Dezvoltatorul WDP, asistat de PeliPartners într-o achiziție de 110 milioane euro

Date:

Societatea PeliPartners anunță că „a asistat WDP, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de spații logistice din România, într-o  tranzacție semnificativă. WDP a achiziţionat un portofoliu care cuprinde peste 135.000 de metri pătraţi de spaţii logistice şi un teren de 300.000 de metri pătraţi cu potențial de dezvoltare, valoarea totală a investiției fiind estimată la aproximativ 110 milioane de euro. În urma acestei tranzacții,  amprenta WDP în România crește la aproximativ 2 milioane m² în suprafață închiriabilă brută. 

PeliPartners a oferit asistență completă WDP pe tot parcursul tranzacției, de la due diligence la  negocierea și realizarea  documentației pentru  tranzacție, continuând, astfel, cu succes un parteneriat de durată cu dezvoltatorul de spații logistice. Anterior, în 2022, PeliPartners a asistat WDP în achiziția unui centru logistic cu o suprafață de 42.000 mp în Arad, Arad Business Park. 

Echipa PeliParteners a fost condusă de Alexandra Ioniță (managing associate, Real Estate) și le-a inclus pe Mădălina Fildan (managing associate, Real Estate, Comercial), Oana Bucșa (managing associate, Concurență  și  Comercial), Delia Dumitrescu (senior associate, Corporate M&A) și  Delia Lepădatu (senior associate, Drept Bancar și Financiar)”. 

Oana Bădărău, partener și Head of Real Estate: „Aceasta este o tranzacție de referință pe o piață fierbinte. Domeniul logistic este, astăzi, un sector important, în plină dezvoltare, și suntem bucuroși că WDP ne-a încredințat un mandat atât de important.” 

PeliPartners subliniază că „terenul strategic din Constanța poziționează favorabil WDP, pentru creștere pe termen lung, în contextul investițiilor în infrastructură proiectate în regiune. Acestea includ investiții în terminale portuare și  capacități logistice, securitate și prezența NATO, noi autostrăzi și pregătirea pentru aderarea la spațiul Schengen, consolidând rolul zonei în diversificarea rutelor comerciale globale și accesul la Marea Neagră”. 

PeliPartners reamintește că „are o echipă specializată în proiecte complexe care solicită abordări inovative. Avocații PeliPartners au fost implicați în unele dintre cele mai importante tranzacții de pe piața românească din ultimii 20 de ani. Echipa adună o bogată experiență în domenii variate, care includ fuziuni și achiziții, finanțări, concurență, infrastructură și concesiuni, energie, drept imobiliar și drept societar. Mai multe detalii despre PeliPartners se pot găsi pe https://pelipartners.com/”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bitcoin țintește din nou pragul de 100.000 de dolari

de Simon Peters, analistul platformei de investiții eToro pentru...

Sfârșitul unei ere: Buffett se retrage, dar învățăturile sale rămân

Este sfârșitul unei ere: după șase decenii, Warren Buffett,...

OLX Locuri de muncă: Evoluția salariilor în primul trimestru al anului 2025

OLX Locuri de muncă prezintă o analiză detaliată a...