Europa a intrat într-o nouă etapă a protejării democrației. Sub coordonarea Comisiei Europene și în cooperare cu Serviciul European de Acțiune Externă, a devenit operațional Centrul European pentru Reziliență Democratică, parte a European Democracy Shield, în urmă cu două zile. Este o mutare strategică, dar nu am văzut știrea în presa din țară. Dezinformarea nu mai este tratată ca o problemă de comunicare publică, ci ca o problemă de securitate democratică.
Centrul nu este un think tank și nu este o campanie simbolică. Este o infrastructură de cooperare. Scopul său este clar: să ajute statele membre să detecteze mai repede operațiunile informaționale coordonate, să evalueze riscurile electorale pe baze comparabile și să reacționeze într-un mod coordonat. Accentul cade pe integritatea proceselor electorale, pe schimbul de informații și pe standardizarea metodelor de analiză.
Pentru guverne, CRD deschide oportunități concrete. În primul rând, acces la alerte timpurii privind tipare emergente de manipulare și ingerință externă. În al doilea rând, un cadru comun de evaluare a riscurilor. Asta înseamnă că un incident analizat la București poate fi comparat cu unul analizat la Varșovia sau la Berlin. În al treilea rând, posibilitatea de a propune și conduce proiecte pilot privind reziliența electorală, cooperarea cu platformele digitale sau alfabetizarea media. Participarea activă aduce și un avantaj politic. Statul devine parte din nucleul de definire a standardelor, nu doar beneficiar al lor.
Societatea civilă nu este marginală în această arhitectură. CRD include o platformă de stakeholderi, rețele de fact-checking și cooperare academică. Organizațiile independente pot contribui cu date, analize și metodologii. Pot participa la definirea bunelor practici. Pot crește transparența și pot susține legitimitatea măsurilor adoptate. Într-un domeniu sensibil, credibilitatea contează.
Unde se află România în acest tablou? Avem vulnerabilități reale. Suntem pe flancul estic și am trecut, și trecem, prin episoade de polarizare accentuată. Nivelul de alfabetizare media diferă puternic între segmente sociale. Instituțiile cooperează, dar fără o arhitectură unificată dedicată rezilienței informaționale. În același timp, avem resurse: experți în securitate și analiză digitală, un mediu academic activ, organizații de fact-checking cu reputație bună. Misreport este un proiect extraordinar, Factual.ro este o inițiativă Funky Citizens care lucrează cu Meta. Nu avem însă experiență în gestionarea unor campanii ostile de amploare. La noi, problema nu este lipsa competenței. Problema este coordonarea și viteza de reacție.
România are nevoie de trei pași clari. Primul este instituțional: un punct unic de contact pentru relația cu CRD, un grup interinstituțional permanent, o procedură clară de alertă și reacție. Al doilea este tehnic: o metodologie națională de monitorizare a amplificării coordonate, un scor de risc electoral, simulări periodice pentru a testa fluxurile de reacție. În fine, al treilea este strategic: propunerea unui proiect pilot românesc în cadrul CRD, posibil prin integrarea universităților și a organizațiilor independente, materializat și în comunicare publică transparentă privind riscurile și măsurile.
Există și un risc, obișnuit pentru multe proiecte din România: participarea formală fără integrare reală nu produce efecte. Delegarea unor reprezentanți fără mandat și fără resurse lasă România în zona periferică. CRD funcționează pe baza contribuției, adică cine contribuie influențează agenda și standardele.
Pentru public, miza este directă. Reziliența democratică nu este un concept abstract, afectează votul, încrederea și stabilitatea politică. Manipularea informațională poate modifica agenda publică și poate delegitima rezultatele electorale. Un cadru european comun nu elimină aceste riscuri, dar le face gestionabile prin cooperare și reguli clare.
CRD are un potențial mai mare decât pare. Poate deveni spațiul unde statele dezvoltă instrumente comune de analiză a rețelelor coordonate. Poate integra date transfrontaliere. Poate crea presiune pentru o cooperare mai eficientă cu platformele digitale. Poate standardiza auditul riscurilor electorale.
Pentru România, implicarea activă ar transmite un mesaj clar: am învățat din criza anterioară. Ne asumăm rolul de actor responsabil, contribuim la definirea standardelor europene. Alternativa este repetarea reflexului cunoscut: reacție târzie, coordonare fragmentată și comunicare defensivă.
Succesul pentru România ar însemna integrare reală în fluxurile CRD, un proiect pilot coordonat de experți români și o reacție instituțională mai rapidă decât în ciclurile electorale anterioare. Ar însemna cooperare stabilă între stat și societate civilă. Ar însemna prevenție, nu improvizație. După anularea alegerilor din 2024, când România a devenit exemplul unei țări vulnerabile în fața unui proces de dezinformare și amplificare algoritmică, proces care a pus sub semnul întrebării gestiunea democratică a procesului electoral, am avea toate motivele să fim activi și atenți, măcar pentru a șterge imaginea șifonată a țării.
Centrul European pentru Reziliență Democratică este un instrument. Instrumentele funcționează doar dacă sunt folosite cu disciplină și voință politică. România are de ales între rolul de observator și rolul de actor. Diferența se va vedea în capacitatea de a anticipa crizele, nu doar de a le gestiona după ce apar.
România nu își mai poate permite luxul de a fi surprinsă.
În 2024, am învățat pe pielea noastră ce înseamnă vulnerabilitate informațională. Am văzut cum încrederea se prăbușește rapid. Am văzut cum un proces electoral poate deveni subiect de îndoială globală. Costul a fost reputațional, instituțional și politic. Data viitoare, costul poate fi mai mare. CRD nu este un exercițiu birocratic de la Bruxelles. Este un test pentru maturitatea noastră democratică. Este un test pentru capacitatea statului de a anticipa și de a preveni, nu doar de a reacționa.
România poate rămâne studiul de caz al unei crize sau poate deveni exemplul unei corecții rapide și ferme. În următorii ani, manipularea informațională nu va scădea. Va deveni mai sofisticată, mai bine targetată, mai greu de detectat. Fără arhitectură de alertă și fără coordonare reală, următoarea criză nu va fi o surpriză, va fi o consecință.
Întrebarea nu este dacă vom fi ținta unor operațiuni coordonate, întrebarea este dacă vom fi pregătiți.
