În articolele din ultima lună am prezentat radiografia completă a trezoreriei companiilor active în România, radiografie din care putem rămâne cu următoarele concluzii – numerarul disponibil în trezoreria companiilor a crescut semnificativ în ultimul deceniu: +65%, de la 74 miliarde lei (2008) la 122 miliarde lei (2017), dar…

  • numerarul este polarizat la marile companii, în condițiile în care două treimi din lichiditatea companiilor active în România este concentrată în rândul firmelor cu venituri >1.000.000 € (care reprezintă doar 6% din totalul firmelor active);
  • numerarul este concentrat în marile orașe, în condițiile în care București (53 mld. lei) și Ilfov (7 mld. lei) concentrează jumătate din trezoreria disponibilă la nivel național, acest lucru fiind cauzat de concentrarea numerarului la marile companii;
  • restul companiilor din România nu au bani, sau, dacă au bani, aceasta se întâmplă datorită (sau din cauza, depinde din ce perspectivă privim) extinderii termenelor de plată către furnizori. Consecința acestei concluzii este următoarea — vulnerabilitate!

Atunci când companiile nu au bani puși deoparte (rezerva de cash disponibil firmei pentru a acoperirea cheltuielilor recurente în perioade negre), sunt vulnerabile la șocuri externe! Atunci când banii sunt conservați prin extinderea termenelor de plată la furnizori, interdependența între companii crește și aceasta amplifică riscul sistemic. Modificările fiscale recente (în special taxarea excesivă a activelor bancare la cel mai ridicat nivel din lume) vor complica accesul la finanțare (băncile vor fi mult mai atente cui vor acorda un credit), presiunile inflaționiste vor crește costul finanțării, iar continuarea decelerării consumului va diminua venitul companiilor. Efectele de runda a doua vor fi și mai dezastruoase — afectate de scăderea vânzărilor, colectarea mai lentă a creanțelor, creșterea costurilor de finanțare și complicarea accesului la credit bancar sau comercial, o serie de companii vor recurge la disponibilizări, contribuind astfel la un nou val de scădere a consumului și veniturilor companiilor. La sfârșitul zilei, statul va suferi cel mai mult – intrarea în insolvență a companiilor vulnerabile va determina scăderea impozitelor sau contribuțiilor plătite statului, costurile cu asistență socială și șomajul vor crește, scăderea consumului va reduce veniturile fiscale din TVA… toate acestea determinând creșterea deficitului fiscal. Cum deficitul fiscal și refinanțarea datoriei publice sunt deja din ce în ce mai complicate, crește semnificativ probabilitatea apariției de noi taxe / reduceri ale deductibilităților unor cheltuieli în diverse sectoare! Să nu uităm că avem an electoral, deci apelarea la finanțarea oferită de FMI va fi ultima opțiune, deoarece acestea vine la pachet cu măsuri de reducere a cheltuielilor publice! De aceea, probabil prima opțiune este identificarea unor taxe nișate pe anumite industrii blamate drept inamicul public al poporului sau asupra celor bogați (impozitul progresiv se vede la orizont!).

În acest context în care presiunile asupra lichidității companiilor vor fi generalizate pe parcursul următorilor ani, m-am gândit că împărtășirea celor mai bune practici privind managementul performant al trezoreriei se pot dovedi utile pentru mediul de afaceri. Iată mai jos o serie de idei pentru antreprenorii și managerii companiilor active în România pentru o gestiune sustenabilă a trezoreriei.

1

RĂBDARE — CÂND GHEAȚA E SUBȚIRE, ESTE DE
RECOMANDAT SĂ MERGI PAS CU PAS!

Orice antreprenor și manager trebuie să înțeleagă faptul că afacerea pe care o administrează poate fi dezvoltată sănătos (înțelegând prin acest termen o vulnerabilitate redusă la șocurile externe) pe termen lung doar dacă aceasta este capabilă să genereze numerar într-un mod sustenabil.
Cel mai sănătos model corespunde unei companii cu cifra de afaceri în creștere, care se reflectă într-o creștere și mai accelerată a marjei operaționale (EBIT) și a rezultatului final, cuplat cu un numerar operațional pozitiv suficient de mare pentru finanțarea investițiilor (CFI) și a nevoilor financiare (CFF). Normele de analiză financiară recomandă ca măcar jumătate din investițiile realizate pe termen lung să fie finanțate prin numerarul operațional obținut prin profiturile reinvestite în companie, în timp ce diferența poate fi acoperită prin împrumuturi de la instituții de credit, emisiunea de obligațiuni pe termen lung, atragerea unui partener strategic sau împrumuturi de la entități afiliate. Deci, o finanțare a investițiilor excesiv din surse externe crește vulnerabilitatea acesteia la accesul și costul finanțării.

Ce trebuie să faci

De aceea, recomand companiilor o strategie de extindere tip SCARĂ (engl. Stairs — investiție urmată de consolidare prin generare de numerar operațional pozitiv care să alimenteze măcar jumătate din următoarea etapă de investiție), în niciun caz LIFT (engl. Elevator — investiție urmată de o nouă serie de investițiie înainte ca cea anterioară să genereze numerar operațional pozitiv).
Desigur, cu liftul ajungi poate de 2–3 ori mai repede, comparativ cu varianta dezvoltării mai lente „pe scări”, dar antreprenorii trebuie să înțeleagă că ritmul de creștere mai rapid vine și cu riscurile aferente mult mai mari (controlul este mai mi, iar șocurile sunt impredictibile și mai severe, ceea ce înseamnă că poți să pierzi totul!). Am văzut multe modele de business bune, dar care au eșuat din cauza momentului nepotrivit când a fost aplicată strategia!

iancuguda.ro-contributii_editoriale-infographic-2019_01_20-fluxul_de_numerar_sfaturi_pentru_antreprenori

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament