Cu ocazia acordării
titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir din Bucureşti domnului profesor universitar
dr. XIAOTIAN ZHANG,
vicepreşedinte asociat la Universitatea din Shanghai

La cei 29 de ani care s-au împlinit de la fondarea Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” de către profesorul Momcilo Luburici și profesoara Corina Dumitrescu se poate declara, cu justificată mândrie, că Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” s-a remarcat – în țară și peste hotare – pentru dinamismul cu care a promovat colaborarea națională și internațională în domeniul educației și al cercetării științifice, cât și pentru rezultatele profesionale obținute.


Personalități marcante ale mediului academic științific au onorat universitatea cu prezența, de-a lungul anilor, reprezentând repere și modele atât pentru activitatea multora dintre cadrele universitare, cât și pentru ascensiunea în carieră a absolvenților noștri. În rândul acestor personalități își află un loc de cinste domnul prof. dr. Xiaotian Zhang, căruia, la propunerea dnei prof. Corina Adriana Dumitrescu, președinte al Senatului UCDC și cu aprobarea Senatului Universității, prin hotărârea nr. 32 din 19 septembrie 2019, i s-a acordat înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”.
Prof. dr. Xiaotian Zhang este licențiat în management internațional, având masteratul în economie mondială, iar titlul de doctor în științe economice. Și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Minsk și a urmat cursuri de perfecționare la universități de prestigiu din Finlanda și Lituania. După obținerea titlului de doctor în științe economice a profesat ca visiting professor la Universitatea Southern Denmark, la Säid Business School al Universității Oxford și la Ash Center for Democratic Governance and Innovation al Universității Harvard.


Prof. dr. Zhang a devenit o reputată personalitate și datorită succesului acțiunilor sale pentru promovarea și consolidarea cooperării euro-asiatice în domeniul educației prin stabilirea și dezvoltarea contactelor și parteneriatelor în diverse domenii științifice cu peste 200 de universități din Europa și Asia. Este membru al Academy of International Business (AIB), European Institute for Advanced Studies in Management, European International Business Academy (EIBA), Harvard Club din Beijing, Harvard Club din Shanghai.


În prezent, prof. dr. Zhang este vicepreședinte asociat la Universitatea din Shanghai și director general al Shanghai University Global. Este un renumit profesor de afaceri internaționale și de antreprenoriat în cadrul rețelei europene Jean Monnet. Este membru în consiliul de conducere al mai multor institute de studii superioare din Shanghai, în domeniul afacerilor internaționale și al tehnologiei. În ultimul deceniu, prof. dr. Zhang a deținut funcții de înaltă responsabilitate la nivel internațional, pentru Belarus, Estonia, Danemarca, Finlanda, Suedia. A asigurat consultanță la nivel ministerial și pentru unele organizații guvernamentale din Europa și Asia, participând la numeroase proiecte de cercetare internațională de mare anvergură. A susținut cursuri și a îndrumat studenți din peste 30 de universități de prestigiu din Asia și Europa la nivel de licență, masterat și doctorat.


Experiența antreprenorială a profesorului Zhang cuprinde fondarea a șase companii și asigurarea managementului în calitate de președinte al consiliului de administrație la cinci firme din Estonia, Belarus, Finlanda, Danemarca și China. Profesorul Zhang este fondatorul celei mai mari comunități de afaceri din China în statele baltice a Grupului Baltic-China din Europa.
Recunoașterea pe plan internațional a înaltei sale competențe îi aduce, în fiecare an, profesorului Zhang, invitația de onoare să conferențieze în cadrul unor evenimente științifice de înalt nivel din Europa, America de Nord și Asia.


Profesorul Zhang a desfășurat și o impresionantă activitate științifică ca autor al unui mare număr de articole și capitole publicate în volume și în reviste de specialitate la edituri din China, din Europa și din America, comunicări științifice susținute la numeroase conferințe internaționale și publicate în volumele acestora, la care se adaugă participarea efectivă la realizarea și fundamentarea a peste zece proiecte interne și internaționale. Este de remarcat faptul că, în vasta sa activitate în domeniul educațional și managerial internațional, profesorul Zhang a reiterat întotdeauna importanța majoră a rolului cunoașterii prin educație și colaborare educațională.

Apreciind prodigioasa activitate în sistemul educațional internațional a PROFESORULUI DOCTOR XIAOTIAN ZHANG, comunitatea academică a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” acordă, cu respect și cu bucurie, titlul de Doctor Honoris Causa înaltului oaspete și îl felicită pentru excepționala sa contribuție la susținerea rolului internaționalizării și cooperării academice prin cunoaștere.

FOTO UCDC

DISTRIBUIȚI