Preluarea de către CBRE – lider pe piața internă şi pe cea externă de consultanță imobiliară – a serviciilor de administrare a proprietăților deţinute de NEPI Rockcastle în București (Floreasca Business Park, The Lakeview și Aviatorilor 8), a oferit ocazia unei veritabile călătorii iniţiatice în lumea clădirilor de birouri. Cadrul e însuşi spaţiul în care se află noul sediu al CBRE, amenajat de Morphoza, companie de design, build & furnish, un spaţiu care se dezvăluie dozat şi până la urmă pe de-a-ntregul şi se dovedeşte în măsură să arate ce înseamnă azi cu deschidere spre mâine (poate şi spre poimâine) ceea ce clasic se cheamă loc de muncă. În clădirea curbată deja reper din Piaţa Victoriei (se zice că a devenit obiectiv turistic, măcar de privit), dincolo de terasă, „ziduri” de geam şi lifturi, odată străbătut culoarul fugar apăsător mărginit de oglinda parcă anume gândită să reflecte cât îi permite locul, chit că ea e cât toate zilele şi, în sfârşit, dincolo de ecranul mereu schimbat după tipul celui care-i aruncă o privire până să lase să se deschidă o uşă la-nceput ascunsă, după o oprire scurtă de tot într-un spaţiu-poveste „en tiroir”, după toate astea, se deschide ceva ce pare scenă fără si fie, pentru că lumea acolo are treabă, lucrează, nu se sinchiseşte de ce e trecător prin preajmă. Acolo e biroul, sunt birourile – e greu de zis dintr-o suflare. I se zice „mediu prietenos” că aşa s-a-ncetăţenit. Are locuri reglabile în funcţie de starea şi pofta cui îl ocupă pe fiecare, inclusiv ca să lucreze, dacă vrea, de pe o platformă pe arc ori dacă poate, de pe o imensă minge-fotoliu, sunt colţuri de retragere cu tot cu izolare fonică sau cu pick-up ori, vorba cuiva trecător, un loc de joacă, un măslin în colțul de prospețime, e şi ceva natură adusă la etaj, în jurul unei măsuţe sunt felurite scaune de lemn cu contur şi culori în chip de tricouri. Ce lipseşte e „cabinetul” directorului, cu tot cu „anticameră”.
Totul a fost amenajat prin consultarea strânsă a beneficiarului, CBRE. „Provocarea a fost să descoperim clientul în primul rând noi, cei în echipa Morphoza, să-l simțim, pentru a croi în jurul lui o poveste relevantă pentru echipă și pentru a transpune esența CBRE Romania într-un birou cu puternic accent pe latura umană și pe nevoile membrilor echipei”, zice Diana Calfa, Managing Partner Morphoza.
Mediul de lucru e în bună măsură şi carte de vizită care convinge beneficiari. NEPI Rockcastle, definit drept „cel mai mare proprietar și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est”, este unul, iar asset directorul Marius Barbu (foto) confirmă: „Temelia unei relații solide de afaceri vine din cunoașterea partenerului și a calității pe care acesta o oferă. CBRE este cel mai mare consultant imobiliar global, iar noi am avut posibilitatea de a vedea cum lucrează pe mai multe segmente de piață. I-am ales pentru externalizarea serviciilor de administrare a proprietăților aflate în portofoliul nostru din București, pentru că avem încredere deplină că vor coordona perfect toate operațiunile ce țin de buna funcționare a clădirilor, adăugând-le astfel valoare”.




