Consiliere psihologică pentru profesori, părinți, elevi

0

Asociația Proacta EDU, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, lansează prima linie de consiliere psihologică în mod gratuit pentru perioada pandemiei și după ieșirea din criză: „Ambasador pentru comunitate”.

Inițiatorii anunță că „prin acest proiect, o rețea de psihologi și psihoterapeuți bine instruiți, cu experiență, va oferi:

  1. consiliere psihologică personalizată online/telefonic tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pentru a le fi mai ușor să gestioneze, în această perioadă, rolul pe care îl au în comunitățile din care fac parte;
  2. îndrumarea personalului didactic, pentru a putea comunica cu familiile și astfel să direcționeze către centrul nostru cazurile speciale sau situațiile de risc în care se află părinții sau elevii;
  3. consiliere psihologică personalizată online/telefonic pentru părinți și elevi;
  4. în funcție de solicitări, familiile vor primi, prin colaborarea noastră cu instituțiile și ong-urile abilitate, asistență socială, medicală, juridică”. 

Apelurile se pot face la: 0771.141.767 și 0771.141.750; e-mailul asociației proactaedu@gmail.com; site www.proactaedu.ro;

Facebook Grupul public Ambasador pentru Comunitate

Asociatia Proacta Edu Aici

si Profesor si Parinte AZI Aici

Toate serviciile sunt acordate gratuit, respectând măsurile instituite de autorități în această perioadă.