Verificarea regulată a potențialului de risc al partenerilor de business devine din ce în ce mai stringentă. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) aplică, deja de câțiva ani, principiul preluat din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care stabilește că, atunci când are loc o evaziune în domeniul TVA, părțile implicate în tranzacție „știau sau ar fi trebuit să știe” că participă la evaziune fiscală.
Începând cu 1 ianuarie 2018, și Codul fiscal conferă în mod specific ANAF dreptul de a refuza deducerea TVA dacă aceasta demonstrează, dincolo de orice îndoială, că o companie știa sau ar fi trebuit să știe că achiziția efectuată era implicată într-o fraudă privind TVA, indiferent de etapa din lanțul de livrări/prestări în care a intervenit. Același principiu se aplică însă și pentru livrările intracomunitare, în special în cazul bunurilor care sunt transportate în afara României de către client. În acest caz, suspiciunile ce ar putea plana asupra unei persoane juridice în lipsa verificării clienților pot duce la anularea aplicării scutirii de TVA, în măsura în care clienții nu transportă bunurile respective în alt stat membru al UE.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament