Romsilva: încă două mii de hectare de păduri virgine, incluse în Catalogul Național

Date:

Încă 2.227,16 hectare de păduri de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva au fost incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, în contextul proiectului derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru identificarea de noi suprafețe de păduri virgine și cvasivirgine și realizarea studiilor de fundamentare.

Romsilva informează că „au fost identificate 1.831,16 hectare de păduri de stat administrate de Direcția Silvică Argeș și alte 396 hectare păduri de stat administrate de Direcția Silvică Prahova, aceste păduri îndeplinind criteriile de identificare a pădurilor virgine și cvasivirgine. Pădurile respective sunt administrate de ocoalele silvice Aninoasa, Domnești, Mușătăști și Vidraru în județul Argeș și ocoalele silvice Azuga, Doftana și Sinaia în județul Prahova. 

Până în acest moment, în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine au fost introduse 60.911,87 hectare de păduri, din care 46.535,5 hectare, adică 76,4%, sunt păduri proprietatea publică a statului, fiind administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Prin introducerea acestor suprafețe în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, aceste păduri valoroase vor beneficia de o protecție strictă.

Procesul de identificare și includere a pădurilor în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine este unul continuu, în fiecare an fiind analizate sute de mii de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului”. 

În ansamblu, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva „administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard international”.

Foto: RNP Romsilva   

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Leul pus la încercare: cum apără BNR România de colapsul financiar orchestrat politic

| de Bogdan Petre, analist, vicepreşedinte al Asociației pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES)

CCIR organizează o dezbatere economică cu cei doi candidați la Președinția României

Camera de Comerț și Industrie a României salută desfășurarea...

Informații de ultimă oră privind creditele

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

𝐈𝐌𝐌 România, distinsă cu Ordinul Meritul Industrial și Comercial

Organizației patronale IMM România i-a fost conferit, la Palatul...