Efectul Galaxy Note7 – Gigantul Samsung se rupe în bucăţi

Date:

Defectele de fabricație ale Galaxy Note 7, flaghip-ul companiei coreene în materie de smartphone, care au condus în final la retragerea de pe piață a 2,5 milioane de unități deja vândute, nu s-a soldat doar cu pierderi de miliarde de dolari, ci și cu mari presiuni din partea acționarilor pentru restructurarea întregii companii.
În final, conducerea Samsung a fost forțată să cedeze și a comunicat că ia în calcul reorganizarea prin divizarea companiei.

În comunicatul adresat acționarilor se spune că „vor fi angajați consultanți externi pentru analiza care este structura corporativă optimă”, cu mențiunea că raportul consultanților nu reprezintă în sine ceea ce gigantul sud-coreean, sau consiliul său de administrație, intenționează să facă în viitor. Transformarea Samsung are în vedere întărirea diviziei de telefoane mobile, care în ultimul timp n-a mai înregistrat aceleași profituri și a pierdut cotă de piață.

Această decizie, ca și planul pentru a majora dividendele pe care le plătește acționarilor, a venit după ce fondul de hedging Elliott Management din SUA a cerut în octombrie companiei Samsung să se dividă într-un vehicul de tip holding și o companie operațională. Însă, liderul mondial în producția de smartphone-uri, memory chips și televizoare a declarat că este „absolut neutru” cu privire la soluția de restructurare și a oferit foarte puține detalii despre calea pe care va merge mai departe.

Fondul de hedging Elliot care este administrat de miliardarul New-Yorkez Paul Singer insistă ca Samsung să returneze mult mai mult din capital către acționarii săi, argumentând că în contabilitatea companiei se află lichidități de 70 miliarde dolari. Miliardarul american mai argumentează că restructurarea va aduce mai multă transparență și va întări valoarea companiei.

Împărțirea unor active ale Samsung într-o companie de tip holding, de exemplu, va simplifica complicatele dețineri încrucișate de acțiuni între Samsung Electronics și o multitudine de subsidiare cu activități de shipping, asigurări și industrie grea. În principal, va face mai ușor pentru investitori să evalueze Samsung Electronics.

Samsung a anunțat că procesul de analiză va dura cel puțin șase luni, iar decizia finală va fi luată după aceea. După anunțul Samsung, cotația acțiunilor la Bursa de la Seul a fost stabile, semn că investitorii nu sunt foarte convinşi că această restructurare va avea loc prea curând.

Ce caracteristici va avea Samsung Galaxy S8

Samsung Galaxy S8 ar trebui să fie construit în jurul unui touchscreen 4K cu o diagonală de 5,2 inci. Acesta ar putea fi primul telefon cu memorie RAM de 6GB al Samsung, dar și primul care va beneficia de procesorul Snapdragon 835. În cazul acestuia, va fi folosit procesul de fabricare pe 10 nanometri FinFET, iar modificările implementate permit creșterea vitezei de operare cu până la 27%. De asemenea, acesta va include opt nuclee, nu patru, precum Snapdragon 820 sau 821, iar sud-coreenii vor apela la o nouă unitate pentru procesare grafică: Adreno 540.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Analiză Storia – orașele și cartierele în care românii găsesc cu ușurință locuri de parcare

Alexandria, Râmnicu Vâlcea și Drobeta-Turnu Severin sunt orașele din...

BCR Leasing oferă clienților microîntreprinderi și PFA acces 100% digital la contractele active de finanțare, direct în ecosistemul George

Banca Comercială Română (BCR) extinde funcționalitățile din platforma digitală...

Prețul aurului, aproape de recordurile istorice: 2.400 de dolari/uncie 

Prețul aurului a crescut de la 1.991 de dolari...