Valeriu Ivan, analist al CAPOS

Modelele economice adoptate de statele moderne nu conțin componente de reziliență la crize generate de pandemii. Mai mult, analizele de risc nu au situat niciodată pandemia în categoria riscurilor care presupuneau măsuri și, desigur, costuri pentru contracarare. Astfel, impactul pandemiilor în economie nu a fost studiat teoretic în mod anticipat, iar perspectiva practică o exersăm abia în ultimul an. Analogia cu crizele precedente se reduce, în bună măsură, la denumire. Da, avem de-a face cu o criză, însă modalitatea de manifestare este nouă și există puține elemente care să permită estimări cu un grad ridicat de probabilitate.

În general, oamenii evaluează în mod natural riscurile și stabilesc – individual sau colectiv – nivelul și volumul resurselor pe care le alocă pentru diminuarea acestora. Dispariția totală a riscurilor nu este posibilă, iar apropierea de acest punct crește exponențial costurile implicate. Mișcarea, viața sunt permanent supuse riscului, riscul zero fiind posibil doar în cazuri teoretice, ideale.

„Criza” este percepută, în general, ca o stare de anormalitate, de abatere gravă de la planuri sau de la cursul firesc al lucrurilor. Sunt puține culturile în care „criza” este percepută ca modalitate de transformare sau de reinventare (cu predilecție în țări asiatice).

Criza economică reprezintă fenomenul caracterizat de o scădere semnificativă a activităţii economice pentru o perioadă de timp (luni, ani), reflectată în diminuarea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producției industriale şi a consumului. Poate avea ca rezultat situația de stagflație și poate genera o recesiune sau chiar o depresiune economică. La limită, poate duce la colaps economic.
Sintetic și folosind un criteriu ideologic, sunt relevante patru perspective asupra crizelor economice:

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament

DISTRIBUIȚI
Valeriu Ivan este analist la Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice.