Virgil Popescu a declarat că restaurantele vor rămâne închise

Date:

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că restaurantele vor rămâne închise, „atâta timp cât nu vedem o respectare a regulilor pe terase”. Cu toate acestea, ministrul se declară optimist şi afirmă că acestea vor putea fi deschise şi în interior, în luna august, potrivit Adevărul.ro.

”Atâta timp cât nu vedem o respectare a regulilor pe terase, acolo unde răspândirea e mai puţin periculoasă, este mai puţin iminentă, nu putem vorbi de deschiderea restaurantelor în interior. Eu totuşi, sper, ca proprietarii restaurantelor, teraselor să înţeleagă că e mai bine să respecte regulile şi evident, în momentul în care vom ajunge să nu mai avem cazuri atât de multe, vom trece la următoarea etapă de relaxare şi vom deschide restaurantele şi în interior”, a declarat Virgil Popescu la TVR1, luni searaă.  

De asemenea, acesta a mai fost întrebat dacă e posibilă deschiderea restaurantelor în această vară, însă ministrul Economiei a declarat că acestea ar putea funcţiona începând din luna august.  

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Leul pus la încercare: cum apără BNR România de colapsul financiar orchestrat politic

| de Bogdan Petre, analist, vicepreşedinte al Asociației pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES)

CCIR organizează o dezbatere economică cu cei doi candidați la Președinția României

Camera de Comerț și Industrie a României salută desfășurarea...

Informații de ultimă oră privind creditele

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar...

𝐈𝐌𝐌 România, distinsă cu Ordinul Meritul Industrial și Comercial

Organizației patronale IMM România i-a fost conferit, la Palatul...