Scăderea producției industriale la nivelul Uniunii Europene nu reprezintă cea mai îngrijorătoare veste pentru România. Mult mai grav este faptul că, în timp ce economia europeană încetinește, unele dintre statele cu care concurăm direct reușesc să transforme aceeași conjunctură într-o oportunitate de consolidare industrială, lăsând România într-o poziție tot mai dificilă în competiția regională.
Aceeași criză, rezultate diferite
Statisticile economice sunt rareori spectaculoase, deoarece nu au dramatismul unei crize politice și nici intensitatea unui conflict internațional, însă ascund, în liniștea lor aparentă, transformări care schimbă ierarhiile economice pentru decenii întregi. Cele mai recente date publicate de Eurostat privind producția industrială confirmă tocmai o asemenea mutație: Uniunea Europeană traversează o perioadă de încetinire, însă această încetinire nu afectează în mod egal toate economiile continentului.
La nivelul Uniunii, producția industrială a scăzut ușor în lunile mai și iunie, semn că economia europeană continuă să resimtă efectele costurilor ridicate ale energiei, ale incertitudinilor geopolitice și ale unei cereri externe mai temperate. Privită superficial, fotografia pare una uniformă, sugerând că întreaga Europă înaintează cu dificultate. O privire atentă asupra acelorași statistici arată însă o realitate complet diferită: în timp ce unii încetinesc, alții accelerează.
Polonia confirmă că industria rămâne principalul motor al dezvoltării
Dintre toate economiile Europei Centrale și de Est, Polonia continuă să ofere probabil cea mai interesantă demonstrație de reziliență industrială. Creșterea producției industriale nu reprezintă un accident statistic, ci rezultatul unei strategii urmărite consecvent în ultimele două decenii, prin care investițiile productive, infrastructura logistică, absorbția fondurilor europene și dezvoltarea capitalului industrial autohton au fost tratate drept componente ale aceluiași proiect economic.
Polonia nu produce mai mult doar pentru piața internă, ci produce și pentru Europa. Produce pentru lanțurile globale de valoare, produce pentru export. Într-o perioadă în care numeroase economii europene încearcă să își redefinească modelul industrial, Varșovia continuă să demonstreze că industria nu reprezintă o moștenire a secolului trecut, ci una dintre cele mai solide baze ale prosperității viitoare.
Cehia și Ungaria își conservă avantajele industriale
Cehia rămâne una dintre economiile cu cea mai ridicată densitate industrială din Uniunea Europeană, iar performanțele sale confirmă continuitatea unui model construit pe specializare tehnologică, integrare în industria europeană și investiții constante în productivitate. Chiar și în perioadele în care ritmul de creștere încetinește, economia cehă păstrează capacitatea de a genera valoare adăugată ridicată prin sectoare industriale competitive. Inflația la cehi este cea mai mică din UE, 1,1%, față de România, ”campioană europeană” cu 9,2%!
Ungaria urmează o traiectorie diferită, bazată într-o măsură mai mare pe atragerea investițiilor străine directe și pe integrarea în industriile automobilului electric și ale bateriilor. Acest model presupune vulnerabilități evidente, generate de dependența față de câțiva investitori majori, însă oferă, în același timp, un avantaj pe care România încă îl urmărește fără să îl transforme într-o strategie coerentă: capacitatea de a atrage proiecte industriale de mare anvergură într-un interval relativ scurt.
România pierde exact acolo unde ar trebui să câștige
În cazul României, problema nu este că industria traversează o perioadă dificilă. Problema reală constă în faptul că, în timp ce economiile concurente reușesc să utilizeze această perioadă pentru consolidarea capacităților productive și pentru câștigarea unor noi segmente de piață, industria românească continuă să evolueze sub nivelul de referință al ultimilor ani, fără să transmită semnale convingătoare privind o schimbare structurală.
Această situație nu poate fi explicată exclusiv prin conjunctura europeană. România dispune de una dintre cele mai mari piețe interne din regiune, de resurse energetice mai diversificate decât multe dintre economiile vecine, de o poziție geografică favorabilă și de un capital uman încă competitiv în numeroase domenii tehnice. Cu toate acestea, transformarea acestor avantaje într-o bază industrială solidă continuă să întâmpine dificultăți care țin mai degrabă de calitatea politicilor publice decât de lipsa resurselor.
Productivitatea nu se construiește prin consum
Ani la rând, economia românească a fost alimentată de creșterea consumului intern, strategie care a produs rezultate spectaculoase în indicatorii pe termen scurt, dar care nu a fost însoțită de o dezvoltare proporțională a capacităților productive. Atunci când consumul crește mai repede decât producția, diferența este acoperită prin importuri, iar deficitul comercial devine aproape inevitabil.
Această formulă funcționează într-o perioadă de expansiune economică, însă își arată limitele în momentul în care cererea europeană încetinește și competiția pentru investiții industriale devine tot mai intensă. În acel moment, economiile care au investit în fabrici, tehnologie și productivitate câștigă cote de piață, în timp ce economiile dependente de consum sunt obligate să suporte simultan presiunea inflației, a deficitelor externe și a reducerii ritmului de creștere.
Miza următorului deceniu
Europa intră într-o etapă în care reindustrializarea încetează să mai fie o opțiune și devine o necesitate strategică. Tranziția energetică, digitalizarea, inteligența artificială și reconfigurarea lanțurilor globale de aprovizionare vor favoriza statele capabile să producă mai mult, mai eficient și cu o valoare adăugată superioară.
Pentru România, adevărata problemă nu este generată de faptul că întreaga industrie europeană încetinește. La noi, situația negativă ar trebui să preocupe clasa politică, mediul de afaceri și comunitatea economică și să se răspundă la întrebarea: de ce, atunci când aceeași furtună lovește întreaga Europă, unii reușesc să înainteze, iar noi continuăm să rămânem în urma lor?
