Compania românească Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT listată la Bursa de Valori București sub simbolul AST, a avut o contribuție importantă la construirea infrastructurii de date a celui mai mare centru de date din Europa Centrală și de Sud-Est, ClusterPower, prin instalarea și configurarea echipamentelor hardware și a soluțiilor software de virtualizare de ultimă generație.
Dragoş Octavian Diaconu, fondator și director general al Arctic Stream: „Ne bucurăm că am construit infrastructura de date într-un proiect de mare anvergură, cum este ClusterPower. Acest lucru a însemnat, pe lângă planificarea detaliată și instalarea fizică, programarea echipamentelor active și construirea infrastructurilor virtuale definite software. Este un proiect cu un potențial imens, care dispune de la început de o capacitate de stocare și procesare foarte mare, de spațiu fizic, precum și de un sistem energetic sigur și extrem de eficient, în acord cu nevoile marilor companii privind administrarea unor volume mari de informații. Infrastructura de tehnologie pe care Arctic Stream a configurat-o este una inovatoare și extrem de eficientă, sigură și performantă, capabilă să gestioneze volume mari de date, să asigure securitatea datelor și să răspundă provocărilor actuale și viitoare privind Big Data.”
Cosmin Georgescu, CEO, ClusterPower: „Cu ajutorul infrastructurii puse la punct cu sprijinul Arctic Stream, la cele mai înalte standarde de calitate şi eficienţă, pe partea de date, rețea, storage şi compute, suntem gata să punem la dispoziţia business-urilor din ţară şi de peste hotare sisteme complexe de stocare şi de gestionare a unor cantităţi uriaşe de informaţii. ClusterPower este un centru de date ultramodern, pregătit pentru proiecte ample de transformare digitală, care va spori competitivitatea României la nivel de infrastructură IT, pe plan regional și global. În economia de astăzi, stocarea datelor în condiţii de maximă securitate şi eficienţă energetică este din ce în ce mai importantă, deoarece organizațiile se bazează tot mai mult pe active intangibile pentru a crea valoare.”
Arctic Stream subliniază că, „dedicat proiectelor majore care necesită infrastructură de mare putere, campusul tehnologic al ClusterPower beneficiază de propria soluție inovatoare pentru producția de energie verde și răcire și are un indicator extrem de bun în ceea ce privește eficiența energetică (PUE 1,1 față de media globală de 1,6-1,7). Situat în apropierea Craiovei, centrul de date certificat ca Tier III de Uptime Institute, oferă la nivel național și global servicii de colocare de înaltă densitate, cloud computing, infrastructură pentru calcul de înaltă performanță și pentru inteligență artificială și va fi unul dintre cele mai mari din Europa.
Infrastructura de date construită de Arctic Stream pentru ClusterPower este modulară, scalabilă și cu disponibilitate ridicată, capabilă să răspundă provocărilor și cerințelor companiilor care au nevoie să stocheze și să proceseze volume mari de date în mod eficient și sigur. Aceste servicii sunt destinate unor companii din sectorul financiar-bancar, comerț electronic, producție industrială, industria farmaceutică sau cea a dezvoltării de soluții software.
ClusterPower dispune de o capacitate de stocare și procesare generoasă, pe nivele de performanță, care poate fi extinsă rapid, și este primul furnizor de astfel de servicii care garantează performanța integrală a soluțiilor cloud oferite. De asemenea, rețeaua este construită cu interfețe de 100 Gbps încă de la începutul proiectului. În realizarea acestei infrastructuri, Arctic Stream a coordonat numeroși experți și a integrat soluții, tehnologii şi echipamente de procesare şi stocare de date de la mai mulți producători globali, cum ar fi: Cisco Systems, NetApp, Nvidia, HPE, VMware, F5 şi Palo Alto”.
Cosmin Georgescu, CEO, ClusterPower: „Cu ajutorul infrastructurii puse la punct cu sprijinul Arctic Stream, la cele mai înalte standarde de calitate şi eficienţă, pe partea de date, rețea, storage şi compute, suntem gata să punem la dispoziţia business-urilor din ţară şi de peste hotare sisteme complexe de stocare şi de gestionare a unor cantităţi uriaşe de informaţii. ClusterPower este un centru de date ultramodern, pregătit pentru proiecte ample de transformare digitală, care va spori competitivitatea României la nivel de infrastructură IT, pe plan regional și global. În economia de astăzi, stocarea datelor în condiţii de maximă securitate şi eficienţă energetică este din ce în ce mai importantă, deoarece organizațiile se bazează tot mai mult pe active intangibile pentru a crea valoare.”
Arctic Stream, listată la Bursa de Valori București sub simbolul AST, este cunoscută ca „o companie cu capital integral românesc, fondată în 2017, cu un portofoliu de servicii care include: evaluarea infrastructurii IT; consultanță; proiectarea, reproiectarea, integrarea și dezvoltarea infrastructurii de date și de securitate IT; managementul de proiect, configurarea, implementarea și migrarea de soluții complexe; alături de mentenanță și suportul operațional post-implementare. Compania deține certificarea Cisco Certified Premier Partner din anul 2017, alături de alte numeroase ale certificări de la producători de top mondial, având parteneriate cu firme precum Cisco Systems, Dell, Fortinet, Heimdal Security, Netapp, Nutanix, Palo Alto, Recorded Future, Veeam, VMware și Zscaler”.
ClusterPower „deține primul centru de date de tip hyperscale din regiune, cu o infrastructură de Inteligență Artificială one-stop-shop, ce permite găzduirea și dezvoltarea de soluții digitale de ultimă generație, cu valoare adăugată ridicată.
Aflat în construcție în apropiere de Craiova, primul datacenter ClusterPower din cele cinci ce vor fi finalizate până în 2025, oferă deja servicii de colocare de înaltă densitate, cloud computing și infrastructură pentru calcul de înaltă performanță și inteligentă artificială. Întregul parc tehnologic se întinde pe o suprafață de peste 25.000 de metri pătrați și este unul dintre cele mai eficiente energetic din lume, grației unei centrale proprii pe gaz natural, care produce electricitate, agent termic și răcire.
Compania deține certificarea Tier III Design Uptime Institute, ISO 9001 și ISO 27001 și are ca parteneri producători de top din industrie precum NVIDIA, Netapp, Veeam, Palo Alto, F5, HPE, Exagrid”.