„IT-ul românesc: direcția spre dezvoltare!”

Date:

Interviu cu Bianca Muntean, director executiv iTech Transilvania Cluster, manager Aries Transilvania.

Care este situația actuală din IT-ul românesc?

Conform unui studiu realizat de iTech Transilvania Cluster by ARIES, în România își desfășoară activitatea 13.734 companii de IT, distribuite național după cum urmează: 39% București, 9% Cluj, 5% Timiș, 4% Brașov, 4% Iași, 3% Ilfov, 3% Prahova, 3% Bihor, 30% altele.

După cum se poate observa, București, Cluj și Timiș găzduiesc mai bine de jumătate din companiile IT din România, Brașov, Iași, Ilfov și Prahova adunând alte 20 de procente din totalul companiilor IT.

Care sunt obiectivele iTech Transilvania și de ce a fost acest Cluster înființat la Cluj?

Obiectivele clusterului iTech Transilvania sunt de a crea un cadru de colaborare între actorii din mediul economic, cei din mediul universitar și cei din administrația publică locală, în scopul generării de proiecte inovative. Oferirea și organizarea de cursuri de formare pentru angajații entităților membre a fost un prim demers în acest sens. Astfel, au fost organizate o serie de cursuri tehnice și soft skills.

Scopul principal pentru care a fost creat acest cluster este facilitarea proiectelor colaborative între membrii săi și alte firme/organizații din țară și străinătate, sprijinirea inovării, oferirea de cursuri tehnice și soft-skills angajaților firmelor membre și crearea unei baze de cunoștințe și de traineri pentru derularea de proiecte colaborative în domeniul resurselor umane.

Ce proiecte aveți în derulare și cum colaborați cu mediul academic?

În prezent avem mai multe proiecte în derulare și anume:

  • iTech Transilvania Cluster by ARIES Transilvania
  • Enterprise Europe Network – Bisnet Transylvania
  • Data Analytics Platform for Climate Resilience
  • Clusterul de Industrii Creative Transilvania

iTech Transilvania Cluster by ARIES Transilvania este proiectul prin care a fost creat acest cluster și în cadrul căruia continuăm activitățile pe care ni le-am asumat în cadrul proiectului finanțat de Ministerul Fondurilor Europene, prin Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”.

ARIES Transilvania, entitatea de management a Clusterului iTech Transilvania este parteneră în cadrul proiectului BISNet Transilvania. Prin intermediul acestei rețele, ARIES Transilvania sprijină companiile inovatoare din Cluj, prin furnizarea de servicii specifice: cereri și oferte de tehnologie, transfer de tehnologie, participarea la evenimente de matchmaking și de brokeraj și alte servicii de sprijin. De asemenea, sunt realizate activități de consiliere, sprijin și informare; activități de parteneriat transfrontaliere pentru cooperarea de afaceri, transfer de tehnologie, inovare și cercetare.

Data Analytics Platform for Climate Resilience se referă la un mediu de cercetare colaborativ care permite dezvoltarea rapidă și prototiparea de noi produse bazate pe Observarea Pământului – Earth Observation (EO), urmărind sprijinirea adaptării și reducerii efectelor schimbărilor climatice în cadrul unor abordări multi-disciplinare legate de mediul de afaceri și societate (agricultură, sănătate, managementul riscurilor, întreținerea infrastructurilor, educație, diseminare).

EO ClimLab poate fi văzut ca un mediu „Fablab” care furnizează dezvoltatorilor datele, instrumentele și cunoștințele necesare pentru dezvoltarea de noi produse și servicii care să întărească comunitățile în fața schimbărilor climatice.

Mai specific, EO ClimLab include următoarele infrastructuri virtuale:
Un mediu de co-working fizic, găzduit de universități;
Un mediu virtual găzduit în cloud, care este format din:

  • Date de la sateliții de Observare a Pământului, în special aferente misiunilor ESA;
  • Date deschise de la furnizori locali și senzori IoT;
  • Capacități de stocare și procesare;
  • Instrumente pentru vizualizare, programare și procesare;
  • Instrumente pentru dezvoltatori (de exemplu, IoS, Android).

O componentă educațională, cu training online și fizic (EO ClimLab academy) și suport tehnic;

O componentă de animare a comunității, inclusiv evenimente dedicate EOvation (hackatoane și provocări legate de date), care pun în legătură dezvoltatori (ofertă) și utilizatori (cerere) pentru produse EO (Observare a Pământului), pentru teme specifice;

Sprijin financiar pentru idei și echipe în faza incipientă.

EO ClimLab poate fi operat de diverse entități (incubatoare, parcuri tehnologice, autorități locale, universități), care vor avea acces la pachetele EO ClimLab descrise mai sus, inclusiv la infrastructurile fizice și virtuale și suport.

Prin intermediul proiectului Clusterul de Industrii Creative Transilvania, finanțat de Ministerul Culturii pin programul CultIN, a fost creat un nou cluster în domeniul industriilor creative, primul cluster de acest gen din România. În Clusterul de Industrii Creative Transilvania activează reprezentanți ai unor domenii precum publicitate, arhitectură, arte și antichități, meșteșuguri, design, modă, film, video și fotografie, software, jocuri electronice, muzică și artele spectacolului, activitatea editurilor (cărți, reviste, ziare), audio și televiziune, numărul de membri fondatori fiind de 43.

Ce acțiuni de promovare a mediului de afaceri clujean la nivel național și internațional întreprinde iTech Transilvania Cluster?

În ultimii ani, echipa de management a clusterului a participat la nenumărate conferințe, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, prin intermediul cărora am promovat atât membri clusterului, cât și mediul de afaceri clujean.

De asemenea, am organizat diverse evenimente și conferințe în scopul promovării și internaționalizării.

Care sunt realizările de până acum ale iTech Transilvania?

La începutul acestui an, clusterul iTech Transilvania a fost răsplătit cu medalia de argint pentru rezultatele obținute în managementul clusterului, fiind astfel primul cluster de IT din România care a primit această recunoaștere.

Distincția a fost acordată în urma unei analize a activității, realizată de Secretariatul European pentru Analiza Clusterelor.

Cum colaborați cu alte clustere din România?

Clusterul iTech Transilvania este co-fondator, alături de celelalte clustere clujene, al Consorțiului Clusterelor din Transilvania de Nord. În cadrul acestui Consorțiu activează clustere din mai multe domenii de activitate, prioritățile acestei asocieri fiind identificarea de proiecte de interes comun trans-sectoriale. Totodată, membrii din aceste clustere au ocazia să interacționeze direct prin intermediul acțiunilor și evenimentelor comune, ultimul eveniment internațional de succes, organizat în acest sens fiind Conferința Clusterelor din Transilvania 2016 – Open Innovation.

În plus, Clusterul iTech Transilvania este membru în Asociația Clusterelor din România CLUSTERO, luând parte la acțiunile, întâlnirile și cursurile de formare periodice pe care Asociația le organizează pentru membrii echipelor de management.
Clusterul iTech Transilvania acționează ca o structură deschisă, colaborativă și susținător al conceptului de Inovare Deschisă.

Cum vedeți dezvoltarea pieței de IT în România și în contextul european?

Dezvoltarea pieței IT din România nu poate avea altă direcție decât înspre inovare. România a ajuns cunoscută în toată lumea ca și o destinație perfectă pentru proiectele de outsourcing din domeniul IT. Calitatea resursei umane, competențele lingvistice și universitățile care produc tineri specialiști au constituit atuuri care au atras proiecte și colaborări din afara țării. Însă competiția din ce în ce mai acerbă de pe piața de recrutare din domeniul IT determină firmele să se reinventeze și să pună din ce în ce mai mult accent pe dezvoltarea de produse proprii, inovative.

În contextul digitalizării de la nivel european, a revoluției industriale 4.0, IT-ul joacă un rol extrem de important în toate domeniile, aducându-și contribuția la creșterea calității vieții noastre.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Au început angajările pentru vară și sărbătorile de Paște – 3.500 de joburi noi în turism/HoReCa în ultima lună

Angajatorii se pregătesc pentru creșterea activității din sezonul cald,...

Modelul CityZEN cu 4 locuri și baterie extinsă, disponibil în culoarea Pure Black

Allview AUTO, noua divizie a brandului local lider în...

2Performant previzionează o creștere de 55% prin expansiune internațională

2Performant, companie de tehnologie și lider în soluții inovatoare...