de avocat Alexandra Ianul,
Managing Partner, IANUL LAW OFFICE
Ai dificultăți la plata ratelor? Cum iei decizia corectă când banca îți propune modificarea contractului de credit
Primul articol al acestei serii a fost dedicat unui moment pe care nicio familie nu și-l dorește: diminuarea vebiturilor sau chiar pierderea locului de muncă și primele dificultăți în plata ratelor. Mesajul principal a fost unul simplu: în materia creditelor, timpul este una dintre cele mai valoroase resurse, iar dialogul cu banca trebuie început înainte ca dificultatea financiară să se transforme într-o problemă juridică.
În mod firesc, apare următoarea întrebare: ce se întâmplă după ce banca analizează situația consumatorului? Ce înseamnă restructurarea creditului? Care este diferența dintre reeșalonare, rescadențare, refinanțare sau conversia creditului? Sunt termeni utilizați frecvent, dar pe care puțini consumatori îi înțeleg cu adevărat.
Pentru a răspunde acestor întrebări, cred că este important să înțelegem mai întâi de ce există aceste mecanisme.
Legislația privind creditele ipotecare nu a fost construită pornind de la ideea că un contract trebuie executat cu orice preț, indiferent de împrejurări. Dimpotrivă. Atât Directiva 2014/17/UE, cât și OUG nr. 52/2016 pornesc de la o realitate pe care orice familie o cunoaște: un credit ipotecar este una dintre cele mai lungi relații contractuale pe care o persoană le încheie în viața sa.
Douăzeci sau treizeci de ani reprezintă o perioadă în care pot apărea schimbări pe care nimeni nu le poate anticipa în momentul semnării contractului: pierderea locului de muncă, diminuarea veniturilor, probleme medicale, modificări ale structurii familiei, creșterea dobânzilor, fluctuații ale cursului de schimb sau alte evenimente economice și personale care afectează capacitatea de rambursare.
Legiuitorul european a înțeles că astfel de situații nu reprezintă, în mod automat, un eșec al consumatorului și nici nu trebuie să conducă inevitabil la executarea silită. Din acest motiv, filosofia Directivei 2014/17/UE și, implicit, a OUG nr. 52/2016 este aceea de a crea mecanisme care permit adaptarea contractului atunci când există perspective reale ca acesta să continue în condiții sustenabile pentru ambele părți.
Cu alte cuvinte, legea nu urmărește să protejeze exclusiv consumatorul și nici exclusiv banca. Ea urmărește să mențină echilibrul unei relații contractuale care, prin natura ei, este destinată să dureze zeci de ani. Atunci când apar dificultăți financiare reale, obiectivul nu este identificarea unui învingător și a unui învins, ci găsirea unei soluții care să permită continuarea contractului, atunci când acest lucru este posibil.
Acesta este și motivul pentru care OUG nr. 52/2016 obligă creditorul să analizeze circumstanțele individuale ale consumatorului, interesele și drepturile acestuia, precum și capacitatea sa actuală de rambursare înainte de a identifica o soluție. Legea nu stabilește o măsură standard aplicabilă tuturor, ci recunoaște că fiecare familie și fiecare credit au propria lor realitate economică.
Ce se întâmplă după ce banca analizează situația consumatorului?
În practică, după ce consumatorul informează banca cu privire la apariția unor dificultăți financiare, iar creditorul analizează circumstanțele concrete ale cazului, începe etapa identificării unei soluții.
În acel moment apar, de regulă, termeni precum restructurare, reeșalonare, rescadențare, refinanțare sau conversia creditului. Sunt noțiuni utilizate frecvent în relația cu instituțiile de credit, însă foarte puțini consumatori cunosc diferențele dintre ele sau consecințele pe care fiecare le poate avea asupra ratei lunare și asupra costului total al creditului.
Din acest motiv, prima recomandare este una foarte simplă: nu acceptați o soluție doar pentru că sună bine. Înțelegeți mai întâi ce presupune și care vor fi efectele sale pe termen mediu și lung.
Restructurarea nu este o măsură. Este procesul prin care creditul este adaptat noii situații financiare.
În limbajul curent, termenul „restructurare” este folosit aproape întotdeauna ca și cum ar desemna o singură măsură. În realitate, din punct de vedere juridic, restructurarea reprezintă procesul prin care contractul de credit este adaptat noii situații financiare a consumatorului.
Această adaptare nu se realizează printr-o soluție unică. Dimpotrivă, ea poate include unul sau mai multe dintre mecanismele prevăzute de lege, în funcție de circumstanțele fiecărui caz și de capacitatea de rambursare a consumatorului.
Cu alte cuvinte, restructurarea este conceptul general, iar celelalte măsuri reprezintă instrumentele prin care această adaptare poate fi realizată.
Restructurarea poate include, după caz, refinanțarea totală sau parțială a creditului, prelungirea duratei contractului, modificarea dobânzii, acordarea unei perioade fără plăți, reducerea temporară a ratei, consolidarea mai multor credite, rescadențarea sau reeșalonarea ratelor, conversia creditului ori chiar reducerea soldului datoriei. Alegerea uneia sau a mai multora dintre aceste soluții depinde întotdeauna de situația concretă a consumatorului și de analiza efectuată de creditor.
Nu toate aceste soluții înseamnă același lucru!
Deși sunt prezentate de cele mai multe ori împreună, mecanismele prevăzute de lege au finalități diferite. Unele urmăresc reducerea temporară a efortului financiar lunar, altele reorganizarea modului de rambursare, iar altele modificarea condițiilor contractului sau chiar înlocuirea acestuia cu unul nou.
Tocmai de aceea, înainte de a accepta orice propunere, este important să înțelegeți nu doar denumirea măsurii, ci și efectele sale juridice și economice.
Reeșalonarea
Reeșalonarea este una dintre cele mai întâlnite măsuri atunci când dificultățile financiare nu sunt doar de moment, ci impun reorganizarea modalității de rambursare a creditului. În esență, banca și consumatorul convin asupra unei noi distribuiri a obligațiilor de plată, de regulă prin prelungirea perioadei de creditare sau prin modificarea structurii ratelor.
Principalul avantaj este reducerea efortului financiar lunar, ceea ce poate permite familiei să își recapete echilibrul bugetar. Consumatorul trebuie însă să știe că, în cele mai multe situații, o rată mai mică înseamnă și o perioadă mai lungă de rambursare, ceea ce poate conduce la un cost total mai ridicat al creditului.
Imaginați-vă că, în urma pierderii locului de muncă, rata lunară a devenit prea mare pentru veniturile actuale ale familiei. Reeșalonarea poate reduce această rată prin redistribuirea obligațiilor pe o perioadă mai lungă. Totuși, înainte de a accepta această soluție, întrebați banca cât veți plăti în total până la finalul contractului. O rată lunară mai mică poate însemna, în multe situații, un cost total mai ridicat al creditului.
Din acest motiv, întrebarea esențială nu este doar „Cu cât îmi scade rata?”, ci și „Cât voi plăti în total până la finalul contractului?”
Rescadențarea
Rescadențarea este adesea confundată cu reeșalonarea, deși cele două mecanisme nu sunt identice.
În practică, rescadențarea presupune modificarea scadențelor obligațiilor de plată sau a calendarului de rambursare, fără ca aceasta să implice, în mod necesar, aceeași reorganizare amplă a creditului pe care o poate presupune reeșalonarea.
Diferențele concrete depind de conținutul actului adițional și de soluția propusă de bancă. Tocmai de aceea, consumatorul trebuie să solicite explicații clare privind efectele modificării asupra duratei contractului, valorii ratei lunare și costului total al creditului.
În practică, rescadențarea este utilă atunci când problema nu privește neapărat valoarea totală a obligațiilor, ci momentul în care acestea trebuie achitate. Tocmai de aceea, este important să solicitați băncii să vă explice dacă modificarea privește doar calendarul plăților sau dacă produce efecte și asupra duratei creditului ori asupra costului total al acestuia.
Refinanțarea
Refinanțarea presupune înlocuirea creditului existent cu unul nou, contractat fie la aceeași bancă, fie la o altă instituție de credit.
În anumite situații, refinanțarea poate conduce la obținerea unei dobânzi mai avantajoase, la modificarea perioadei de creditare sau la adaptarea condițiilor contractului la noua situație financiară a consumatorului.
În practică, mulți consumatori compară exclusiv valoarea noii rate lunare și omit costurile necesare pentru obținerea noului credit. În funcție de situația concretă și de condițiile ofertei, refinanțarea poate presupune cheltuieli pentru evaluarea imobilului, autentificarea unor acte notariale, înscrierea unei noi ipoteci în cartea funciară și radierea celei existente, precum și comisioane de acordare sau alte costuri aferente noului credit. De aceea, comparația trebuie făcută întotdeauna între costul total al celor două credite și nu doar între valoarea ratei lunare.
Conversia creditului
Conversia presupune modificarea monedei în care este acordat creditul.
În anumite situații, aceasta poate reduce riscul valutar și poate oferi o mai bună predictibilitate a obligațiilor de plată. În altele însă, oportunitatea conversiei trebuie analizată cu atenție, ținând cont de cursul de schimb, de condițiile noului contract și de costurile pe care această operațiune le poate genera.
Imaginați-vă că aveți un credit în euro și decideți să îl convertiți în lei. Prin această operațiune eliminați riscul fluctuațiilor cursului de schimb dintre euro și leu. În schimb, noul credit va funcționa în baza condițiilor aplicabile monedei în care a fost convertit, inclusiv în ceea ce privește mecanismul dobânzii. Cu alte cuvinte, un tip de risc poate fi înlocuit cu un altul. Tocmai de aceea, conversia trebuie analizată în ansamblul ei și nu doar din perspectiva monedei în care va fi exprimată rata.
Reducerea soldului datoriei
Legea include și posibilitatea reducerii soldului datoriei printre mecanismele care pot face parte din procesul de restructurare.
Reducerea soldului datoriei este insa una dintre cele mai puțin întâlnite măsuri și apare, în practică, cel mai frecvent în cazul creditelor aflate deja în executare silită sau în apropierea acesteia. De regulă, creditorul poate accepta un discount asupra soldului rămas de plată dacă debitorul are posibilitatea de a achita integral, într-o singură tranșă, suma convenită. Pentru bancă, această soluție poate reprezenta recuperarea rapidă a creanței și evitarea costurilor unei executări silite de lungă durată, iar pentru consumator poate însemna închiderea definitivă a creditului în condiții mai avantajoase decât continuarea executării.
Ce ar trebui să întrebați banca?
Înainte de a accepta orice modificare a contractului de credit, este recomandabil să solicitați răspunsuri clare la câteva întrebări esențiale:
- Cum se va modifica rata lunară?
- Se prelungește durata contractului?
- Care este impactul fiecărei variante asupra costului total al creditului?
- Se modifică dobânda sau alte condiții contractuale?
- Există și alte soluții care ar putea fi analizate în cazul meu?
- Care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni?
O decizie bine informată nu înseamnă alegerea soluției cu rata cea mai mică, ci alegerea soluției care răspunde cel mai bine situației financiare a familiei și care poate fi susținută pe termen lung.
În concluzie, deși toate aceste mecanisme urmăresc adaptarea contractului de credit la noua situație financiară a consumatorului, ele răspund unor nevoi diferite. Unele sunt potrivite atunci când dificultățile sunt temporare, altele atunci când diminuarea veniturilor este de durată, iar altele urmăresc schimbarea condițiilor generale ale finanțării. Tocmai de aceea, aceeași soluție nu poate fi recomandată tuturor consumatorilor.
Scopul mecanismelor prevăzute de Directiva 2014/17/UE și de OUG nr. 52/2016 nu este să transforme contractul de credit într-unul mai avantajos decât cel inițial și nici să elimine obligația de rambursare. Scopul lor este mult mai simplu și, în același timp, profund: să permită adaptarea unui contract de lungă durată la schimbările pe care viața le poate aduce oricărei familii.
Înțelegerea acestor mecanisme reprezintă primul pas către o decizie responsabilă. De cele mai multe ori, diferența dintre o dificultate financiară temporară și o problemă juridică de durată nu este dată doar de contextul economic, ci și de momentul în care consumatorul alege să se informeze și să acționeze.
