunt prestabilite, utilizatorul poate avea doar un număr finit de combinații în care să aranjeze acele „blocuri de construcție”, unde poate doar să aloce valori variabilelor sau seta parametri.
Astfel, apare întrebarea dacă pragul inițial de originalitate este cu adevărat depășit, deoarece, pe de o parte, nu ar reflecta libertatea creativă a utilizatorului (având în vedere numărul fix și limitat de instrumente preexistente), iar pe de altă parte, simplele idei nu pot fi protejate.
Pentru a face lucrurile mai interesante, multe dintre platformele NC/LC au prevederi în setul de Termenii și Condițiile, prin care nu este permis transferul eventualului drept de autor către utilizator, ci este acordat doar dreptul de utilizare prin licențiere.
Mai mult, chiar dacă utilizatorul scrie o parte din codul-sursă, nu toate liniile de cod sunt egale, în sensul că aspectele pur funcționale sau tehnice nu sunt de obicei considerate suficient de originale pentru a fi protejate prin drepturi de autor, așa s-a reținut în Cauza C-683/17 Cofemel vs. G-Star.
Noile tehnologii aduc noi întrebări
În prezent lumea tech este într-o continuă evoluție, drept urmare legislația se confruntă cu noi întrebări pe care inițial nu le-a prevăzut, de la drepturile de autor asupra aplicațiilor până la utilizarea tehnologiei blockchain împotriva contrafacerii și contracte de licențiere directă a seturilor de date pentru antrenarea agenților AI.
În acest moment, platformele NC/LC oferă o oportunitate cu adevărat utilă pentru crearea de aplicații cu ușurință și rapiditate. Acestea fiind spuse, utilizatorul are responsabilitatea de a examina potențialele implicații juridice în funcție de finalitatea lor și de a determina pașii următori.
Pe măsură ce Web 3.0 devine din ce în ce mai prezent în activitatea zilnică, complexitatea crește și este necesară o analiză aprofundată a potențialelor riscuri.
Cheia nu este de a renunța la instrumentele disponibile, ci de adaptare și, în cele din urmă, a deveni mai eficienți.
