Energy Policy Group a publicat o analiză de politici publice privind potențialul României în producția de metanol. Elaborată de Mara Bălașa, Sabina Strîmbovschi și Mihnea Cătuți, publicația examinează perspectivele relansării producției interne în contextul tranziției energetice și al transformărilor din industria chimică europeană. Studiul analizează principalele provocări economice, tehnologice și de infrastructură, precum și oportunitățile oferite de potențialul regenerabil al României, baza industrială existentă și infrastructura portuară.
Având în vedere prețurile ridicate la energie și concurența internațională tot mai mare, producția europeană de produse chimice pe bază de combustibili fosili va rămâne sub presiune.
Deși politicile climatice ale UE vor stimula cererea de produse cu emisii reduse de carbon, nu există nicio garanție că aceasta va fi satisfăcută prin producție internă. Europa deține avantaje importante în ceea ce privește tehnologia, infrastructura și politicile publice, însă competitivitatea sa depinde de asigurarea unei energii curate la prețuri accesibile și a unor materii prime alternative.
Metanolul este atât un element chimic de bază, cât și un vector emergent de energie verde. Totuși, modalitățile de producție cu emisii reduse de carbon se confruntă cu provocări semnificative: asigurarea unei cantități suficiente de energie regenerabilă și hidrogen curat, implementarea tehnologiilor CCUS și gestionarea pierderilor mari prin conversie; producția de biometanol este limitată de disponibilitatea redusă a biomasei durabile și de necesitatea de a redirecționa parțial utilizarea sa actuală de la încălzirea rezidențială către aplicații de materii prime chimice.
Deși metodele alternative de producere a metanolului cu emisii reduse de carbon implică costuri mai mari, densitatea energetică și versatilitatea metanolului îl fac o opțiune viabilă pentru sectoare dificil de electrificat, cum ar fi petrochimia, transportul greu, transportul maritim și aviația.
România prezintă atât riscuri, cât și oportunități: odată producător de metanol, acum depinde în totalitate de importuri, ceea ce indică declinul industrial și ridică întrebări despre securitatea aprovizionării. În același timp, potențialul României în materie de energie regenerabilă, infrastructura portuară și istoricul în acest sector oferă o platformă pentru o renaștere a producției de metanol, dar cu emisii reduse de carbon. Este puțin probabil ca producția pe bază de combustibili fosili să devină viabilă. O strategie industrială orientată spre viitor ar trebui să se concentreze mai degrabă pe metanolul verde, produs din hidrogen curat, CO2 capturat și biomasă durabilă. O fabrică de e-metanol care să satisfacă cererea actuală a industriei chimice ar necesita o capacitate de 44 MW și 11.500 de tone de hidrogen pe an. Alternativ, metanolul verde ar putea fi produs la fața locului de către utilizatori, mai ales dacă sunt necesare cantități mai mici.
Atât e-metanolul, cât și biometanolul implică costuri suplimentare și provocări în materie de infrastructură, ceea ce subliniază necesitatea unor măsuri de sprijin specifice. Fezabilitatea și competitivitatea producției de metanol verde în România vor depinde de trei factori principali: o mai bună prioritizare a utilizării biomasei, stimularea cererii și reducerea costurilor de producție. Pentru a realiza acest lucru, va fi necesară o mai bună prelucrare a biomasei, utilizarea pe scară largă a energiei din surse regenerabile, accesul la hidrogen curat, dezvoltarea infrastructurii pentru hidrogen și CO2, precum și modernizarea și extinderea rețelelor de energie electrică.
Studiul poate fi citit integral, în limba engleză, aici.
