Antreprenoriatul ar putea fi „visul european” al Uniunii Europene

Mediul de afaceri și cel universitar, alături de reprezentanți ai administrațiilor publice locale și județene din Galați și din județele învecinate, au marcat, pe 17 mai, în sala Aula Magna a Universității Danubius din Galați, Ziua Întreprinzătorilor din România, dar au abordat și o serie de subiecte de interes privind spațiul comunitar, în cadrul Conferinței internaționale „Integrare europeană. Realități și perspective”, ajunsă la cea de-a 14-a ediție.

Mediul universitar și administrația publică, parteneri ai IMM-urilor

Începând cu anul 2000, a devenit o tradiție ca Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PIMM) Galați (președinte, Marian Filimon) să organizeze în cadru festiv sărbătorirea Zilei Întreprinzătorilor – eveniment cuprins în calendarul oficial al sărbătorilor nominalizate la nivel național (hotărârea nr. 546 din 10 septembrie 1992). În acest an, manifestările de la Galați au fost organizate într-un cadru mai larg de parteneriat, ce a cuprins Consiliul Județean Galați și Universitatea „Danubius” Galați. Această trilaterală mediu de afaceri – mediu universitar – administrație publică locală a fost „brevetată” încă de acum câțiva ani de către președintele PIMM Galați, Marian Filimon, care este totodată președinte al Federației Patronale a IMM-urilor din Regiunea Sud-Est și primvicepreședinte al CNIPMMR. „Cred că este cel mai bun parteneriat posibil, între trei actori care, împreună, au putere de decizie, know-how și soluții de finanțare. Nu este primul an în care aducem la aceeași masă mediul economic, cel universitar și autoritățile publice și, până acum cel puțin, universitățile din Galați și Consiliul Județean s-au dovedit a fi parteneri pe care noi, IMM-urile, ne putem bizui”, a spus Marian Filimon.

Ziua Întreprinzătorilor, o sărbătoare a întregii comunități

Evenimentul de la Galați s-a desfășurat în cadrul campaniei Săptămâna Europeană a IMM-urilor, o campanie paneuropeană ce cuprinde 37 de țări europene și are drept scop promovarea antreprenoriatului în Europa și informarea întreprinzătorilor despre programele de care pot beneficia la nivel european, național și local prin intermediul organizațiilor patronale și factorilor de conducere administrativ-teritoriali. Numărul mare de participanți, inclusiv din străinătate, a dovedit interesul pentru dinamica economică, socială și administrativă a Galațiului, dar și pentru conexiunea acestuia cu potențiali parteneri din UE și nu numai.
Momentul unor astfel de abordări este, de altfel, amplificat de oportunitățile pe care le deschide în planul cooperării internaționale exercitarea de către România a președinției Consiliului UE. În calitate de amfitrion al manifestărilor, rectorul Universității Danubius, conf. univ. dr. Andy Pușcă, a subliniat faptul că mediul universitar este nu numai în avangarda procesului educațional, ci și în avangarda modelării societății viitorului, inclusiv în plan economic, prin răspunsurile pe care le caută la provocările contemporane. De altfel, cooperarea la nivel universitar și dimensiunea ei internațională ar trebui să fie un exemplu și pentru alte segmente ale societății de azi.


La rândul lor, reprezentanți ai administrației publice gălățene – prefectul Dorin Otrocol, primarul Ionuț Pucheanu, country managerul CJ Galați, Doina Cucu, deputatul Victor Paul Dobre – au ținut să sublinieze oportunitățile pe care Galațiul, ca veritabilă poartă a spațiului comunitar la granița de est a UE, le oferă. Indiferent că vorbim de Dunăre – „autostradă transeuropeană” –, de industria siderurgică și construcțiile navale, de noile întreprinderi care încep să se afirme și să capete inclusiv o dimensiune europeană, Galațiul are încă poli economici importanți. Desigur, spațiul de afirmare în plan economic este mult mai larg, iar reprezentanții administrației au făcut și o trecere în revistă a principalelor oportunități de investiții în plan local.


În contextul dezbaterilor privind viitorul Europei, reprezentanții mediului de afaceri – președintele CNIPMMR, Florin Jianu, vicepreședintele Consiliului Economic și Social din România, Liviu Rogojinaru, președintele Patronatului IMM-urilor Galați, Marian Filimon – au subliniat că viitorul spațiu comunitar trebuie să fie și un spațiu al antreprenoriatului, stimulativ pentru IMM-uri, segment care asigură nu numai 80 la sută din economia UE, dar formează și un pilon de stabilitate economică și socială.
E vorba aici nu numai de competitivitatea economică, ci și de generarea de locuri de muncă, derularea unor activități de cercetare-dezvoltare, valorificarea noilor tehnologii și asigurarea finanțării, din taxe și impozite, inclusiv a unor proiecte sau servicii din zona de interes public.
Altfel spus, Ziua Întreprinzătorilor nu este strict o sărbătoare a mediului de afaceri, ci a întregii comunități. Nu ne rămâne decât să sperăm că, la Galați, vom avea, de la an la an, tot mai mulți „sărbătoriți”, pe măsură ce și investițiile în economia locală vor crește.


Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a vorbit, în cadrul evenimentului de la Galați, despre faptul că Uniunea Europeană ar trebui să se adapteze vremurilor în care trăim și să propună un „vis european” pentru toți tinerii săi, asemenea celebrului „vis american”. O astfel de temă ar putea fi antreprenoriatul, a spus Jianu.


„Dacă partidele eurosceptice au căpătat amploare și birocrații europeni nu înțeleg de ce se întâmplă acest lucru, dacă în acest moment avem un proces al Brexitului și, iarăși, birocrații europeni nu vor să vadă sau pur și simplu ignoră, este pentru că nu au capacitatea să propună cetățenilor o nouă paradigmă. Și asta se întâmplă și în România și în alte țări. Poate că nu avem oamenii politici în acest moment care să aibă anvergura să propună cetățenilor europeni lucruri la care cu toții să aderăm.


Antreprenoriatul este una dintre aceste teme care ar putea fi propuse, să încercăm să dăm fiecărui tânăr instrumentele necesare pentru a gândi independent, pentru a lua propriile decizii și a acționa în consecință, pentru că trebuie să ne uităm și noi la alte continente care au structura antreprenorială definită și pe care o marketează mult mai bine. De exemplu, America, unde există acel «vis american», o poveste în care orice om, orice tânăr poate pleca dintr-un garaj (care este simbolul antreprenoriatului) și poate deveni multimilionar, miliardar. Acest lucru se vede și în structura de finanțare. Inclusiv această structură de finanțare, ca să dăm un exemplu concret, trebuie schimbată la nivel european. Când se finanțează IMM-urile sau întreprinderile mari, la noi se finanțează strict pe indicatori precum profitabilitatea. În America, dacă ne uităm la toate companiile mari, ele sunt pe pierderi la acest moment (Tesla, Google etc.), dar americanii fac investiții în acel tip de companie, pentru că ele impactează comunități care deja sunt globale. Cu siguranță la un moment dat există acel break-even și toată lumea are de câștigat, deci inclusiv acest tip de finanțare trebuie să-l regândim, să ne repoziționăm în legătură cu el”, a spus Florin Jianu.


Președintele CNIPMMR este de părere că lipsa unui „vis european” este unul dintre motivele pentru care întreaga Europă trăiește paradoxul afacerilor care se nasc cu bani europeni și care apoi se dezvoltă sau se capitalizează pe alte continente, în Statele Unite, China, India etc. „Nu văd în acest moment repus pe tapet un nou proiect european, un vis la care cu toții să aderăm, să ne aliniem și să spunem: «Acesta este visul european», în care fiecare tânăr poate să devină antreprenor, fiecare tânăr poate să se educe unde vrea el, Europa ne include pe toți și putem să ne stabilim unde vrem noi pentru că Europa e o piață comună. Vă dau iarăși un exemplu concret: în acest moment vorbim de o piață unică, dar nu e posibil să deschizi un start up în același mod în orice țară a Uniunii Europene. Dacă noi doi ne hotărâm să deschidem o firmă în Germania, regulile sunt nemțești; dacă ne ducem în Belgia, regulile sunt belgiene, în România sunt românești. Nu există o unitate, deși de ani de zile se discută despre posibilitatea deschiderii unei firme în același mod. S-au purtat discuții la un moment dat spre SPE (Societas Privata Europaea), un fel de SRL, Ltd. Un astfel de lucru aș vrea să-l văd, dar se fac prea puțini pași, cum a fost acel pas al roamingului, pentru că nu-i posibil ca, trecând granița, să plătești altfel telefonul. Dar e un pas, oamenii îl simt. De aceea e și acest proces al Brexitului, pentru că britanicii nu înțeleg proiectul european și nu văd o perspectivă. Cred că e un vot de blam pentru felul total neadecvat în care se acționează la nivel european. Eu m-aș fi luptat ca acest Brexit să nu aibă loc, nu ca să dăm o lecție, ci pentru că trebuie să avem grijă de fiecare țară, e ca într-o familie. Pentru că ne declarăm o familie europeană”, a mai spus, la Galați, președintele CNIPMMR, Florin Jianu.


Domnul Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, președintele AGER, director al Institutului de Economie Națională al Academiei Române, a vorbit în cadrul evenimentului despre Impactul asupra Economiei României al perioadelor de pre și postaderare la Uniunea Europeană. Se observă astfel o încetinire a ritmului mediu anual de creștere a tuturor categoriilor de produse exportate în perioada de postaderare (2007-2016) față de cea de preaderare (2001-2006), îndeosebi la exporturile de tehnologie înaltă și medie.

DISTRIBUIȚI