Elevii Colegiului Economic Virgil Madgearu din București au obținut rezultate frumoase la Târgul Internațional al Firmelor de Exercițiu „Youth Business Summit 2025“ desfășurat la New York, SUA, aflându-se, și în acest an, printre performerii unei competiții de referință pentru educația și formarea în perspectiva integrării în spațiul economic global. Târgul este considerat cel mai mare eveniment educațional de profil, cu 4.000 de elevi participanți, din 18 state americane și din Brazilia, Indonezia, Germania, Austria, România, Bulgaria. Nivelul ediției 23 a „Youth Business Summit 2025“ este confirmat și prin desfășurarea sub patronajul unor companii precum HSBC, Intuit, Deloitte, Viacom, Nielsen, Google, Amazon, Sales Force, New York City Department of Education (DOE). Târgul a inclus mai multe competiții ale tinerilor aspiranți la afirmare în mediul economic: „Global Innovation Challenge”, „2025 International Trade Show”, „2025 Social Media Marketing Competition”, aceasta din urmă fiind o premieră, sponsorizată de Osaic, cu sprijinul acordat de Cross River.
Colegiul Economic Virgil Madgearu din București a participat cu două firme de exercțiu formate din 30 de elevi, îndrumați de trei cadre didactice.
Prof. Roxana Carmen Ionescu, director al Colegiului Economic Virgil Madgearu din București: „Firmele de exercițiu (FE) reprezintă o metodă didactică inovatoare și interactivă care permite elevilor din liceele economice să aplice într-un cadru practic cunoștințele teoretice dobândite în timpul orelor de specialitate și nu numai. Acestea simulează activitatea unei firme reale și oferă un mediu sigur și controlat pentru formarea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale, economice și manageriale.
Firma de exercițiu, ca model virtual al întreprinderii reale, este în același timp și o metodă educațională de abordare practică, de integrare a noțiunilor teoretice specifice disciplinelor de specialitate economică în sfera exercițiului antreprenorial. Prin intermediul acestei metode didactice, elevii sunt familiarizați cu activitățile specifice dintr-o firma reală, asigurându-se astfel dezvoltarea de competențe și atitudini necesare unui întreprinzător de succes și adaptarea mai rapidă a absolvenților liceului nostru la cerințele și exigențele pieței muncii. Firma de exercițiu este un instrument complementar în procesul educativ, integrat în curriculumul liceelor economice (în special în clasele a XI-a și a XII-a). Este parte a abordării learning by doing, care pune accent pe învățarea activă, practică și aplicativă. Elevii care au activat în FE sunt mai bine pregătiți să înceapă propriile afaceri sau să se integreze pe piața muncii. Firma de exercițiu este un instrument esențial în pregătirea antreprenorială a elevilor din liceele economice.”
La Colegiul Economic Virgil Madgearu din București, activitatea firmelor de exercițiu este încadrată în programul „Din școală în viață prin firma de exercițiu“, inițiat și coordonat de mai mulți ani de prof. Roxana Carmen Ionescu.
Sub egida programului, la Youth Business Summit 2025, la competiția Global Innovation Challenge 2025, Colegiul Economic Virgil Madgearu din București a fost reprezentat de elevii:
Nr. | Numele şi prenumele elevului | Cls. | Nr | Numele şi prenumele elevului | Cls. | |
Șușnea Sorin Ștefan | 12F | 16 | Ghiță Luca | 10F | ||
Heihal Albert Mihai | 12F | 17 | Jilavu Jaqueline Stephani | 11C | ||
Cotruț Andrei Darius | 11E | 18 | Grecu Ana Melisa | 11A | ||
Așoltanie Ilinca Ioana | 11E | 19 | Niculae Ecobescu Iarina Daniela | 11A | ||
Vlaicu Ioana Miruna | 11E | 20 | Stroi Erik Andrei | 10A | ||
Apostu Elena Laura | 11E | 21 | Afodorcei Iordache Tase Alexandru | 10A | ||
Voicu David Andrei | 11E | 22 | Sandu Mihai Tudor | 10A | ||
8. | Nistor Mara Alexia | 11E | 23 | Jantea Alexandru Cristian | 10B | |
9. | Udor Vlad | 11F | 24 | Șoavă Maria Anastasia | 10D | |
10. | Sprianu Andrei | 10E | 25 | Batagui Andreea Maria Alexandra | 10G | |
11. | Papageorgiou Apostolos | 10E | 26 | Ștefănescu Ilinca Teodora | 10H | |
12. | Beșleagă Mihnea Andrei | 10E | 27 | Enache Alexandra Clara | 10H | |
13. | Stan Maria Theodora | 10E | 28 | Badea Ana Maria | 10H | |
14. | Mitroi Andrei Daniel | 10F | 29 | Velișcu Ștefan | 10 I | |
15. | Mitroi Matei Cristian | 10F | 30 | Ghiță Luca | 10F |
În runda finală s-au calificat 7 echipe, dintre care 6 au avut în componență elevi de la Colegiul Economic Virgil Madgearu din București.
Rezultatele obținute la această competiție:
– Locul I – eleva Ilinca Teodora Ștefanescu
– Locul III – eleva Maria Anastasia Șoavă
Coordonator proiect – prof. Roxana Carmen Ionescu
Coordonatori firme de exercițiu: prof. Mariana Georgeta Ciobanu; prof. Nicoleta Valentina Băloi
În competiția 2025 International Trade Exhibition, Colegiul Economic Virgil Madgearu din București a participat cu doua firme de exercițiu:
FE Traveling Around The World SRL – agenție de turism – cu 6 elevi de la clasa 11E: Cotruț Andrei Darius, Așoltanie Ilinca Ioana, Vlaicu Ioana Miruna, Apostu Elena Laura, Voicu David Andrei, Nistor Mara Alexia
FE Bespoke Events Bucharest SA – organizare de evenimente – cu o elevă de la clasa 11C: Jilavu Jaqueline Stephani
Rezultate obținute la secțiunea Best Booth Design:
– Premiul I Gold – FE Traveling Around The World SRL
– Premiul III Bronze – FE Bespoke Events Bucharest SA
Coordonator proiect – prof. Roxana Carmen Ionescu
Coordonatori firme de exercițiu: prof. Mariana Georgeta Ciobanu; prof. Nicoleta Valentina Băloi
În competiția Social Madia Marketing 2025, Colegiul Economic Virgil Madgearu din București a participat cu câte un reprezentant din fiecare firmă de exercițiu, care au obținut rezultatele:
– Premiul I Gold – Ilinca Ioana Așoltanie, FE Traveling Around the World SRL
– Premiul III Bronze – Jaqueline Stephani Jilavu, FE Bespoke Events Bucharest SA
Coordonator proiect – prof. Roxana Carmen Ionescu
Coordonatori firme de exercițiu: prof. Mariana Georgeta Ciobanu; prof. Nicoleta Valentina Băloi
Pe parcursul Youth Business Summit 2025, standurile Colegiului Economic Virgil Madgearu din București au fost vizitate de oficialități de la Consulatul General al României la New York, care au discutat cu elevii și cu profesorii coordonatori ai firmelor de exercițiu. S- a apreciat modul în care este promovată imaginea țării și a școlii economice românești preuniversitare.
Activităţile practice ale elevilor Colegiului Economic Virgil Madgearu din Bucureşti, derulate cu ocazia manifestării expoziționale internaționale Youth Business Summit 2025, au reflectat abilităţile şi competenţele acestora, dobândite în cadrul orelor Firma de exerciţiu, prin valorificarea capacităţii de comunicare în mai multe limbi străine, aptitudini de negociere şi realizare a tranzacţiilor comerciale.