Training pe teme de educație economică și financiară

Date:

Organizația Junior Achievement (JA) România și Asirom derulează în parteneriat proiectul JA Sensul Banilor, început în 2021. Proiectul se adresează profesorilor și elevilor, prin training și materiale educaționale pe teme de educație economică și financiară, pe o platformă interactivă de învățare.

Cristian Ionescu, președinte al Directoratului Asirom: „Unul dintre obiectivele noastre este susținerea educației și sprijinirea comunităților în care ne desfășurăm activitatea, construind împreună un viitor mai simplu și mai sigur pentru tinerele generații. Credem cu tărie că educația financiară, înțelegerea nevoii de prevenție și gestionarea resurselor sunt elemente importante în dezvoltarea abilităților sociale ale copiilor, reprezentând bazele pentru o societate modernă și un viitor prosper.”

Beneficiari în acest an școlar, până în iunie, sunt 3.000 de elevi din toată țara, din medii defavorizate economic. Lucrând în echipă cu colegi ai lor și cu membri ai familiei, vor fi provocați, după cum anunță inițiatorii proiectului, „să analizeze diferiți factori care pot influența din punct de vedere financiar și să descopere care sunt răspunsurile potrivite la întrebările:Ei „își vor îmbunătăți, cu sprijinul profesorilor, cunoștințele financiare, de la noțiuni economice simple legate de bani, bugetul familiei, resurse, la consum și economii, și vor fi motivați, prin exerciții atractive și simulări, pentru a putea lua în viitor decizii raționale legate de finanțele proprii în diferite situații”.

Elevii vor învăța să răspundă unor întrebări de felul „Cum ne putem administra corect banii? Cum luăm cele mai bune decizii financiare? Cum putem economisi inteligent? Cum putem gestiona riscurile apărute?”

La ediția precedentă a proiectului au participat 3.000 de elevi, coordonați de profesori din 42 de unități de învățământ, din 27 de localități, din mediul urban și din cel rural.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

CBRE: Piața industrială și de retail rămân ancore solide pentru investiții și dezvoltare, în 2025

CBRE România confirmă, prin datele sale recente de piață,...

Înrolare 100% online, oferită de Garanti BBVA noilor clienți persoane fizice

Garanti BBVA anunță că oferă „clienților noi, persoane fizice,...

ENERGY CEO FORUM & AWARDS GALA –2025 – 13 mai | InterContinental Athénée Palace Bucharest, Sala Le Diplomate

THE DIPLOMAT – BUCHAREST organizează cea de-a 14-a ediție...

Certificarea locomotivei electrice de 6000 kW, modernizată cu fonduri din PNRR

Compania RELOC Craiova, membră a GRAMPET Group, anunță „obținerea...