Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță că 20 de studenți din ciclurile de licență și masterat din România încep programul de internship plătit Summer’s Cool: „Ajuns la cea de-a 8-a ediție, acesta este unul dintre cele mai longevive proiecte de dezvoltare profesională și, anul acesta, reunește peste 100 de tineri din cele cinci hub-uri de business ale companiei: Bulgaria, Croația, România, Serbia și Ucraina”.
Organizatorii precizează că, „până pe 31 iulie, tinerii vor lucra timp de 6 ore pe zi, 4 zile pe săptămână, într-un format interactiv, susținut de peste 60 de profesioniști din companie: traineri, mentori și membri ai juriului. Programul include sesiuni dedicate unor arii-cheie de business – marketing, supply chain, vânzări, financiar, resurse umane, sustenabilitate și leadership – precum și o vizită de teren, alături de echipele de vânzări”.
Ioana Maftei, Talent Acquisition Specialist, Nestlé Romania: „Începând din 2017, prin intermediul programului Summer’s Cool, ne dedicăm atragerii și formării tinerilor profesioniști aflați la începutul carierei, ca parte a unei investiții semnificative în generația viitoare. O parte din colegii mei și-au început cariera în acest fel, intrând ca interni în companie. Mediu de lucru este unul internațional, workshop-urile din cadrul programului se desfășoară în limba engleză, iar facilitatorii, de cinci naționalități diferite, sunt angajați seniori ai companiei, cu o experiență vastă, funcțională și de business.”
Internship-ul plătit Summer’s Cool este caracterizat prin faptul că „face parte din Inițiativa Nestlé Needs YOUth, lansată de Nestlé în 2013, ce are scopul de a sprijini tinerii în tranziția lor din mediul academic către o carieră de succes. Astfel, Nestlé oferă programe de internship și locuri de muncă pentru studenți sau absolvenți, dându-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile și de a câștiga experiență într-un mediu de lucru real.
Inițiativa Summer’s Cool dorește să completeze pregătirea teoretică oferită de universitate cu o pregătire practică, menită să familiarizeze studenții cu cerințele și realitatea locurilor de muncă din lumea afacerilor. De la lansarea sa în 2017, peste 130 studenți din Romania au participat în acest program, care face parte din inițiativa globală Nestlé Needs YOUth.
Prin intermediul programului Nestlé Needs YOUth, compania își asumă responsabilitatea socială de a sprijini tinerii în dezvoltarea lor profesională și de a contribui la crearea unui viitor mai bun pentru aceștia. Nestlé investește în pregătirea și dezvoltarea tinerilor cu potențial aflați la început de carieră, parte integrantă din programele de Responsabilitate Socială Corporativă”.