Patriotism economic prin susținerea producătorilor autohtoni de legume și fructe

Date:

În sprijinul comunității și al producătorilor locali, a fost refăcută și dată în funcțiune la standarde înalte Piața Norilor din sectorul 4 al municipiului București: 700 de mp, suprafață totală; la etajul 1, 70 de tarabe și 12 spații comerciale; la parter, 47 de locuri de parcare, inclusiv două locuri de parcare dotate cu stații de încărcare pentru mașini electrice.

Daniel Băluță, primarul sectorului 4: „Astăzi am dovedit încă o dată că se poate! Se poate să sprijinim agricultura românească, se poate să sprijinim producătorii români, oferind condiții normale pentru a veni în punctul în care comercianții se întâlnesc cu cetățenii. Ne interesează foarte mult să stimulăm acest patriotism economic, parte esențială a programului guvernamental. Ne interesează să avem cât mai mulți români mulțumiți. Totodată, am demonstrat că putem schimba cartiere, pentru că, aici, această piață nu a fost până acum doi ani decât un loc în care timpul a împietrit această locație. Această piață a fost în locație de gestiune 20 de ani. 20 de ani în care nu s-a întâmplat absolut nimic. Sunt extrem de bucuros că am preluat-o și într-un an de zile, doi, această piață s-a schimbat fundamental. Ceea ce facem acum este doar o parte a unui program vast, menit să dezvolte comunitatea noastră, a sectorului 4, să creeze condiții de viață, cât mai bune pentru oameni, pentru a le crește calitatea traiului. Le mulțumesc tuturor prezenți aici pentru că ne oferă legume, ne oferă fructe proaspete, ne oferă pâine, carne, ne oferă toate cele necesare traiului cotidian.”

Florin Barbu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale: „Vă felicit, domnule primar, pentru realizarea acestei investiții! Ați transformat o piață veche, într-una modernă, la care au acces toți locuitorii Sectorului 4 și nu numai, cât și toți bucureștenii. Mai mult decât atât, obiectivul principal al acestor piețe este acela de a integra producătorii români într-un ciclu în care cetățenii să aibă pe mese și să cumpere românește, produse realizate de către fermierii români. Eu mi-aș dori, în calitate de ministru, să văd cât mai multe piețe așa moderne în toate comunitățile din România.”

În sensul beneficiului larg pentru producătorii autohtoni, ministrul Florin Barbu a anunțat perspectiva creării a 15 centre legumicole la nivel național.

Foto: PS4

 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate