Un cercetător CEPS avertizează că fragmentarea pieței limitează competitivitatea băncilor europene

Băncile europene au devenit mai rezistente după criza financiară, însă capitalul și lichiditatea lor continuă să fie împărțite de bariere naționale care le limitează competitivitatea, susține Apostolos Thomadakis, șeful unității Piețe și Instituții Financiare de la Centre for European Policy Studies. Într-o analiză publicată la 19 octombrie 2026, cercetătorul propune ca revizuirea cerințelor prudențiale și simplificarea administrativă să avanseze împreună cu finalizarea Uniunii bancare, fără slăbirea protecțiilor construite după criză.

Pentru un grup prezent în mai multe state, existența unor reguli și a unei supravegheri comune nu înseamnă că resursele pot circula fără restricții între filiale. Autoritățile din țara băncii-mamă urmăresc siguranța grupului în ansamblu, în timp ce autoritățile din țările gazdă vor ca instituțiile locale să poată plăti deponenții și creditorii chiar dacă apar dificultăți în altă parte a grupului. Această diferență de responsabilități explică problema cunoscută drept home-host și reticența de a permite transferuri care ar putea lăsa o filială fără resurse suficiente într-o criză.

Amploarea restricțiilor este ilustrată de răspunsul Eurosistemului la consultarea Comisiei Europene din aprilie 2026. Calculele Supravegherii Bancare a BCE indică aproximativ 230 de miliarde de euro în active lichide de înaltă calitate cu transferabilitate limitată în interiorul Uniunii bancare. Estimarea folosește raportările de la sfârșitul lui decembrie 2025 și privește filialele transfrontaliere ale instituțiilor semnificative din Mecanismul Unic de Supraveghere, obligate să respecte individual cerința minimă de acoperire a necesarului de lichiditate. Aceste filiale dețin și circa 150 de miliarde de euro peste nivelul obligatoriu, dar numai o parte a acestui excedent ar putea fi afectată de alte restricții. Sumele reprezintă active bancare, nu fonduri publice care ar putea fi transformate automat în credite.

Orientarea predominant națională apare și în datele invocate de Frank Elderson, membru al Comitetului executiv al BCE și vicepreședinte al Consiliului de supraveghere, într-o intervenție la Madrid, la 19 iunie 2026. El a arătat că aproximativ 80% din creditarea bancară se adresează gospodăriilor și companiilor din piețele de origine ale băncilor, iar mai puțin de 2% din depozite sunt deținute transfrontalier. Aceste valori nu descriu întregul tablou al integrării financiare: raportul BCE din mai constată progrese în unele segmente, dar o activitate bancară transfrontalieră de retail încă limitată. Nici fuziunile dintre bănci din aceeași țară nu înlătură, prin ele însele, barierele dintre state, subliniază Thomadakis.

Soluția propusă de cercetător pornește de la protecțiile pe care autoritățile gazdă trebuie să se poată baza. Mai multă libertate de utilizare a capitalului și lichidității ar trebui însoțită de o supraveghere credibilă la nivelul grupului, de mecanisme prin care filialele sunt sprijinite în perioade de stres și de o protecție solidă a depozitelor. Instrumentele pot diferi în funcție de organizarea băncilor: un grup internațional puternic integrat nu are aceeași structură ca unul ale cărui filiale păstrează o autonomie amplă.

În UE, depozitele eligibile sunt garantate până la 100.000 de euro pentru fiecare deponent, la fiecare bancă, însă sistemele de garantare rămân în principal naționale. Revizuirea directivei privind garantarea depozitelor, adoptată la 30 martie 2026 în cadrul reformei gestionării crizelor bancare, consolidează regulile comune fără să creeze un sistem unic european. EDIS, schema europeană de asigurare a depozitelor, rămâne o propunere. O protecție comună ar putea reduce temerile privind resursele disponibile într-o criză locală, dar repartizarea riscurilor între state continuă să fie o problemă politică.

Dezbaterea despre competitivitate privește și modul în care sunt comparate cerințele de capital. Un procent mai mare impus unei bănci europene nu dovedește singur că aceasta suportă o povară mai ridicată decât o instituție americană, argumentează Thomadakis. Contează și baza de calcul: activele ponderate la risc reflectă portofoliul, regulile aplicabile și utilizarea modelelor interne ori a metodelor standardizate. Rate asemănătoare pot ascunde expuneri diferite, iar rate diferite pot fi aplicate unor baze care nu sunt direct comparabile.

Distincția este relevantă în raport cu propunerile prezentate de autoritățile americane la 19 martie 2026. Acestea ar elimina majoritatea abordărilor avansate pentru riscul de credit și operațional și ar aplica noul cadru în principal celor mai mari bănci, cu posibilitatea adoptării sale de către alte instituții. În UE, modelele interne pentru riscul de credit rămân permise, dar sunt limitate de output floor, mecanismul care stabilește un nivel minim al activelor ponderate la risc rezultate din modele, în raport cu calculul standardizat.

În 2026, acest prag este de 55% și urmează să ajungă la 72,5% în 2030. Mecanismul limitează subestimarea riscurilor prin modele interne, dar poate avea efecte importante atunci când metoda standardizată este mai puțin sensibilă la caracteristicile unor expuneri. Un exemplu discutat în analiză este creditarea companiilor fără rating extern: în anumite condiții, ponderea standardizată poate conduce la cerințe mai mari decât cele rezultate din modelul intern validat de supraveghere. Efectul depinde și de tratamentele tranzitorii, dintre care unele se aplică până la sfârșitul lui 2032.

Thomadakis avertizează că eventualele costuri suplimentare pot schimba și locul în care se acordă finanțarea. Unele activități s-ar putea muta către creditul privat, intermediari nebancari sau bănci din afara UE, fără ca riscul să dispară din sistem. De aceea, propune evaluarea întregului ansamblu de cerințe: capital minim, cerințe suplimentare de supraveghere, amortizoare macroprudențiale, limite ale efectului de levier și obligații privind fondurile proprii și datoriile eligibile pentru rezoluție, cunoscute ca MREL. Simplificarea ar trebui să înlăture suprapunerile și aplicările divergente, păstrând reziliența urmărită de aceste instrumente.

Datele Autorității Bancare Europene oferă un reper separat pentru efectele aplicării integrale a normelor. Evaluarea publicată la 9 octombrie folosește date din trimestrul II 2026 pentru 129 de bănci din UE și Spațiul Economic European, la cel mai înalt nivel de consolidare. EBA proiectează o rată medie CET1, a fondurilor proprii de nivel 1 de bază, de 15,1%, peste cerințele minime. Creșterea relativă a cerinței minime de capital Tier 1 ar fi de 6%, iar 33 de instituții ar fi constrânse de output floor la aplicarea integrală.

În ipoteza unor bilanțuri constante, EBA nu proiectează deficite de capital înainte de 2030. Deficitul estimat este de 2,2 miliarde de euro în 2030 și de 18,5 miliarde în scenariul de aplicare integrală din 2033, după expirarea unor măsuri tranzitorii suplimentare. Ultima sumă reprezintă circa 0,6% din capitalul total curent al băncilor din eșantion. Sunt proiecții condiționate, nu pierderi deja înregistrate sau o sumă de plătit din bugetele statelor. Exercițiul nu include orientările suplimentare de capital din Pilonul 2, iar raportările utilizate nu surprind încă integral unele tratamente tranzitorii pentru riscul de credit.

Reforma europeană se află încă în pregătire. Comunicarea COM(2026) 615, adoptată de Comisie la 17 iulie, conturează direcțiile de acțiune și anunță măsuri de propus în primul trimestru din 2027; documentul nu modifică singur cerințele de capital. Thomadakis recomandă ca simplificarea, calibrarea prudențială și integrarea transfrontalieră să facă parte din același acord politic. Dacă ajustările tehnice avansează primele, iar problemele Uniunii bancare sunt amânate, băncile ar putea obține reduceri de costuri fără să câștige accesul la o piață europeană cu adevărat integrată.

Autorul cere și băncilor să arate cum ar folosi această deschidere: prin servicii transfrontaliere, infrastructuri comune și investiții tehnologice care pot deservi mai mulți clienți. O rentabilitate mai mare are valoare pentru economie în măsura în care se traduce în finanțare pentru întreprinderi, gospodării, inovare și investiții. Concentrarea exclusivă pe reducerea cerințelor de capital ar lăsa în afara reformei tocmai aceste beneficii ale integrării.

Pentru România, unde operează filiale ale unor grupuri bancare europene, discuția este relevantă, dar efectele depind de organizarea grupurilor și de normele aplicabile. România nu participă la Mecanismul Unic de Supraveghere. Datele despre filialele din Uniunea bancară nu pot fi transferate automat asupra pieței românești, iar analiza nu estimează efecte asupra dobânzilor, volumului creditelor sau protecției depozitelor din România.

Publicația este o analiză calitativă și nu calculează o pierdere cauzală a competitivității. Ea a fost informată și de discuțiile unei mese rotunde cu ușile închise, organizată la 26 septembrie de CEPS și asociații bancare din Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia. Documentul precizează că opiniile îi aparțin lui Thomadakis și nu reflectă neapărat poziția CEPS sau a altor instituții. Argumentul său este că regulile și supravegherea comune trebuie să permită o integrare mai profundă, susținută de protecții în care autoritățile și deponenții să aibă încredere.