Creșterea cheltuielilor militare ale Germaniei poate întări apărarea Europei, dar riscă să adâncească diferențele dintre state dacă Berlinul privilegiază industria națională și refuză finanțarea comună, avertizează experți într-o dezbatere publicată de Carnegie Europe. Discuția privește felul în care resursele germane se transformă în capacitate europeană de acțiune, într-un moment în care presiunile asupra industriei și ascensiunea extremei drepte complică alegerile Berlinului.
Pe scurt
-
Liana Fix vede reînarmarea germană ca pe o oportunitate, dar avertizează că finanțarea și comenzile predominant naționale pot favoriza Germania în raport cu partenerii care au bugete mai constrânse. Ea recomandă datorie comună europeană pentru apărare.
-
SAFE oferă deja împrumuturi europene pentru apărare. Rambursarea revine însă statelor beneficiare, ceea ce îl deosebește de finanțarea prin granturi.
-
Paul Maurice identifică presiuni simultane asupra modelului industrial german, de la energie la concurența chineză și tranziția auto. În evaluarea sa, ezitarea Berlinului afectează și capacitatea UE de a acționa.
-
Katja Bego respinge explicația unei probleme exclusiv germane. Ea susține că dificultățile altor state și dependența de securitatea americană impun o Europă care să nu depindă de evoluția unui singur membru.
Liana Fix, cercetătoare la Council on Foreign Relations, consideră reînarmarea Germaniei o oportunitate pentru continent. Riscul apare, în evaluarea sa, atunci când Berlinul își folosește capacitatea de împrumut pentru comenzi către propriile companii, în timp ce alte țări nu dispun de aceeași marjă bugetară. Germania ar putea astfel acumula atât capacități militare, cât și beneficii industriale, fără ca partenerii să poată investi într-un ritm comparabil. Fix cere o mai mare deschidere față de datoria comună europeană pentru apărare.
Amploarea efortului german este vizibilă în proiectul de buget federal pentru 2027, aprobat de guvern în iulie. Ministerul Finanțelor indică 109,7 miliarde de euro pentru bugetul Ministerului Apărării, față de o țintă de 82,7 miliarde pentru 2026. Fondul special pentru Bundeswehr furnizează resurse separat. Cifrele descriu planuri bugetare, nu cheltuieli deja efectuate, iar suma pentru minister nu reprezintă întregul efort de apărare calculat după metodologia NATO.
Consiliul UE a adoptat deja, în mai 2025, instrumentul SAFE, cu până la 150 de miliarde de euro în împrumuturi pe termen lung pentru apărare, în principiu prin achiziții comune. Statele beneficiare trebuie să le ramburseze. Finanțarea europeană există, dar păstrează obligația de plată la nivel național, spre deosebire de granturi.
Nicole Koenig, responsabilă de politici la Conferința de Securitate de la München, identifică o tensiune între ambiția unei Europe mai suverane și reticența Germaniei față de un buget al UE mai mare și împrumuturi comune. Ea recomandă ca Berlinul să împartă conducerea cu alte state mari, pornind de la o foaie de parcurs pentru preluarea unei părți mai mari a responsabilităților de securitate de la Washington. În această logică, investițiile naționale trebuie însoțite de decizii comune despre capacitățile și resursele de care are nevoie Europa.
Dificultățile industriale fac această alegere mai complicată. Paul Maurice, de la Institutul Francez de Relații Internaționale, descrie un model german construit pe energie rusească ieftină, producție pentru export și relații economice strânse cu China, ale cărui premise au fost zdruncinate. El indică prețurile energiei, concurența chineză și adaptarea industriei auto la propulsia electrică drept presiuni simultane. Pentru Maurice, ezitarea Berlinului se transmite politicilor europene tocmai prin ponderea Germaniei în deciziile economice și strategice.
Fix recomandă ca Germania să susțină folosirea instrumentelor comerciale ale Comisiei împotriva practicilor chineze care afectează industria auto. UE a introdus deja taxe compensatorii pentru automobilele electrice din China în 2024. În ianuarie 2026, Comisia a publicat orientări pentru ofertele de angajamente privind prețurile, inclusiv prețuri minime de import, ca parte a căutării unor soluții alternative compatibile cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului. Protecția industriei și negocierea cu Beijingul au astfel instrumente concrete; eficacitatea lor viitoare nu este stabilită de dezbaterea experților.
Riscul politic este prezentat ca o posibilă schimbare treptată a opțiunilor germane. Maurice avertizează că influența Alternativei pentru Germania, partidul de extremă dreapta cunoscut ca AfD, poate eroda consensul privind Rusia, sancțiunile și sprijinul pentru Ucraina. Niklas Helwig, cercetător la Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale, consideră că pericolul mai apropiat este recursul la soluții naționale în detrimentul întăririi UE. El nu vede o perspectivă imediată de instalare a extremei drepte la guvernare în Berlin.
Katja Bego, cercetătoare la Chatham House, contestă însă ideea că slăbiciunile Europei pot fi reduse la o problemă germană. Alte state importante se confruntă, în evaluarea sa, cu dificultăți economice și politice chiar mai mari, iar securitatea europeană depinde excesiv de Statele Unite. Concluzia ei mută responsabilitatea spre organizarea Uniunii în ansamblu. O Europă capabilă să reziste șocurilor nu ar trebui să depindă de evoluția unui singur stat membru, oricât de mare ar fi acesta.
