Premiului Future Lawyers Programme of the Year, obținut de Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen

0

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) anunță câștigarea „premiului Future Lawyers Programme of the Year în cadrul ediției 2025 a premiilor EMEA Social Impact Awards acordate de Legal Benchmarking Group, pentru programele dedicate viitoarelor generații de profesioniști în domeniul juridic. Premiul reconfirmă angajamentul NNDKP de a sprijini tinerii profesioniști în domeniul dreptului, prin inițiative educaționale adaptate nevoilor acestora, ce îmbină cunoștințele teoretice cu experiența practică, oferindu-le resursele și mentoratul necesare pentru a-și dezvolta competențele”.

Shailyn Tirado, director de cercetare pentru premiile Social Impact Awards: „Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen a fost desemnată câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year în cadrul ediției 2025 a premiilor Social Impact Awards acordate de Legal Benchmarking Group pentru programele dedicate viitoarelor generații derulate de NNDKP, o recunoaștere a contribuției susținute a firmei la sprijinirea și la dezvoltarea viitoarelor generații de profesioniști în domeniul juridic din România.

În 2024, programele au atras participarea a peste 60 de studenți la Drept prin inițiative academice structurate, oportunități de a acumula experiență în cadrul birourilor NNDKP din București, Cluj-Napoca și Timișoara și proiecte educaționale naționale. 

Combinând inițiativele de învățare practică și de dezvoltare a competențelor cu menținerea unui dialog continuu cu studenții la Drept și cu organizațiile lor reprezentative, programele continuă să creeze importante căi de acces în profesia juridică pentru studenți din medii diverse.”

Adina Chilim Dumitriu, partener executiv, coordonator programe studenți: „Credem că studenții au nevoie de sprijin real, nu doar de oportunități formale. Programele NNDKP au crescut organic, din dorința de a fi aproape de tineri, de a le oferi experiență practică, mentorat și o perspectivă onestă asupra profesiei de avocat. Pentru noi, este o responsabilitate firească să contribuim la formarea viitorilor avocați și să le oferim un mediu în care să poată învăța, greși și evolua.

După fiecare interacțiune pe care o avem cu studenții, rămânem surprinși de curiozitatea lor, de întrebările lor sincere și dorința de a înțelege cum arată profesia de avocat dincolo de manuale și mituri. Ne dorim ca experiența lor la NNDKP să le dea încredere și să îi ajute să își găsească direcția profesională.

Premiul ne bucură, dar mai ales ne confirmă că merită să investim timp, energie și atenție în fiecare generație care vine din urmă.” 

Ruxandra Teodorescu, director resurse umane: „Pentru noi, programele dedicate studenților sunt o formă de implicare socială, dar și o investiție pe termen lung în viitorul firmei. Noile generații caută mai mult decât un prim job; caută oameni, valori și un loc în care să se simtă văzuți și susținuți. 

Toate aceste demersuri nu ar fi posibile fără echipele noastre de mentori: avocații NNDKP care se implică voluntar și cu multă generozitate în formarea studenților. Sunt colegi care își dedică timp și energie pentru a ghida, a explica și a oferi sprijin real. Ei sunt cei care dau substanță acestor programe și care transformă experiența studenților într-una cu adevărat relevantă.” 

NNDKP subliniază că „premiile Social Impact Awards acordate de Legal Benchmarking Group identifică firmele de avocatură și avocații de top din diverse arii de practică din regiunea EMEA, constituind un ghid cuprinzător și recunoscut pe plan internațional cu privire la inițiativele cu impact în societate și incluziunea în domeniul juridic. Această distincție reflectă angajamentul constant al NNDKP în susținerea unor inițiative cu impact pozitiv în domeniu și societate, prin programe de dezvoltare profesională pentru noile generații și prin promovarea celor mai înalte standarde de excelență în profesie”.