Integrarea pe piața muncii a supraviețuitorilor traficului de persoane

0

„Restart – Integrare pe Piața Muncii pentru Supraviețuitorii Traficului de Persoane” se intitulează proiectul lansat de Asociația eLiberare, cu sprijinul Fundației Dacia pentru România. Proiectul reprezintă „o inițiativă care însoțește persoanele după experiența exploatării, astfel încât drumul lor spre autonomie să fie mai clar și mai accesibil”. Se desfășoară în București, între toamna 2025 și vara 2026 și „urmărește să ofere sprijin psihologic, social și profesional supraviețuitorilor traficului de persoane. În loc să dramatizăm statisticile, urmărim procesele reale: cum un beneficiar își obține documentele necesare, cum descoperă o formare profesională care i se potrivește sau cum primul loc de muncă îi dă încredere”.

Inițiatorii ne informează că, „în cadrul proiectului, minimum 20 de supraviețuitori vor beneficia de sprijin psihologic și social personalizat. Dintre aceștia, 10 vor finaliza cursuri de pregătire profesională, iar 5 vor participa la ateliere de viață independentă. Proiectul urmărește ca minimum 10 supraviețuitori să obțină un loc de muncă, iar minimum 10 angajatori să fie formați pentru a susține integrarea lor. Pentru a asigura o reintegrare sustenabilă, vor fi organizate cel puțin 30 de sesiuni de mentorat profesional și 20 de sesiuni de follow-up, astfel încât fiecare proces să fie adaptat nevoilor reale ale beneficiarilor”.

Loredana Urzică-Mirea, director executiv, Asociația eLiberare: „Pentru supraviețuitorii traficului de persoane, reintegrarea nu este un drum simplu, dar este un drum posibil. Prin Restart ne dorim să transformăm fiecare pas mic într-o victorie mare – primul interviu, primul salariu și prima promovare care aduc independență, încredere și reziliență de-a lungul drumului pe care au pornit.”

Cătălina Murariu, director executiv al Fundației Dacia pentru România: „Accesul sau reîntoarcerea în piața muncii înseamnă pentru fiecare om șansa de a se simți valoros, de a contribui activ la dezvoltarea societății și de a-și construi propriul drum. Dar știm că pentru persoanele vulnerabile/pentru tineri acest drum este adesea plin de bariere multiple – atât la propriu, cât și la figurat, prin accesul la resurse. Neîncrederea duce la izolare socială. Mobilitatea contează este angajamentul nostru de a elimina aceste bariere astfel încât oamenii să poată ajunge acolo unde își pot construi un viitor. Accesul la muncă devine astfel mai mult decât o oportunitate economică, devine șansa de a recâștiga demnitatea, încrederea și libertatea. Parteneriatul cu Asociația eLiberare și toți ceilalți parteneri din program ne dă încredere să afirmăm cu tărie că România se mișcă și că fiecare are cu adevărat șansa să își atingă potențialul maxim.”