Primăria Sectorului 4 anunță semnarea, de către primarul Daniel Băluță, a contractului de proiectare și execuție pentru lotul 2 (între Eroii Revoluției și Gara Progresul) al magistralei de metrou M4, precum și emiterea ordinului de începere a lucrărilor de proiectare și execuție. Anterior, primarul semnase contractual privind primul lot al proiectului de extindere, între Gara de Nord și Eroii Revoluției.
Impactul economic al extinderii magistralei M4 constă în generarea a 5.612 locuri de muncă în etapa de execuție și a 901 locuri de muncă permanente după finalizare și dare în exploatare.
Daniel Băluță: „Începând de mâine, toate cele 14 noi stații prevăzute în proiectul de extindere a magistralei M4 de metrou vor fi deja în proces de proiectare. În decembrie a început proiectarea primului lot al acestui proiect, cel dintre Gara de Nord și Eroii Revoluției. Acum, am semnat ordinul de începere a lucrărilor similare și pentru lotul al doilea, cel dintre Eroii Revoluției și Gara Progresul, astfel încât specialiștii consorțiului de firme care vor derula lucrările pe acest tronson se pot apuca efectiv de treabă. Proiectarea va dura maximum 10 luni, însă sunt convins că vom reuși să ne mișcăm mult mai repede, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor proiecte.
Construim 14 stații noi, de la Gara de Nord la Gara Progresul, iar acest nou culoar devine cea mai importantă axă de mobilitate a Capitalei. Este investiția care mută presiunea de pe bulevardele centrale și redă orașul oamenilor, exact ceea ce are nevoie Bucureștiul.
Noul traseu va avea 11 kilometri și va traversa cartierele Gara de Nord, Uranus, 13 Septembrie, Giurgiului și Progresul, urmând să treacă pe teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava, din județul Ilfov. Așa cum am spus și în luna decembrie, garantez că începerea acestor lucrări nu va da traficul peste cap. Împreună cu specialiștii de la Primăria Municipiului București, Comisia Tehnică de Circulație, așa cum am procedat și în cazul Planșeului Unirii, cu reprezentanți ai Brigăzii Rutiere și împreună cu distribuitorii de utilități, în care am mare încredere, vom identifica cele mai bune soluții pentru ca, în zonele în care se lucrează, traficul rutier și pietonal să nu fie afectat, iar disconfortul pentru cetățeni să fie minim.
În termeni de infrastructură, rețeaua de metrou va crește cu aproape 22%, un salt fără precedent realizat într-un singur proiect. Este un proiect ale cărui efecte vor fi resimțite direct de oameni: mai puțin timp pierdut, mai puține blocaje, mai puțin stres. Pe scurt, o viață mai bună pentru toți. Doar extinderea magistralei M4 va aduce, în anul 2040, 58,6 milioane de călătorii suplimentare pe an, un semn clar că intrăm într-o etapă nouă pentru Capitală. Investim 3,5 miliarde de euro, adică peste 17 miliarde de lei, fonduri europene nerambursabile atrase de echipa mea de la Sectorul 4, pentru a uni nordul și sudul orașului printr-o magistrală modernă, continuă și predictibilă, un proiect care schimbă viitorul mobilității urbane în București. Până aici, drumul a fost unul birocratic anevoios. Însă, așa cum eu și echipa mea am demonstrat în ultimii ani, noi nu ne plângem, ci livrăm rezultate. Cu voință, viziune și disciplină administrativă, am arătat că proiectele mari nu sunt nici vise, nici promisiuni, ci realitate.”
Cristian Erbașu, director general al SC Construcții Erbașu SA: „Proiectul Lotului 2 al Magistralei M4 – Eroii Revoluției – Gara Progresul ne onorează și ne responsabilizează în egală măsură. În calitate de lider al asocierii formate din companii românești consacrate – Construcții Erbașu, Concelex și Bog’Art – suntem convinși că experiența acumulată în peste 35 de ani reprezintă baza solidă pentru realizarea unor investiții majore de infrastructură, cu impact direct asupra comunității. Ne asumăm acest proiect cu seriozitate și respect față de importanța sa pentru mobilitatea urbană.”
Cătălin Vișan, director general adjunct al SC Concelex S.RL: „Ne bucurăm să facem parte dintr-o asociere care adună peste o sută de ani de experiență, mii de proiecte și peste zece mii de profesioniști. Câștigarea contractului pentru Lotul 2 al Magistralei M4 demonstrează competitivitatea constructorilor români și capacitatea lor de a livra proiecte de mare complexitate.”
Sorin Greu, director general al SC Bog’Art SRL: „Bog’Art este onorată să participe la proiectarea și execuția Lotului 2, Eroii Revoluției-Gara Progresul, din cadrul Magistralei M4 de metrou. Acest proiect confirmă capacitatea noastră de a contribui la realizarea unor investiții majore de infrastructură, cu impact direct asupra dezvoltării urbane și a mobilității sustenabile. Ne reafirmăm angajamentul pentru excelență, profesionalism și livrarea de proiecte complexe la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță.”



