„Politici Europene pentru Noua Economie”

Date:

NOUA ECONOMIE a Uniunii Europene și implicit NOUA ECONOMIE a României este una orientată masiv pe dezvoltare durabilă și cea care va construi o Românie Durabilă. Această NOUĂ ECONOMIE are nevoie de POLITICI EUROPENE EFICIENTE pentru toate statele membre, politici europene care să fie foarte realist conectate cu resursele, capabilitățile și oportunitățile fiecărui stat membru în parte.

Pandemia de COVID-19 a reconfirmat importanța investițiilor în proiecte sustenabile care să consolideze economiile cu impact minim asupra biodiversității și schimbărilor climatice și care totodată să îndeplinească condițiile pentru atingerea obiectivelor impuse de Green Deal. Premisa construirii unei economii durabile stabilită prin sistemul de clasificare al activităților economice sustenabile „EU Taxonomy” poate genera o relansare puternică a economiei. Condiția esențială este ca, deopotrivă, factorii decidenți și simpli cetățeni să înțeleagă rolul major pe care îl vor juca politicile europene orientate către schimbare creativă, către aducerea în practica curentă a celor mai avansate și mai îndrăznețe idei și tehnologii ce vor transforma fundamental relațiile dintre mijloacele de producție.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă

În contextul unui interes global crescut pentru soluții de...

Alfa Software: venituri cu 30,7% mai mari în 2023, profitul net crește cu 43,3% 

Alfa Software, unul dintre furnizorii de sisteme informatice de...

Studiu BCG: Procentul românilor care caută activ de lucru în străinătate scade semnificativ

Doar 8% dintre români căuta activ un loc de...

STUDIU: 70% dintre români cunosc cazuri de violență domestică, însă doar 4% au anunțat autoritățile

Românii condamnă ferm agresiunile fizice, dar sunt mai indulgenți...