de Bogdan Petre, analist,
vicepreşedinte al Asociației pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES),
redactor-șef revista Economistul
România a intrat în recesiune. Nu într-o simplă încetinire, nu într-o pauză de ciclu, ci într-o contracție care vine după ani de creștere alimentată artificial. Modelul a fost simplu și riscant: consum stimulat din deficit, deficit finanțat din datorie, datorie rostogolită la costuri din ce în ce mai mari. Atât timp cât fluxul de bani a continuat, iluzia a funcționat. Când consumul a obosit, construcția a crăpat.
Inflația a crescut constant, a incetinit marginal în anumite perioade, dar presiunile structurale rămân: costuri energetice, costuri salariale, fiscalitate crescută, transfer de taxe în prețuri. În paralel, consumul scade. Comerțul încetinește. Sectorul privat devine defensiv. Când ai simultan inflație persistentă și activitate economică în scădere, începi să intri pe teritoriul periculos al stagflației.
Stagflația este combinația toxică dintre inflație ridicată, stagnare sau contracție economică și șomaj în creștere. Este unul dintre cele mai dificile scenarii macroeconomice, pentru că instrumentele clasice devin contradictorii. Dacă stimulezi economia prin relaxare fiscală, riști să alimentezi inflația. Dacă înăsprești politica fiscală pentru a reduce deficitul, adâncești recesiunea. Dacă banca centrală menține dobânzi ridicate pentru a ține sub control inflația, frânează și mai mult investițiile și creditarea. Dacă reduce dobânzile prea rapid, riscă reaprinderea inflației și deprecierea monedei.
Semnalele privind piața muncii nu trebuie ignorate. În perioadele de încetinire, companiile reacționează inițial prin înghețarea angajărilor, apoi prin reduceri de personal. Creșterea șomajului nu apare brusc din punct de vedere statistic, ea se resimte deja la nivelul populației, dar este o consecință logică a scăderii comenzilor, a comprimării marjelor și a incertitudinii fiscale. Pe măsură ce consumul scade, investițiile se amână sau dispar, presiunea pe locurile de muncă crește. O rată a șomajului în creștere, combinată cu inflație ridicată, înseamnă scădere accelerată a puterii de cumpărare și tensiune socială latentă.
În acest context, povara financiară a statului devine și mai apăsătoare. Aproximativ 30 de miliarde de euro datorie publică ajung la scadență în acest an, la care se adaugă în jur de 13 miliarde de euro dobânzi. Vorbim de un necesar brut de finanțare de peste 40 de miliarde de euro într-un moment în care economia încetinește, iar percepția de risc fiscal crește. Refinanțarea într-un mediu de stagflație potențială nu se face ieftin. Costul capitalului crește exact când spațiul fiscal se reduce.
Greșeala strategică majoră a fost menținerea deficitelor ridicate în anii de creștere și amânarea reformelor structurale. Consolidarea bugetară trebuia făcută când economia avea inerție. În schimb, s-au crescut cheltuieli permanente, s-au evitat restructurări și s-a mizat pe ideea că dinamica pozitivă va continua la nesfârșit.
Acum ajustarea vine într-un moment în care efectele nu mai sunt doar economice, ci sistemice.
Am intrat într-un episod clar de stagflație, iar direcția devine extrem de periculoasă. Într-o recesiune simplă, inflația tinde să scadă, iar banca centrală poate relaxa politica monetară. Într-o inflație clasică, economia încă poate crește. Dar în stagflație ai ambele probleme simultan. Venituri reale în scădere, șomaj în creștere, costuri de finanțare ridicate, presiune pe buget, risc de deteriorare a ratingului. Suntem astăzi în scenariul în care marja de eroare a guvernării devine aproape zero, în care politica economică nu mai are plasă de siguranță. Nu mai există amortizoare fiscale.
Recesiunea este un semnal de alarmă. Stagflația este confirmarea că direcția este greșită. Iar într-un an cu peste 40 de miliarde de euro de finanțat, într-o economie care încetinește și într-un mediu social fragil, orice eroare suplimentară de politică economică va fi încă un cost plătit direct de populație și de mediul privat pe termen lung pentru deciziile greșite și lipsa de competență economică promovate în ultimii ani la nivelul coaliției de guvernare.
