Interes al firmelor germane specializate în eficiență energetică pentru parteneriate în România

Date:

Simpozionul „Eficiență energetică în industrie”, organizat de AHK România, a marcat deschiderea unei serii de întâlniri pentru contacte între companii germane cu activitate în dezvoltarea de produse și tehnologii pentru eficientizarea energetică și consumatori energetici din România. În context, în această perioadă au loc întâlniri B2B între reprezentanți ai companiilor germane și ai celor românești.

Sebastian Metz, directorul general al AHK România, a subliniat în deschiderea simpozionului: „Este o ocazie pentru companiile românești și germane de a pune bazele unor viitoare parteneriate sustenabile și este totodată o situație win-win pentru ambele părți. 69% din consumul de energie din industrie e folosit de câteva sectoare: cea producătoare de materiale de construcții, industria metalurgică și industria chimică. În România 24% din mixul de energie se obține din regenerabile. Ținta este ca până în 2030 să se ajungă la 30,7%. Din cauza costurilor foarte ridicate, companiile nu mai pot încheia contracte favorabile cu furnizorii de energie. Este motivul pentru care companiile trebuie să știe ce instrumente financiare au la dispoziție pentru a-și susține investițiile în sisteme de eficiență energetică. Trebuie să folosiți banii europeni pentru a construi această infrastructură modernă, inovativă de energie, concomitent cu economisirea energiei.”

Ahmed Lundgren-Bekov, șeful secției conomice și comerciale din cadrul Ambasadei Germaniei la București a spus că prețurile la energie au crescut și comparativ cu cele ale concurenților de pe alte continente, ceea ce face ca atenția să se îndrepte acum spre tehnologie. El a remarcat faptul că în România există mult potențial de dezvoltare în domeniul privat, iar firmele germane au soluții de oferit companiilor românești.

Cristian Ilie, director pentru eficiență energetică în Ministerului Energiei, a prezentat sursele de finanțare existente în cadrul instituției pentru companiile din domeniu. Între acestea este un program derulat în cadrul PNRR care va fi lansat la sfârșitul lunii noiembrie, în valoare de aproximativ 1,2 milioane euro, care se adresează în special firmelor mari, având o acoperire a finanțării de maxim 65%. Intenția oficialilor din minister este de a finanța 50 de proiecte care oferă soluții pe managementul energiei. 

Companiile germane interesate să găsească parteneri de afaceri în România sunt specializate în domeniile: sisteme de evacuare și tratare a gazelor; sisteme de control pentru tranziția energetică; tehnologie de senzori și dispozitive pentru detectarea scurgerilor în sistemele de încălzire; producător turbine eoliene onshore; software industrial pentru digitalizarea IMM-urilor din industria prelucrătoare; tehnologie intralogistică pentru controlul și monitorizarea fluxului de materiale în depozite și în producție; sisteme de iluminat; producția de energie termică din biomasă. 

Simpozionul s-a încheiat cu o masă rotundă, la care au participat reprezentanți ai ELCEN, ProCredit Bank SA, ai Institutului pentru Eficiență Energetică în Producție, ai Universității din Stuttgart și ai firmei de avocatură Stalfort.Tax & Legal. Organizatorii apreciază că „a fost o oportunitate pentru companiile germane de a afla detalii despre cum pot pătrunde mai ușor pe piața din România, la ce trebuie să fie atenți când își caută un partener român, care sunt diferențele dintre modul de business românesc și cel german. 

Cele opt companii germane s-au prezentat unui număr de peste 100 de participanți din partea mediului de afaceri sau ai instituțiilor publice românești..

Extinderea afacerilor în România este o inițiativă a Ministerului Federal German al Economiei și Protecției Climatice, care susține financiar proiectul prin programul Energy Solutions made in Germany”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

O singură acțiune din grupul celor „7 Magnifici” a crescut de la începutul anului

A fost o săptămână aglomerată pentru patru companii din...

Eroii mari şi mici ai brandurilor româneşti

Suntem mari amatori de poveşti şi mari consumatori ai...

Analiză Eaton: Pene de curent – cum să protejezi tehnologia și datele atunci când rețeaua electrică se oprește

Pe măsură ce Peninsula Iberică își revine după întreruperile...