După 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, România se prezintă ca o societate oarecum reformată, dar dezorganizată și sărăcită. Structura industrială este dominată de interesele marilor corporații și ale societăților transnaționale. IMM-urile, din lipsă de investiții și inovare, pierd tot mai mult din forța economică, iar societățile comerciale cu capital privat românesc nu reușesc să se consolideze. Resursele naturale, cele minerale și energetice nu sunt bine valorificate în folosul interesului național. Agricultura, deși înregistrează rezultate bune în realizarea de produse agricole primare, nu reușește să satisfacă cerințele consumului intern, importurile de produse agro-alimentare situându-se la un nivel ridicat, cu implicații majore pentru balanța comercială a României.
Instituțiile publice care administrează politicile economice au mari carențe, cu efecte negative pentru o economie națională competitivă.
Grupurile de interese atât din interior, cât și din exterior au capturat sectoare importante ale economiei și continuă exploatarea în folos propriu și în detrimentul beneficiului național.
Deși economia înregistrează ritmuri de creștere semnificative în ultimii ani, gradul redus de investiții în obiective productive și în infrastructura națională influențează vizibil dezvoltarea economică și, mai ales, starea socială a populației, care este în continuă deteriorare.
Nici cei 11 ani care au trecut de la intrarea României în Uniunea Europeană nu au reușit să se regăsească cu efecte convingătoare pentru realizarea principalului obiectiv: reducerea decalajelor față de țările dezvoltate economic din Uniunea Europeană.
România se află într-o mare dilemă. Deși se situează pe locul 7 în Uniunea Europeană după populație și după suprafața teritoriului și pe locul 16 ca PIB, se menține de ani de zile pe locul 27 sau 28 la indicatorii calitativi ai vieții cetățenilor ei (PIB/locuitor, salariu mediu, educație, sănătate etc.).
Una din explicațiile majore pentru această poziție a țării noastre în Uniunea Europeană este cu certitudine politica confuză de integrare europeană a României.
Luptele politice sterile dintre partidele aflate alternativ la guvernare în cei 28 de ani au lăsat pe un plan secundar economia românească și orientarea ei spre realizarea interesului național.
Convingerea mea este că pentru încă o perioadă de acum încolo, atenția guvernanților, indiferent care ar fi partidele aflate la putere, nu va fi îndreptată spre promovarea de politici economice în care să primeze interesul național.
În aceste condiții se cere formularea unui program propriu de dezvoltare și integrare în Uniunea Europeană a României, completat însă și cu o politică de comerț și cooperare economică și cu alte zone non-UE.
O soluție pe care ASPES, sub egida Academiei Române, Secția de Științe Economice, Juridice și Sociologie și în parteneriat cu AGER, AFER, ASE București, INCE, România Durabilă, SAMRO, ACPR și Consiliul Tineretului din România poate fi realizarea unui demers științific al mediului de cercetare academic și universitar, al mediului de afaceri, al societății civile și generației tinere:
„MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN U.E. ROMÂNIA – ORIZONT 2040”.
Acest demers se va desfășura pe parcursul a șapte dezbateri tematice ce vor fi găzduite în paginile revistei „ECONOMISTUL” și se va încheia în luna iunie 2019, printr-un FORUM NAȚIONAL, cu elaborarea unui document strategic ce va fi pus la dispoziția Președinției, Parlamentului, Guvernului României și Comisiei Uniunii Europene.