Într-una din zilele de vară a anului 2015 Warren Buffett intra tăcut în lobby-ul sediului băncii JPMorgan Chase de pe Park Avenue din Manhattan, încercând să nu atragă prea multă atenție. Laurence D. Fink, președintele Black Rock, care gestionează peste 4.000 miliarde dolari (cel mai mare money manager din lume), a fost condus și el la etajul 49 la scurt timp, urmat, la fel de discret, de Abby Johnson, CEO la Fidelity (care gestionează peste 2.000 miliarde dolari) și Frederik Wiliam McNabb III, șeful lui Vanguard (3.000 miliarde dolari).

În total, a fost vorba de aproximativ o duzină de CEO ai principalelor firme de investiții – T. Row Price, State Street – plus șeful unui fond de pensii public și un investitor activ. Toți veniseră pentru o întâlnire despre care li s-a cerut să păstreze o discreție totală.

La etajul 49 au fost întâmpinați de Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase.

Agenda întâlnirii – rezultată în urma multor convorbiri ale lui Dimon cu prietenul său Warren Buffett – cuprindea o discuție despre starea deplorabilă a companiilor tranzacționate public în SUA: prea puțină încredere și prea puțină legătură între managementul companiilor și acționarii acestora, prea multe reguli impuse de așa-numiții experți în guvernanța corporativă și prea multe idiosincrazii contabile. Ca rezultat, cea mai mare parte a banilor „smart” din SUA devin și rămân privați, creând mai multe companii care au mai puțină responsabilitate publică și transparență.

Într-un final au fost date publicității câteva „recomandări” care par „normale”, cum ar fi:

  • sugestia ca board-urile companiilor publice să fie diverse: mulți participanți s-au declarat împotriva menținerii unor board-uri stufoase, formate din mulți membri. Ei ar prefera doar un număr restrâns de membri, dar care să fie experți în afaceri, fără prea mulți consultanți sau profesori universitari. Iar compensarea membrilor Board-ului să fie făcută, cel puțin jumătate, cu acțiuni;
  • companiile publice nu ar trebui să ofere indicații privind veniturile viitoare;
  • companiile care nu includ, în contabilitate, compensațiile prin acțiuni. Grupul este de părere ca aceste compensații cu acțiuni este „pur și simplu un cost în cadrul afacerii”;
  • companiile care au acțiuni cu sistem de vot dual, la care investitorii care dețin acțiuni cu drept de vot privilegiat au o influență mai mare la votul în cadrul societății;
  • recomandări care i-ar putea deranja pe executivii companiilor cărora le place să mențină un control strict asupra lanțului de comandă și o anumită distanță între management și board. Câștigă teren ideea că board-urile unei companii publice trebuie să poată să se întâlnească cu angajații fără prezența CEO-ului pentru a obține o imagine neinfluențată de nimic și nimeni despre modul în care compania este condusă;
  • nevoia de a avea fie două persoane în conducere, CEO și președintele board-ului, care să se controleze reciproc sau, dacă este una singură, aceasta să fie un lider puternic.
Președintele și CEO-ul Berkshire Hathaway, Waren Buffett, a apărut la emisiunea „Squawk Box” de la CNBC din 21 iulie a.c., pentru a prezenta câteva idei pentru reforma guvernanței corporative, pe care el și alți oameni de afaceri puternici și investitori de top le-au discutat într-o serie de „întâlniri tăcute” în ultimul an.

„Estimările emise de companii privind veniturile viitoare pot duce la o serie de practici incorecte” a afirmat Buffet. „Am văzut astfel de cazuri care au generat rezultate foarte proaste”. Buffett susține că recomandările sale urmăresc „să încurajeze un pic companiile care chiar se simt în largul lor să ofere indicații despre veniturile potențiale viitoare, și a le acorda mai multă înțelegere”.

La rândul său Jamie Dimon, CEO și președinte al JPMorgan Chase, a trimis un email în aprilie 2016 realizatorilor emisiunii „Squawk Box” în care intervenea în discuția despre veniturile anunțate de companii, spunând: „comparați două numere reale: cele de anul acesta cu cele de anul trecut”.