Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii aprilie 2026 un sold de 793.629,7 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,02 la sută (-0,8 în termeni reali1) față de luna martie 2026, iar în raport cu aprilie 2025 s-a majorat cu 6,8 la sută (-3,6 la sută în termeni reali).
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna aprilie 2026 cu 0,9 la sută față de martie 2026 (0,1 la sută în termeni reali), până la nivelul de 457.920,0 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 67,7 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,9 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,3 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,0 la sută (0,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 7,6 la sută (-2,8 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 3,9 la sută a componentei în lei (-6,2 la sută în termeni reali) și cu 16,4 la sută a componentei în valută exprimată în lei (12,7 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).
Soldul creditului guvernamental2 acordat de instituțiile de credit a înregistrat o scădere în luna aprilie 2026 cu 0,4 la sută față de luna martie 2026, până la 278.677,4 milioane lei. În raport cu aprilie 2025, acesta s-a majorat cu 10,7 la sută (fără variație în termeni reali).
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au scăzut în luna aprilie 2026 cu 0,1 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 672.710,1 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 6,9 la sută (-3,5 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 68,2 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 0,5 la sută față de luna martie 2026, până la 459.033,9 milioane lei. Comparativ cu luna aprilie 2025, acestea s-au majorat cu 4,4 la sută (-5,7 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut nesemnificativ față de luna anterioară, până la
269.093,9 milioane lei și au crescut cu 4,7 la sută (-5,4 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 1,2 la sută (până la 189.940,0 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna aprilie 2025, au înregistrat o creștere de 4,0 la sută (-6,0 la sută în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 31,8 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,0 la sută față de luna martie 2026, ajungând până la nivelul de
213.676,2 milioane lei (exprimat în euro, acestea au crescut cu 0,1 la sută, până la 41.557,5 milioane euro). Comparativ cu luna aprilie 2025, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 12,5 la sută (8,9 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 1,6 la sută față de luna martie 2026, până la 146.737,2 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,7 la sută, până la 28.538,7 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 13,1 la sută (9,5 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,3 la sută față de luna martie 2026, până la 66.939,1 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,1 la sută, până la 13.018,9 milioane euro). Comparativ cu aprilie 2025, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 11,2 la sută (7,6 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
| Tabel 1. Agregatele monetare* | |||
| INDICATORI | 30 aprilie 2026 (mil. lei) | apr. 2026/ mart. 2026 (%) | apr. 2026/ apr. 2025 (%) |
| M1 (masa monetară în sens restrâns) | 470.360,5 | -1,1 | 4,3 |
| Numerar în circulaţie ** | 138.816,6 | 0,4 | 5,8 |
| Depozite overnight *** | 331.544,0 | -1,8 | 3,7 |
| M2 (masa monetară intermediară) | 793.629,7 | 0,02 | 6,8 |
| M1 | 470.360,5 | -1,1 | 4,3 |
| Depozite cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse și depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv) | 323.269,1 | 1,8 | 10,6 |
| M3 (masa monetară în sens larg) | 793.629,7 | 0,02 | 6,8 |
| M2 | 793.629,7 | 0,02 | 6,8 |
| Alte instrumente financiare (împrumuturi din operațiuni repo, acțiuni/unități de fond ale fondurilor de piață monetară, titluri de natura datoriei emise cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
* date provizorii,
** numerar în afara sistemului bancar,
*** conturi curente, depozite la vedere
| Tabel 2. Masa monetară şi contrapartida acesteia* | |||
| INDICATORI | 30 aprilie 2026 (mil. lei) | apr. 2026/mart. 2026 (%) | apr. 2026/apr. 2025 (%) |
| Masa monetară (M3) | 793.629,7 | 0,02 | 6,8 |
| Active externe nete** | 405.958,9 | -1,1 | 12,9 |
| Active interne nete*** | 387.670,8 | 1,2 | 1,0 |
* date provizorii,
** se calculează prin scăderea din activele externe a pasivelor externe.
Activele externe includ: credite acordate nerezidenților; depozite plasate la nerezidenți; titluri de natura datoriei deținute (emise de nerezidenți); acțiuni deținute și alte participații de capital la nerezidenți; aurul monetar.
Pasivele externe includ resursele atrase de la nerezidenți: depozite; titluri de natura datoriei emise pe piețele externe. Începând cu ianuarie 2014, conform noilor standarde statistice internaționale (SEC 2010), alocările de DST de la FMI sunt incluse în pasivele externe.
*** se calculează prin scăderea din activele interne a pasivelor interne (cu excepţia elementelor componente ale masei monetare M3).
Activele interne includ: credite acordate rezidenților; titluri de natura datoriei deținute (emise de rezidenți); acțiuni deținute și alte participații de capital la rezidenți.
Pasivele interne (exceptând elementele componente ale masei monetare M3) includ resursele atrase de la rezidenți: depozite cu durată inițială mai mare de doi ani (inclusiv depozitele rambursabile după notificare la mai mult de trei luni); titluri de natura datoriei cu maturitate mai mare de doi ani emise pe piața internă; capital și rezerve.
| Tabel 3. Creditul neguvernamental* | |||
| INDICATORI | 30 aprilie 2026 (mil. lei) | apr. 2026/ mart. 2026 (%) | apr. 2026/ apr. 2025 (%) |
| Credit neguvernamental (total)** | 457.920,0 | 0,9 | 7,6 |
| Credit neguvernamental în lei: | 310.144,0 | 0,9 | 3,9 |
| – gospodăriile populației | 195.107,0 | 0,8 | 9,6 |
| – alte sectoare (societăți nefinanciare şi instituții financiare nemonetare) | 115.037,0 | 1,0 | -4,5 |
| Credit neguvernamental în valută: | 147.776,1 | 1,0 | 16,4 |
| – gospodăriile populației | 14.475,5 | -0,6 | -11,7 |
| – alte sectoare (societăți nefinanciare şi instituții financiare nemonetare) | 133.300,6 | 1,2 | 20,5 |
* date provizorii
** include şi creditele neperformante
| Tabel 4. Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali* | |||
| INDICATORI | 30 aprilie 2026 (mil. lei) | apr. 2025/ mart. 2026 (%) | apr. 2026/ apr. 2025 (%) |
| Depozite ale rezidenților clienți neguvernamentali (total)** | 672.710,1 | -0,1 | 6,9 |
| Depozite în lei ale rezidenților: | 459.033,9 | -0,5 | 4,4 |
| – gospodăriile populației | 269.093,9 | -0,04 | 4,7 |
| – alte sectoare (societăți nefinanciare şi instituții financiare nemonetare) | 189.940,0 | -1,2 | 4,0 |
| Depozite în valută ale rezidenților: | 213.676,2 | 1,0 | 12,5 |
| – gospodăriile populației | 146.737,2 | 1,6 | 13,1 |
| – alte sectoare (societăți nefinanciare şi instituții financiare nemonetare) | 66.939,1 | -0,3 | 11,2 |
* date provizorii
** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere şi toate depozitele la termen indiferent de scadenţă



