În ultimele două articole am vorbit despre calitatea profitului, respectiv gradul monetar al acestora! Astfel, am observat că nu este suficient ca veniturile să depășească cheltuielile, dacă veniturile încasate nu sunt superioare cheltuielilor monetare! În acest articol, precum și în analizele care urmează, o să mă concentrez asupra suficienței profitului, respectiv randamentul minim necesar pentru acoperirea costului de finanțare!
Orice companie atrage resursele financiare (pasivele contabile, respectiv datorii și capitaluri proprii) pentru a finanța investițiile în activele pe termen lung (terenuri, clădiri, utilaje, licențe, vad comercial, software, active financiare etc.) și termen scurt (creanțe, stocuri, investiții pe termen scurt sau cheltuieli în avans). Activele respective sunt utilizate pentru generarea de venituri, care, la finalul anului, înregistrează o anumită profitabilitate. Prin raportarea profitului obținut la nivelul contabil al activelor obținem randamentul acestora  (ROA, engl. Return On Assets). Practic, o companie solvabilă (cu un risc scăzut de insolvență) va obține întotdeauna un randament al activelor (efectul investițiilor) superior costului de finanțare pentru atragerea capitalului! Această logică simplă este sintetizată în schema de mai jos:

iancuguda.ro-contributii_editoriale-infographic-2019_03_24-efectul_inferior_efortului-1
Unde: ROA (engl. Return On Assets) = Rezultat Net / Active
WACC (engl. Weighted Average Cost of Capital, respectiv Costul Mediu Ponderat al Capitalurilor) = Wd × Kd × (1-t) + Wcp × Kcp, unde W (engl. Weight) reprezintă ponderea capitalurilor proprii, respectiv a creditelor contractate de la instituțiile financiare
Mulți asimilează costul de finanțare cu nivelul dobânzii anuale efective pentru creditele contractate de la bănci. Foarte greșit! Practic, această gândire este valabilă doar pentru acele companii care se finanțează în exclusivitate doar de la instituții de credit și al căror grad de îndatorare este de 100%. Companiile se finanțează și prin capitaluri proprii (deși, în România, destul de puțin…), care implică un cost pentru acestea! Aici intervin, de cele mai multe ori, așteptările distorsionate ale acționarilor, deoarece acestea nu sunt ancorate în riscul de țară, de sector și specific companiei respective! Spre deosebire de nivelul dobânzii anuale efective, care este o variabilă calculabilă în baza declarațiilor financiare ale companiei, costul capitalurilor atrase de la acționari nu este direct observabil. Astfel, acționarii investesc în companie având diferite așteptări de randamente viitoare. Deseori, am observat foarte mulți acționari ale căror așteptări sunt stabilite în mod subiectiv, pe fondul unor circumstanțe personale.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament